Un judecător federal din New York a dat undă verde procesului colectiv intentat de o femeie din Long Island, care susține că oamenii sunt păcăliți de Cold Stone Creamery atunci când cumpără anumite arome care „nu conțin ingredientele reprezentate”, transmite publicația Fortune.
Reclamanta principală, Jenna Marie Duncan, și-a cumpărat porția de înghețată de fistic dintr-un magazin Cold Stone Creamery din Levittown, New York, în jurul lunii iulie 2022. Potrivit documentelor depuse în instanță, Duncan „a crezut în mod rezonabil că înghețata de fistic pe care a cumpărat-o de la pârât conținea fistic”.
Dar Duncan a aflat mai târziu, după ce a citit site-ul web al companiei, că nu exista fistic în produsul lactat înghețat, ci mai degrabă „aromă de fistic”, care este definită ca un amestec de apă, etanol, propilen glicol, aromă naturală și artificială, galben 5 și albastru 1.
„Atunci când consumatorii cumpără înghețată cu fistic, se așteaptă la fistic, nu la un amestec de ingrediente procesate”, se arată în procesul intentat de Duncan, menționând că branduri precum Haagen-Dazs folosesc fistic adevărat în înghețata lor.
Duncan contestă, de asemenea, ingredientele din înghețata de mango, nucă de cocos, portocală, mentă, unt de nucă pecan și din sorbetul de portocale de la Cold Stone.
Judecătorul Gary R. Brown de la Tribunalul Districtual al Statelor Unite, scrie că acest caz „ridică o problemă înșelător de complexă cu privire la așteptările rezonabile ale reclamantului și ale pasionaților de înghețată cu păreri similare”.
Unul dintre avocații Kahala Franchising LLC, compania care deține franciza Cold Stone, a refuzat să discute despre caz cu agenția Associated Press.
În documentele din instanță, Kahala a solicitat respingerea cazului, argumentând că o listă detaliată a ingredientelor înghețatei este publicată online. Un director regional de operațiuni pentru Kahala a declarat în documentele tribunalului că niciun material de promovare în care sunt descrise produsele de la localul din Levittown nu indică faptul că înghețatele sunt „făcute cu” un anumit ingredient.
Pentru aromele menționate în proces, el a spus că „consumatorii sunt capabili să vadă singuri că nu există «bucăți» din ceea ce pare a fi un ingredient specific în înghețată care să indice că o anumită înghețată conține un anumit ingredient”.
De-a lungul anilor, au existat numeroase procese intentate în legătură cu produse care nu se ridică la înălțimea așteptărilor din publicitate, inclusiv procese împotriva restaurantelor fast-food pentru că nu oferă burgeri mari și suculenți ca în reclame sau pentru că un suc nu oferă beneficiile promise pentru sănătate. Au existat, de asemenea, procese pentru produse care nu conțin ingredientele pe care pretind că le conțin.