Foto: Pexels
Puține alimente spun o poveste atât de bogată despre istorie, migrație și identitate culturală precum naan. Moale, pufos și ușor elastic, acest tip de lipie dospită este astăzi nelipsit din restaurantele indiene și din Orientul Mijlociu din întreaga lume. Servit simplu, cu unt și usturoi, sau alături de preparate celebre precum butter chicken, naan a devenit un simbol al confortului culinar și al bucătăriei sud-asiatice, notează BBC.
Recent, naan cu unt și usturoi a fost desemnat de Taste Atlas drept una dintre cele mai bune pâini din lume, confirmând ceea ce milioane de oameni știau deja: simplitatea sa aparentă ascunde o istorie și o versatilitate remarcabile.
De ce este naan atât de special?
De multe ori, atenția este captată de sosurile bogate și intens aromate care însoțesc mâncărurile indiene. Totuși, fără naan, aceste preparate și-ar pierde o mare parte din farmec. Textura sa elastică adaugă consistență fiecărei înghițituri, iar gustul delicat echilibrează condimentele puternice. Nu concurează cu felul principal, ci îl susține discret, devenind partenerul ideal pentru curry-uri, tocănițe sau carne la grătar.
Poate tocmai această capacitate de a se adapta l-a transformat într-una dintre cele mai iubite pâini din lume.
Origini vechi și influențe persane
Originea exactă a naan rămâne învăluită în mister, însă majoritatea istoricilor culinari sunt de acord că acesta își are rădăcinile în Persia antică. Numele său provine din cuvântul persan pentru „pâine”, iar primele variante erau realizate simplu, din făină și apă, coapte probabil pe pietre încinse.
Drumul naan către subcontinentul indian a început odată cu sultanii musulmani care au condus vaste teritorii între secolele al XIII-lea și al XVI-lea. Aceștia au adus cu ei tradiții culinare din Asia Centrală și de Vest, inclusiv folosirea tandoor-ului, cuptorul de lut care avea să devină esențial pentru prepararea acestei pâini.
Naan la curțile regale
Scrierile poetului indo-persan Amir Khusrau, care a documentat viața de la curțile sultanilor Alauddin Khalji și Muhammad bin Tughlaq, menționează două tipuri de naan: naan-e-tanuk, subțire și delicat, și naan-i-tanuri, gros și pufos, copt în tandoor.
În perioada Sultanatului de la Delhi, naan era considerat un aliment rafinat, servit alături de kebaburi, carne tocată condimentată (keema) și alte preparate din carne. Bucătarii regali au dus arta preparării la un alt nivel, introducând tehnici sofisticate de frământare și folosind drojdia, un ingredient rar și costisitor la acea vreme, pentru a obține o textură mai aerată.
Din acest motiv, a devenit un simbol al luxului culinar, rezervat în principal nobilimii. Această tradiție s-a menținut și în perioada Imperiului Mogul, care a dominat regiunea timp de aproape trei secole.
Creativitate și diversitate în bucătăriile mogule
Bucătarii specializați, cunoscuți sub numele de naan bais, experimentau constant diverse rețete. Au apărut variante precum naan-e-warqi, cu straturi subțiri și fragile, sau naan-e-tangi, o pâine mai mică, ideală pentru a absorbi sosurile.
Unele tipuri de naan au primit chiar numele bucătăriilor în care au fost create. Un exemplu este Baqir Khani, o lipie cu textură asemănătoare biscuiților, numită astfel după Baqir Najm Saini, un înalt funcționar la curțile împăraților Jahangir și Shah Jahan.
De la elită la mesele oamenilor de rând
În timpul dominației britanice, naan a rămas în mare parte un aliment al elitei, însă a început să fie cunoscut și în Occident, prin intermediul călătorilor și relatărilor europenilor. În India colonială, a fost integrat treptat în bucătăria locală, fiind servit alături de carne conservată sau sosuri adaptate gusturilor vremii.
Cu timpul, rețetele complicate au fost simplificate, iar naan a devenit accesibil publicului larg. Astfel a apărut varianta de bază pe care o regăsim astăzi în majoritatea restaurantelor: un aluat din făină, iaurt și drojdie, lăsat la dospit, modelat manual și copt rapid într-un tandoor încins. La final, este uns cu unt sau ghee, pentru un plus de savoare.
Naan-ul modern, reinventat
Povestea naan nu se oprește în trecut. În anii 1990 și 2000, restaurantele de fine dining din India și din diaspora au început să experimenteze intens. Bucătari precum Suvir Saran au creat variante inovatoare, infuzate cu spanac, brânzeturi occidentale precum gouda sau chiar ciuperci.
Astăzi, creativitatea nu cunoaște limite: în Goa poți găsi naan umplut cu pork vindaloo sau butter chicken, iar în Hong Kong există restaurante care servesc naan cu brânză și trufe. Chiar și pizza naan, care folosește lipia ca bază, este un exemplu al adaptabilității acestui aliment.
Mai mult decât o pâine
Deși face parte și din alte tradiții culinare din Asia de Sud și Orientul Mijlociu, legătura sa cu India este profundă. Dincolo de gust, naan este un dar culinar pe care Infia l-a oferit lumii (spune Suvir Saran). Și nu unul oarecare, ci unul care combină identitatea cu schimburile gastronomice și reinterpretare a clasicului.
