VIDEO Fermierul Alex Merka a ieșit în câmp să cultive cartofi / Materialul săditor provine din Covasna / Recolta o vinde la magazinul său din Hunedoara

Fermierul Alex Merka din Hunedoara cultivă cartofi foto Facebook/@Alex Merka

Fermierul Alex Merka, din comuna Bârcea Mare, județul Hunedoara, a ieșit joi, 24 aprilie, să cultive cartofi pe o suprafață de 1 ha. În martie, a cultivat deja 2 ha. 

În timp ce conduce tractorul, Alex explică urmăritorilor săi că a decis să planteze cartofi și în această perioadă de sfârșit de aprilie, pentru că formarea și maturizarea tuberculilor va avea loc mai târziu în toamnă, când temperaturile nu vor fi mai mari de 25 de grade Celsius, situație meteo favorabilă acestei culturi.

Plantarea eșalonată a cartofilor pe cele 3 ha conduce la etape diferite de dezvoltare, ceea ce ar putea prezenta un avantaj în evoluțiile climatice de-a lungul sezonului agricol. 

Contactat pe Facebook, fermierul ne-a declarat că pentru a planta cartofii, folosește un utilaj marca Unia Kora 2, pe care îl deține de mai mulți ani în fermă. Tractorul este Case IH Farmall A75. 

Materialul săditor este cumpărat din județul Covasna, de la firma Solfarm, deținută de Kiss Peter. Soiul preferat este Arizona: ”Sămânța este netedă, fără ochiuri adâncite”.

Pe lângă cartofi, Alex Merka mai cultivă legume și porumb. Terenul din împrejurimile comunei Bârcea Mare este favorabil pentru legume, fiindcă se află într-o zonă de luncă, în apropierea râului Mureș: ”Irig doar la răsadurile de varză, ardei, vinete și roșii. Avem un pământ de luncă. Și pânza freatică e mai sus. Și restul plantelor rezistă mai ok la secetă”.

Fermierul vinde recolta sa de cartofi și legume la magazinul propriu, Agrimer Center Aprozar, deschis în orașul Hunedoara. Alex a studiat Horticultura la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *