Anul trecut, producția totală a fost 96.400 t, iar în 2018 a fost 92.400 t.
O creștere majoră față de anul 2009, când producția anuală a fost 66.290 tone.
Cel mai mare productor la nivel european este Germania, 2.297.400 tone în 2019.
Al doilea mare producător în uniune este Franța, 1.938.600 t în 2019.
Pe locul trei se situează Italia, 1.327.300 t, anul trecut.
În perioada ianuarie – septembrie 2020, au ajuns în România, de pe piața intracomunitară, 61.230 t, cu 10 % mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2019, 55.771 t.
Cea mai mare cantitate a provenit, în 2019, din Germania, 34.928 t. O cantitate mică față de vânzările efectuate de nemți pe piața italiană, 243.423 t în 2019 sau pe cea olandeză, 153.968 t, Italia și Olanda fiind la rândul lor mari producători de brânzeturi. Chiar și Germania, cel mai mare producător, a cumpărat anul acesta până în septembrie, 636 379 t de brânzeturi de la statele membre.
România a vândut, în aceeași perioadă, pe piața intracomunitară 9.687 t, cu 11 % mai mult decât în ianuarie – septembrie 2019. Cea mai mare cantitate de brânză din România a ajuns în Grecia, 5.404 t, urmată de Italia, 2.214 t.
Anul trecut, au ajuns în statele membre 10 863 t de brânzeturi românești, în timp ce România a cumpărat de pe piața europeană 76 083 t.
În ce privește exporturile pe piețele din afara Uniunii Europene, România este un furnizor insignifiant. Cea mai mare cantitate, 1171 t, a fost vândută Marii Britanii, în perioada ianuarie – septembrie 2020.
În perioada ianuarie – octombrie 2020, am vândut 330 t în Statele Unite, 130 t în Serbia și 84 t în Libia, plus 810 t altor state. În total, România a vândut pe piețele extra-europene ( incluzând și MB ), 2590 t brânzeturi.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți