foto: tripavisor.com
„Să trăiesc în Franța devenise imposibil, prea multe taxe și nu eram fericit”, spune Dominique Martin, un bucătar francez care a decis să lase în urmă patria natală și orașul Lion și să se transfere în Indonezia, scrie cotidianul italian La Stampa.
O schimbare radicală la 50 de ani trecuți. A lăsat tot, job, prieteni, familie, și s-a mutat la Gili Air, o insulă din arhipelagul indonezian. Urmându-și instinctul și pasiunea. „Acum supervizez bucătăria a două localuri și mă simt împlinit”, povestește Dominique ziaristului italian.
Coordonează bucătăria a două restaurante noi
Localul unde cei doi stau de vorbă se numește Papaya Club, un restaurant nou pe plaja insulei Gili Air, insula regină a arhipelagului. Din luna iulie, răspunde de bucătăria de la Papaya Club, dar și de cea de la Cala Beach Club, localuri înfrățite, acesta din urmă pe o altă insulă. Chiar dacă au targeturi de vârstă diferite, ambele au aceeași deviză: materii prime locale proaspete și creativitate franceză.
Apoi, cocktailuri din fructe exotice și băuturi alcoolice, baruri cu estetică în stil american. Personal tânăr, muzică, atmosferă veselă și fără griji, totul cu un aer de eleganță informală. Proprietarii localurilor, francezi și ei – în general toate de la un anumit nivel în sus, au capital și manageri europeni: francezi, italieni, spanioli.
Cum a început totul
„Pasiunea mea pentru bucătărie a început din copilărie: aveam zece ani când le-am spus părinților mei că vreau să devin bucătar. Oarecum sceptici și luați prin surprindere, inițial au încercat să mă facă să mă răzgândesc. Dar parfumul mâncărurilor pe care le găteau mama, bunica și mătușile mele era irezistibil, mi-au fost leagăn toată adolescența. Nefiind prea strălucit la școală, am hotărât să fac din pasiunea mea profesie. Cum se întâmplă de obicei în acest sector, începutul a fost greu: curățat legume, făcut ordine în depozit, sarcini mărunte oarecum ingrate dar care te formează și te ajută să evoluezi”, explică Dominique.
A lucrat în multe localuri, dar niciodată de înaltă clasă, din propria opțiune, spune el – pentru că preferă bucătăria simplă și generoasă tipică duminicilor în familie. Dar după mulți ani ca angajat, a hotărât să facă marele pas și și-a deschis un local propriu în centrul orașului Perpignan, unde trăia. „Acolo am început să devin cunoscut pentru ce găteam și pentru originalitatea preparatelor mele și ale vinurilor pe care le propuneam.”
Primul contact cu Asia
Dar parcă îi lipsea ceva. „Plăcerea de a călători și dorința de a pleca din Franța au început să îmi dea târcoale și am plecat în Maroc, țară pe care am descoperit-o împreună cu tata. Bucătăria și cultura marocană m-au atras mult, imediat. Apoi, la întoarcere, am plecat în Tailanda, unde am descoperit o parte de lume care m-a făcut să înțeleg că viața mea nu mai putea fi în țara mea natală.
Acea experiență mi-a deschis o lume și din perspectivă profesională: mare parte din ceea ce gătesc se bazează pe gusturile bucătăriei asiatice, care pentru mine este cea mai sănătoasă și cea mai variată, cu multitudinea sa de arome. La acel moment, am încercat să mă mut în Maroc, dar nu am găsit un restaurant unde să lucrez, prin urmare m-am întors în Franța pentru sezonul estival. Și așa, printr-un prieten, mi s-a oferit oportunitatea de a pleca în Indonezia ca să mă ocup de bucătăria acestor două localuri.”
„Franța nu mai e cea de acum 30 de ani”
„Din păcate, Franța, ca să nu spun întreaga Europă, nu mai e țara pe o știam acum 3o de ani: astăzi ești tot mai taxat, nu mai reușești să trăiești cum vrei, orice vrei să faci, trebuie să plătești și iar să plătești. Clasa medie nu mai există: ori ești bogat, ori ești sărac. Evident, unii ar zice: nu ești căsătorit, nu ai copii, pentru tine e simplu. Dar adevărul e că trebuie să îți pui întrebarea: vreau să continui să suport un anume stil de viață sau vreau să-mi trăiesc viața?”
Pe post de răspuns, un bilet de avion doar dus. Dificultăți? „Oarecum legate de limbă, dar am început să stăpânesc engleza, pe care înainte nu prea o foloseam. Am început să studiez și indoneziana, ca să mă integrez mai bine. Au trecut doar patru luni de când am călcat prima dată pe pământ indonezian, Mă simt acceptat, amabilitatea oamenilor este fără limită. La fel ca si entuziasmul pe care îl vezi în ochii lor când îi înveți o rețetă sau altceva, au sete de cunoaștere. Pe tinerii care lucrează cu mine îi consider copiii mei pentru că sunt puști care nu se iau foarte în serios și sunt foarte distractivi. Iar când e de muncă, dau totul.”
Gastronomie locală cu influențe franceze
Meniul de la Papaya Club reprezintă o îngemănare plăcută și elegantă între bucătăria franceză și cea indoneziană. Felurile principale sunt pe bază de pește pe grătar și orez, în stil local, dar însoțite de preparate de cartofi și de legume în stil francez. Iar printre dulciuri, nu lipsesc clătitele cu ciocolată. „Fuziunea e posibilă pentru că sunt două gastronomii deschise la amestecul de arome. Iar eu vreau să continui să experimentez”, spune Dominique.
Cât despre băuturi, localul propune sucuri de fructe proaspete în stil tradițional. Dar când se lasă seara, sub îndrumarea unui barman francez, baxul oferă o gamă largă de cocktailuri contemporane, îmbinând freshurile din fructe cu băuturile alcoolice: fructul pasiunii cu tequila, mango cu vodcă, de exemplu.
Cât despre vinuri, nu e tocmai locul ideal. „În Indonezia e foarte greu să găsești vinuri bune, iar cele de calitate sunt deosebit de scumpe, dar n-aș vorbi de o criză a consumului. E adevărat că turiștii beau mult suc de fructe și băuturi ne alcoolice, dar asta cu precădere ziua, de sete. Când vine seara și temperatura coboară, iar cea a corpului începe să crească, deși suntem într-o tară musulmană, văd mulți turiști consumând alcool fără probleme”.
Planuri de viitor?
„Sunt fericit așa cum trăiesc acum, de la o zi la alta. Nu ascund să iau în calcul să îmi deschid un local al meu pe insulă. Dar pentru moment sunt foarte mulțumit și foarte implicat în ceea ce fac. Sunt fericit trăind în această țară și nu regret în nici un fel decizia. Mă simt liniștit și în pace, în ciuda provocării căreia i-am dat curs, la această vârstă. Mă simt chiar renăscut și împlinit. E una din perioadele cele mai bune din viața mea. Ce altceva aș mai putea spune….”
