Așa cum în unele domenii toată lumea discută despre AI, în sectorul agricol dezbaterea este la fel de intensă despre cum arată viitorul agriculturii și al zootehniei. Și, mai ales, despre rolul și importanța noilor tehnologii în producerea de hrană – populația este mereu în creștere, iar resursele în scădere.
Mai mult, resursele sunt tot mai puține dar chestiunea vine la pachet cu problemele tot mai serioase legate de climă, mediu, și sociale – extinderea exploatațiilor agricole și creșterea animalelor în sistem intensiv și poluarea extremă lasă multe populații fără teritoriu și în imposibilitatea de a-și procura hrana tradițională.
În acest context, sunt tot mai numeroase apelurile la pregătirea viitorilor specialiști în domeniul agri, zoo și biotehnologiilor. Și asta în scopul de a putea produce hrană cu un impact ambiental mai mic. Capătă, astfel, tot mai mare importanță învățământul universitar în domeniu. În România el a fost pe nedrept desconsiderat mult timp din cauza marginalizării din perioada comunistă.
Dar care sunt cele mai bine cotate universități agritech din lume? Iată un top oferit de portalul specializat https://www.topuniversities.com
-
Wageningen University&Research, Olanda
Nu e deloc întâmplător că Olanda a devenit un mare producător de legume deși are puțin teren agricol. Acest stat găzduiește cea mai bine cotată la nivel mondial universitate – cu specializări în totalitate dedicate alimentației sănătoase și politicilor ambientale.
-
University of California, Statele Unite
Este cea mai importantă universitate americană de sector, publică. Oferă programe educaționale de toate nivelurile în domeniul agriculturii, silviculturii și medicinei veterinare – din perspective multiple, biologică, ambientală și a noilor tehnologii.
-
Swedish University of Agricultural Sciences, Suedia
A doua cea mai bine cotată în Europa pe domeniu, oferă programe educaționale și de cercetare legate de mediu – alpin, marin, de coastă, silvic; dar și de agricultură, climă, biodiversitate etc.
-
Cornell University, Statele Unite
A doua cea mai bine cotată în Statele Unite, este unul dintre cele mai renumite atenee universitare private de dincolo de ocean. Oferă multe programe universitare și postuniversitare pe domeniu, printre care: agri, zoo, bio, mediu, nutriție, peisagistică, dezvoltare armonioasă etc.
5. Purdue University, Statele Unite
Important centru universitar de stat, propune foarte multe specializări de top în domeniu. Printre ele, multe în domeniul agri: tehnologii și ingineri, economie și business, educație și comunicare. Totodată, oferă și multe alte specializări în domeniul biologiei, nutriției, mediului etc.
Următoarele în top sunt:
-Norwegian University of Life Sciences din Norvegia
-Ghent University din Belgia
-ETH Zurich din Elveția
-Iowa State University, US
-University of Wisconsin-Madison, US
Pe locul 11, China Agricultural University din China, urmată de University of California, Berkeley ( a doua din California în top), University of Copenhagen din Danemarca; apoi alte două americane: Michigan State University și Texas A&M University. Nu departe în urmă sunt și alte universități din China.
De remarcat absența din top 10 a vreunui centru universitar din sudul, centrul sau estul Europei. Abia pe locul 26 se situează o universitate din Franța, iar pe locul 41 una din Polonia; pe locul 50 prima din Spania și pe locul 54 prima din Italia. Pe poziția 28 prima din America de sud, mai exact Brazilia, iar pe poziția 34 prima din Japonia, Tokyo.