SRL-ul Primăriei Craiova care se ocupă de administrarea Parcului Romanescu și Grădina Zoologică și-a propus, în perioada sărbătorilor de iarnă, să aducă aici câteva zeci de căprioare și ponei. Căprioarele vor zburda libere într-un țarc de câteva hectare din Parcul Romanescu, scrie Gazeta de Sud, citată de G4Media.
În zona Hipodromului va fi amenajat un țarc pentru ponei, aceștia fiind folosiți pentru plimbarea copiilor.
Pentru căprioare, Eco Urbis a ales un teren ca în sălbăticie, cu copaci micuți, cu movile și iarbă înaltă.
Acestea vor putea fi hrănite de către vizitatori cu biscuiți din semințe pe care îi pot cumpăra la intrarea în țarc. Angajații societății lucrează de zor la țarcuri și amenajarea celor două zone, pentru căprioare și ponei.
”Pe viitor, ne gândim ca în țarcul căprioarelor să aducem și câteva exemplare de Alpaca, un animal la fel de blând, care este folosit pentru terapia copiilor cu autism, spune Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
”Zona va fi supravegheată video și vor fi puși stâlpi de iluminat cu încărcare solară, astfel încât lumina să fie difuză și să nu deranjeze animalele pe timpul nopții. Acestea vor fi hrănite doar cu biscuiți speciali, din semințe și plante, care vor fi achiziționați la intrare, fiind interzis în țarc accesul cu orice fel de alimente sau băuturi”, a mai precizat Vasilescu.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți