Foto: Felician Săteanu
Postul Nașterii Domnului începe azi, 14 noiembrie și se va termina marți, 24 decembrie 2024. Perioada de post începe întotdeauna cu 40 de zile înainte de Crăciun, însă pentru cei care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, adică pe 7 ianuarie, postul începe pe 28 noiembrie și se termină pe 6 ianuarie.
Pentru țăranul român din vechime, acesta era un moment important din punct de vedere religios. Începea o perioadă de restricții alimentare, dar nu numai. Această perioadă avea rolul „curățirii spirituale”, dar în realitate, postul avea și un efect benefic pentru sănătate. Țăranul român din trecut făcea „fasting” fără să știe, era vegetarian în cea mai mare parte a timpului, nu doar în post, având în vedere că avea acces la carne doar atunci când sacrifica un animal din gospodăria proprie. Astfel, cel mai adesea, carnea se mânca duminica, după ce familia se întorcea de la biserică. Până atunci, în acea zi nimeni nu mânca nimic.
Postul, între credință și utilitate
Dar, ca să revenim la perioada de post, aceasta era o „o rânduială, din punct de vedere religios, o practică prin care biserica îndrumă pe creştinii săi pe căile virtuţii şi cinstirii lui Dumnezeu”, după cum arată etnologul Maria Bilțiu în volumul „Postul în viaţa omului. Tradiţii, practici magice, credinţe şi superstiţii, preparate de post din Maramureş”.
„Postul nu este altceva decât dorinţa credinciosului de purificare a sufletului, dar şi a trupului, renunţând la multe din plăcerile vieţii şi respectând unele interdicţii impuse de biserică, printr-un regim alimentar lipsit de alimentele de origine animală, numai aşa înţelegându-i, pe deplin, semnificaţia religioasă. Această practică a fost întâlnită aproape în toate religiile existente şi s-a manifestat din toate timpurile, având o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată”, mai arată etnologul în același volum.
De asemenea, mai arată exemple de longevitate ale unor pustnici care au practicat postul, ceea ce nu face altceva decât să confirme alegerile vegetarienilor de azi sau a celor ce aleg fastignul (postul intermitent).
Postul, cunoscut din toate timpurile
De fapt, există date care arată că postul a apărut ca o regulă încă din antichitate.
„Egiptenii, babilonienii ţineau post de penitenţă pentru ispăşirea păcatelor. Budiştii, brahmanii îl ţineau ca pe o firească conduită de viaţă. Mahomedanii ţineau «RamadanuI» sau «RamazanuI», ajunau, întreaga zi, aproximativ o lună pe an. În religia mozaică a Vechiului Testament, postul era reglementat prin Legea lui Moise, cel care a postit patruzeci de zile, pe Muntele Sinai, când a primit de la Dumnezeu Tablele Legii. Acesta este postul curăţirii sau ispăşirii, ţinut în ziua a zecea din luna a şaptea a anului. În vremea Mântuitorului Isus, evreii posteau una sau mai multe zile din lună, fariseii două zile pe săptămână, luni şi joi şi le asociau cu rugăciuni şi fapte de milostenie. Însuşi Iisus Hristos a practicat postul şi l-a ţinut patruzeci de zile, înainte de a-şi începe activitatea de Învăţător al oamenilor”, mai arată etnologul.
Petreceri de „Lăsata secului”
Țăranul român, creștin și cu frică de Dumnezeu, a respectat întotdeauna cutumele bisericești, iar postul a fost una dintre regulile de la care nu s-a abătut. Dar țăranul român știa și să se bucure de viață. Astfel înainte de începerea postului, de obicei aveau loc petreceri în sate.
De „Lăsata secului”, considerat un „veritabil prag între două segmente de timp”, era marcat ultimul moment din an în care se putea juca și se consumau alimente de origine animale. Petrecerea de dinaintea intrării în post este pregătită şi de tineri şi de cei mai în vârstă cu mare atenţie.
Câțiva săteni încă mai vorbesc despre ce însemnau aceste momente mai demult și despre obiceiurile din trecut. „Îi zî mai aleasă. Umblă cu haine mai curate. Te împaci, dacă eşti sfădit (certat, n.r.) cu cineva, ca şi când ai fost la spovedanie”. „Pun în vasă să înflorească crenji de măr, de păr, de piersic, ca la Anu Nou să aibă boboci şi să înflorească”. „În familie petrec laolaltă cu mâncare bună şi băutură. Apoi nu mai beu şi nu mai petrec până după post”. „Femeile pregătesc mâncăruri mai bune, plăcinte, curechi umplut, came de porc friptă, răcituri. Petrec cu mâncare şi băutură. Petreceu tăţ’ din familie în noaptea aceie de lăsatul secului”, mai redă etnologul discuțiile cu sătenii bătrâni.
Motivul pentru care jocul și petrecerile sau nunțile sunt interzise în această perioadă este acela de a susține efortul de abținere de la mâncarea „de dulce”, adică de proveniență animală.
Alimentele de bază, cartofii, fasolea și fructele uscate
Exista, de asemenea, o mulțime de credințe și superstiţii care trebuiau respectate. Omul din popor avea convingerea că „Dacă posteşti te iartă Dumnezo şi îţ’ ajută”.
„În post nu-i slobod a mânca nimic de dulce, de frupt, cum să mai zâce, cârnaţ, slănină, cărnuri, brânză, ouă, lapte, groştior (smântână. n.r.), numa’ când îi dezlegare să mânâncă peşte”, mai spuneau bătrânii.
Alimentele de bază în post erau cartofii, fasolea, ciupercile. Fructele erau tăiau felii, apoi erau înșirate pe o ață, care apoi era atârnată afară. Alegeau un loc unde aveau aer, dar erau ferite de ploaie și umezeală. Apoi, din aceste fructe uscate se făcea „chisăliță”, adică erau puse la înmuiat și apoi se fierbeau. Mai mult, înainte de intrarea în post, gospodinele pregăteau vasele speciale în care se gătea doar mâncarea de post. Le curățau cu leșie făcută din coceni de porumb, pentru a îndepărta orice urmă de grăsime. „Dar sunt sate unde ţăranii păstrează în gospodăriile lor două rânduri de vase, unele numai pentru preparatele de post şi celelalte pentru bucatele de dulce”, mai arată etnologul.
