Băuturi medievale, la reducere pentru cei care ştiu parolele Festivalului Sighişoara Medievală/Ce conține Elixirul Cavalerului Roșu Roşu

Băuturi medievale Foto: Chili Pepper

Miedul Dacic sau Nectarul Medieval, Ginul Cavalerului şi Elixirul Cavalerului Roşu, realizate după reţete de băuturi medievale, pot fi savurate, în premieră, de către participanţii la ediţia a 29-a a Festivalului Sighişoara Medievală, iar vestea bună este că doritorii pot beneficia şi de o reducere a preţului, dacă ştiu parolele secrete, transmite Agerpres.

“Aceste băuturi sunt o premieră pentru Festivalul Sighişoara Medievală. Cei care vor o reducere pentru fiecare băutură medievală – orice turist, călător – trebuie să ştie parola secretă pentru a primi o reducere de 20%. Sunt două parole: ‘Vivat Sighişoara’ sau ‘Sighişoara Medievală’. Cei care folosesc aceste parole vor primi aceste băuturi cu 20% mai puţin la preţ. Sunt băuturi medievale.

Miedul, băutura cunoscută de mii de ani

Un pahar de mied, cunoscut şi ca fiind vin din miere, fermentat din miere, apă de izvor şi fermenţi, cu arome variate de afine, soc, mure sau lavandă. Acest nectar tradiţional, cu o istorie de peste 6.000 de ani, oferă un gust plăcut şi numeroase beneficii terapeutice”, a declarat presei realizatorul artistic al Festivalului Sighişoara Medievală, Ştefan Lungu. Ginul Cavalerului, spre exemplu, este un gin tonic rafinat, realizat cu gin românesc, care prezintă note de mure, hibiscus şi aronia, în timp ce Miedul Dacic sau Nectarul Medieval este considerat un panaceu.

Cât despre Elixirul Cavalerului Roşu, acesta este un cocktail vibrant şi rafinat, compus din tequila, suc de lămâie proaspăt stors, sirop de ghimbir şi sirop de sfeclă. Acest cocktail medieval se remarcă prin culoarea sa roşie intensă. Festivalul Sighişoara Medievală a fost deschis, vineri seara, de o paradă la care au participat toboşarul Cetăţii, domniţele şi magul Cetăţii Sighişoara, un Vlad Ţepeş pe picioroange, Peregrinii, Paladinii de Terra Medies, Menestrelii Cetăţii de Scaun, domniţele şi cavalerii de Mulbach, Mercenarii din Aserculiss, Contesa Anne de Bretagne, Călătorii în Evul Mediu, Breslele Unite şi cântăreaţa de muzică medievală, Julia Shevel, din Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *