ELME Foto
Pe 1 noiembrie are loc în fiecare an o sărbătoare mai aparte, este vorba despre pomenirea morților. În alte zone, sărbătoare are loc pe 2 noiembrie, iar în Transilvania, această seară transformă cimitirele în adevărate spectacole de lumină, motiv pentru care în Ardeal se mai numește și „Luminație”. Asta datorită obiceiului ca după ce au fost curățate mormintele, să se orneze cu flori și să se aprindă lumânări care ard apoi până târziu în noapte. De „Ziua morților” se face o slujbă de pomenire a morților chiar în cimitire, unde preotul vine și sfințește mormintele. De asemenea, se dă pomană pentru a cinsti memoria celor plecați dintre noi.
Sărbătoarea este de origine celtică și a fost a fost adusă la noi de catolici, încă din secolul al VII-lea. Ulterior a fost împrumutată şi de cultul ortodox.
Sărbătoare cu origini precreștine
Etnologul Nicoară Mihali spune că originea sărbătorii de Ziua morților nu este una creștină, ci are rădăcini mult mai adânci, în precreștinism, la fel ca multe alte sărbători. În Maramureș, de exemplu, ideea de viață dincolo de moarte vine din cultura dacică.
„Legătura dintre cele două lumi, lumea noastră şi cea de dincolo, a făcut-o Zamolxis, care a avut o existenţă în carne şi oase. Unic zeu al dacilor, a fost studentul lui Pitagora şi a făcut studii de filosofie în Grecia Antică, după care s-a întors în Munţii Rodnei, locul de care aminteşte Herodot, unde s-ar fi ascuns trei ani într-o peşteră şi apoi a şocat pe toată lumea cu reapariţia lui. Însă el a spus că acea «moarte» de trei ani nu a fost decât un exerciţiu de a le arăta că sunt nemuritori. Este evident, deci, că aveam deja ideile de nemurire de la Zamolxis, de la păgânismul dacilor şi creştinismul nu ne-a influenţat prea puternic”, spune Nicoară Mihali.
Lumânările care sunt aprinse la mormintele celor plecați dintre noi au „scopul” de a lumina calea celor plecați. Semnificația acestui obicei se crede că ar avea originea în antichitate, de la greci sau de la romani. Însă unii etnologi susțin că ar putea ava altă origine. „Cred că provine de la indieni, care nutreau un adevărat cult al focului”, spune etnologul Pamfil Bilţiu.
Pomană, pentru sufletul celor plecați
Pomenirea morților nu se poate face fără a da de pomană, de sufletul celor plecați. De cele mai multe ori, în cimitire, acolo unde se odihnesc cei plecați, se duc alimente care sunt date celor mai săraci. „Obiceiul moșilor”, cum mai este numită această tradiție, este larg răspândit în Transilvania și se ține toamna și primăvara, în duminica Floriilor. Cu această ocazie însă, masa moșilor are loc în curtea bisericii, unde se află o masă mare din piatră, pe care sunt servite bucatele. Pomenile constau în castroane cu mâncare și căni din lut cu vin sau colaci care se oferă peste morminte sau peste masă, în cazul sărbătorii din primăvară.
Un alt obicei de Ziua morților este acela de a așeza pe prispa casei sau pe pervazul geamului o bucată de pâine, o cană cu apă, sare și o lumânare aprinsă. Se crede că în această zi, sufletul mortului se întoarce să vadă ce fac cei rămași aici. Aici se vor opri, vor mânca și vor bea apă, iar lumânarea le va lumina calea înapoi spre lumea cealaltă, mai spun etnologii.
