Apa băută din recipiente de cupru a devenit un nou trend în wellness / Ce spun medicii despre beneficiile reale

Apa băută din recipiente de cupru a devenit un nou trend în wellness / Ce spun medicii despre beneficiile reale
Foto Dreamstime

Paharele și cănile din cupru au devenit tot mai populare în ultimii ani, fiind promovate pe rețelele sociale și în comunitățile preocupate de wellness ca o modalitate de a îmbunătăți digestia, de a întări sistemul imunitar și de a avea mai multă energie. Dar există dovezi că apa păstrată în recipiente din cupru oferă aceste beneficii?

Specialiștii spun că, deși cuprul este un mineral esențial pentru organism, majoritatea oamenilor își asigură necesarul zilnic prin alimentație, iar în prezent nu există dovezi că apa băută din vase de cupru îmbunătățește sănătatea intestinului sau reduce inflamația, potrivit Real Simple.

De ce are nevoie organismul de cupru

Cuprul este un oligoelement implicat în numeroase procese importante din organism. Potrivit dr. Laura Tangredi, medic specialist în medicină de familie la Providence St. Joseph Hospital din California, acesta contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, ajută la neutralizarea radicalilor liberi, care pot favoriza inflamația cronică, și participă la menținerea unei tensiuni arteriale normale.

@drjabanmoore_ What would happen if you started drinking from a copper cup every morning? Copper ions infuse into the water overnight and research suggests they kill harmful bacteria like E. coli and Salmonella — naturally, without chemicals. The same ions may support immune function, gut enzyme activity, and iron absorption. For the clients I work with dealing with chronic fatigue and gut dysfunction, we are always looking for inputs that work with the body — not against it. This is one of the oldest ones. Fill the cup tonight. Drink it in the morning. That is the whole practice. #HiddenRootCauses #CopperWater #GutHealth #ChronicFatigue #RootCauseMedicine ♬ original sound – Dr. Jaban Moore
- articolul continuă mai jos -

Cu toate acestea, necesarul zilnic este redus. Un adult are nevoie de aproximativ 0,9 miligrame de cupru pe zi, iar alimentația obișnuită furnizează, în medie, între 1 și 1,6 miligrame, astfel că majoritatea persoanelor nu au nevoie de un aport suplimentar.

De unde vine ideea că apa din vase de cupru este benefică

Păstrarea apei în vase din cupru este o practică veche din medicina ayurvedică.

Natalie Walsh, dietetician în cadrul JM Nutrition, explică faptul că metalul are proprietăți antimicrobiene, motiv pentru care, în zonele fără acces la sisteme eficiente de purificare a apei, depozitarea apei în recipiente din cupru poate reduce riscul contaminării cu microorganisme.

În schimb, dacă apa potabilă este sigură, nu există un beneficiu demonstrat al acestei practici.

Poate apa din vase de cupru să întărească imunitatea?

Pe internet circulă numeroase afirmații potrivit cărora apa păstrată în recipiente din cupru ar susține sănătatea digestivă, ar reduce inflamația și ar întări sistemul imunitar.

Specialiștii spun însă că aceste efecte nu sunt confirmate de studiile disponibile.

„Deficitul de cupru poate afecta sistemul imunitar și poate favoriza inflamația, astfel că este important să avem un aport adecvat prin alimentație. Însă un aport suplimentar de cupru dintr-un pahar nu va reduce neapărat inflamația”, explică dr. Laura Tangredi.

Există și riscuri?

Potrivit Natalie Walsh, persoanele sănătoase elimină în general excesul de cupru, astfel că riscul de toxicitate este redus.

Totuși, expunerea îndelungată la cantități mari poate afecta ficatul și poate provoca greață, vărsături, diaree și crampe abdominale.

Cine ar trebui să evite vasele din cupru

Medicii recomandă ca persoanele diagnosticate cu boala Wilson – o afecțiune genetică în care organismul acumulează exces de cupru –, cele cu boli hepatice și copiii să evite consumul băuturilor din recipiente din cupru.

Dacă alegi totuși un astfel de recipient, dr. Laura Tangredi recomandă unul căptușit cu inox sau nichel, pentru ca lichidul să nu intre în contact direct cu metalul.

Natalie Walsh atrage atenția și asupra băuturilor fierbinți sau acide, deoarece acestea pot favoriza eliberarea unei cantități mai mari de cupru în lichid.

Ce spun specialiștii

Concluzia experților este că apa băută din pahare sau căni din cupru nu oferă beneficii suplimentare demonstrate pentru persoanele care au deja o alimentație echilibrată și nu suferă de deficit de cupru.

În schimb, o dietă variată rămâne cea mai bună metodă de a asigura aportul necesar al acestui mineral esențial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți