Analiză | De ce România a ajuns să importe bulion și suc de roșii în valoare de 61,3 milioane de euro/ Deficitul la capitolul conserve a atins pragul de jumătate de miliard de euro

Deja este de notorietate că reușim să consumăm mai mult decât producem, iar această realitate se confirm și în cazul industriei alimentare. România înregistrează un deficit commercial nu numai la producția de carne și lactate, dar și în cazul sectorului de conserve.

Așadar, și acest sector traversează un proces de deteriorare structurală a balanței comerciale, în pofida creșterii exporturilor.

Cu atât mai mult este îngrijorător faptul că, în ultimii 10 ani, deficitul comercial pentru această categorie a crescut de aproape 4,5 ori, de la 108,2 milioane euro la 480,3 milioane euro, apropiindu-se de pragul de jumătate de miliard de euro, potrivit datelor unui studiu recent, realizat de ASE.

Astfel, dinamica importurilor a fost mult mai rapidă: de la 135,4 milioane euro la 591,2 milioane euro. Gradul mediu de acoperire a importurilor prin exporturi s-a menținut la doar 18–20%, iar în 2024 a coborât la 18,7%.

Practic, România importă de peste cinci ori mai mult decât exportă în materie de conserve.

Ultimii trei ani au marcat o accelerare a dezechilibrului: deficitul a crescut cu peste 40% față de 2021 și a depășit pentru prima dată 400 milioane euro în 2023, atingând 480 milioane euro în 2024.

Principalele categorii de conserve importate sunt:

• Conserve de legume:Porumb, mazăre, ciuperci, fasole boabe, paste de tomate.
• Conserve de pește:Sardine, ton, macrou, în special din țări cu ieșire la ocean sau industrie piscicolă dezvoltată.
• Conserve de fructe:Compoturi și fructe în sirop.

Tomatele procesate, contribuție majoră la deficit

În cazul tomatelor preparate sau conservate, deficitul a crescut de 3,7 ori, de la 16,5 milioane euro în 2013 la 61,3 milioane euro în 2024. Contribuția anuală la deficit este semnificativă, întrucât categoria tomatelor reprezintă 25–30% din deficitul total al legumelor.

Deși România este producător de tomate proaspete, acestea sunt orientate predominant către consum intern, sau comercializare ca materie primă, fără integrare pe lanțul de procesare industrială

Lipsa tehnologiilor moderne de conservare și ambalare menține sectorul local la scară mică, piața națională fiind alimentată preponderent din import.

Producția internă de tomate, chiar și atunci când este ajutată de factori sezonieri, nu poate compensa lipsurile din procesare. În plus, lipsa structurilor de integrare la nivel de UAT-uri (cooperative, centre de colectare etc.), face ca multe tomate să fie utilizate pentru consum propriu sau vândute pe piețele locale, dar nu utilizate pentru procesare industrială.

Ciuperci și trufe conservate: dezechilibre persistente

Ciupercile și trufele conservate reflectă un model similar, astfel încât și aici deficitul a crescut de la 4,35 milioane euro în 2013 la 14,89 milioane euro în 2024. Fluctuațiile sunt ample: creșteri de +65,39% în 2022 și +62,04% în 2023, dar și scăderi punctuale (-50,44% în 2021). Imaginea de ansamblu rămâne însă una de dezechilibru persistent și volatilitate ridicată.

Concluzia studiului realizat de ASE este clară: deficitul nu provine din lipsa capacităților industriale, ci din oferta insuficientă și fragmentată de materie primă autohtonă.

Problema n-ar fi capacitatea de procesare, ci materia primă

România dispune de terenuri fertile și condiții climatice favorabile, însă producția de bază (tomate, ardei, castraveți, ceapă, fructe pentru procesare) este necorelată cu cerințele procesatorilor.

Fragmentarea exploatațiilor, lipsa contractelor pe termen lung și orientarea fermierilor către culturi „mai ușor de gestionat”, nu neapărat cele solicitate de industrie, generează un decalaj structural între ofertă și cererea procesatorilor.

În plus, contractele anuale descurajează investițiile și limitează accesul la finanțare pe termen lung.

La toate acestea se adaugă costurile ridicate cu utilitățile, forța de muncă și materia primă. Chiar și produse de bază, precum ceapa sau tomatele pentru procesare, sunt importate în proporții mari. Deficitul de personal se acutizează, iar dependența de muncitori străini crește presiunea pe costurile administrative.

Fără dezvoltarea structurilor asociative, contracte multianuale, investiții în tehnologie și politici coerente de integrare pe filieră, deficitul, deja aproape de 500 milioane euro, riscă să devină o constantă structurală a agro-industriei românești.