Una dintre cele mai noi tendințe în medicină este prevenirea îmbolnăvirilor prin consumul unor anumite alimente. În acest context, un studiu a demonstrat cum consumul că uleiul de măsline are efecte benefice asupra sănătății.
Un studiu al unor cercetători spanioli evidențiază legătura directă dintre consumul de ulei de măsline extravirgin, microbiomul intestinal și funcția cognitivă. Concluziile deschid noi perspective asupra rolului alimentației în prevenția declinului mental.
Cercetarea, realizată de specialiști de la Universitat Rovira i Virgili, Pere Virgili Health Research Institute și CIBERobn, este prima analiză prospectivă pe oameni care corelează consumul diferitelor tipuri de ulei de măsline cu sănătatea microbiotei și performanța cognitivă.
Studiul a urmărit, timp de doi ani, 656 de persoane cu vârste între 55 și 75 de ani, incluse în programul PREDIMED Plus. Rezultatele arată că participanții care au consumat constant ulei de măsline extravirgin sau virgin au înregistrat atât o diversitate mai mare a microbiomului intestinal, cât și o îmbunătățire a funcțiilor cognitive. În schimb, consumul de ulei rafinat a fost asociat cu efecte negative asupra microbiotei.
Diferența esențială între efecte este dată de procesul de producție. Uleiul extravirgin păstrează compuși bioactivi precum polifenolii și antioxidanții, considerați responsabili pentru efectele benefice asupra sănătății.
„Uleiul de măsline extravirgin este o grăsime funcțională complexă, bogată în polifenoli cu efect antioxidant și antiinflamator. Acești compuși pot influența atât sănătatea metabolică, cât și funcția cognitivă, inclusiv prin modul în care interacționează cu microbiomul intestinal.
Alegerea unui ulei extravirgin autentic poate avea un impact real asupra sănătății pe termen lung”, explică nutriționistul Elena Olaru.
La rândul său, David Filipaș, cel mai tânăr somelier din lume și partener D’ Olive, subliniază importanța calității produsului în contextul acestor descoperiri: „Uleiul de măsline extravirgin autentic nu este doar un ingredient, ci un aliment funcțional. Vorbim despre un produs viu, care păstrează caracterul natural al măslinelor și compușii activi esențiali pentru sănătate. Diferența dintre un ulei industrial și unul premium se vede nu doar în gust, ci și în beneficiile reale pe termen lung.”
Concluziile studiului vin într-un moment în care prevenția și nutriția devin tot mai importante în sănătatea publică. În contextul creșterii cazurilor de declin cognitiv la nivel global, cercetătorii atrag atenția că alegerile alimentare simple – precum includerea uleiului de măsline extravirgin în dieta zilnică – pot avea un rol esențial în menținerea sănătății creierului.
În România, consumul de ulei de măsline este de aproximativ 0,7 kg/an pe cap de locuitor (valoare estimată pentru anul 2025), față de aproximativ 7,5 kg/an în Spania (conform raportărilor Consiliului Internațional al Măslinelor, din 2025)
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți