Ultima fiță în materie de băuturi/Siliciul, folosit în compoziția unui smoothie, în magazine de lux din California

Siliciu este folosit la smoothie Foto: Pixabay

Cu toții am văzut cel puțin o dată pachețelele acelea micuțe de siliciu pe care le găsim în general în cutia cu pantofi pe care i-am cumpărat sau lângă alte obiecte noi. Se presupune că acestea absorb umezeala și acesta este motivul pentru care micile pliculețe cu siliciu sunt introduse lângă diferite obiecte la vânzare. Dar pe acele mici pliculețe scrie mare și clar „DO NOT EAT”, adică „A nu se înghiți”. În mod normal, când vezi scris atât de mare că nu trebuie să fie ingerate, te gândești că nu sunt comestibile. Dar, surpriză! Silicliul este utilizat în compoziția unui smoothie pus la vânzare de un mare lanț de magazine american, arată Eater.

Erewhon Market, un lanț american de supermarketuri de lux cu zece locații, toate în zona Los Angeles, California,  face reclamă la un smoothie făcut cu siliciu, iar informațiile arată că, de fapt, siliciul este un aditiv comun pentru o serie întreagă de alimente.

Siliciul, folosit în compoziția unui smoothie

Smoothie-ul „Scandi Summer Blueberry Cobbler” va fi disponibil începând cu 15 august la prețul de 22 de dolari, iar încasările vor fi în beneficiul Birthday Party Project, o organizație caritabilă care organizează petreceri de aniversare pentru copiii fără locuință.

Smoothie-ul conține cele mai de succes suplimente moderne de „wellness”, precum colostru, pudră de spirulină albastră și probiotice. Dar conține și „Eidon Ionic Minerals Silica”. Se pare că siliciul este încă un supliment care pretinde că ajută la orice, de la creșterea părului la sănătatea articulațiilor la „producția de colagen”. Și Food and Drug Administration (FDA) spune că dioxidul de siliciu este perfect în regulă pentru a fi adăugat la alimente, iar avertismentul „A NU SE MÂNCA” se datorează în principal faptului că aceste bile mici reprezintă un pericol de sufocare.

Efectele siliciului în corp

Conform unui articol NIH din 2016, deși unele teste au arătat o rezistență crescută a unghiilor și a părului în cazul consumului regulat de siliciu, „există puține studii care să evalueze siguranța, eficacitatea și biodisponibilitatea diferitelor forme chimice existente de siliciu, care să utilizeze un design adecvat, un număr mare de voluntari și o perioadă lungă de urmărire”. Ca în cazul oricărui supliment alimentar la modă, probabil că merită să fim sceptici.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *