UE transmite că nu este îngrijorată de investigația lansată de China privind importurile de carne de porc

carne de porc, china, importuri, ue Sursa foto: Clausbonnerup | Dreamstime.com

Uniunea Europeană nu este îngrijorată în urma deciziei Chinei de a lansa o investigație antidumping privind importurile de carne de porc și produsele sale secundare din blocul comunitar, a anunțat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.

UE va interveni în mod adecvat pentru a se asigura că ancheta respectă toate reglementările relevante ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), le-a spus jurnaliștilor oficialul CE.

Separat, ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas, și-a exprimat speranța că există loc pentru negocieri în scopul evitării tarifelor vamale suplimentare.

Planas a adăugat că nu se așteaptă imediat la măsuri din partea Chinei, care anunțase că investigația ar putea dura până la un an.

Luni, China a informat că a lansat o investigație antidumping privind importurile de carne de porc și produsele sale secundare din Uniunea Europeană.

Analiștii avertizează că sunt vizate în principal Țările de Jos, Franța, Spania și Danemarca.

„Ministerul Comerțului a deschis o investigație antidumping privind importurile relevante de porc și produse din carne de porc originare din Uniunea Europeană”. Investigația vine în urma solicitării depuse oficial de Asociația de Zootehnie din China, în numele industriei interne a cărnii de porc. Conform dovezilor, producția totală a solicitantului îndeplinește cerințele din Reglementările antidumping ale Chinei, au informat într-un comunicat autoritățile de la Beijing.

Ancheta va demara pe 17 iunie 2024 și va fi finalizată până pe 17 iunie 2025, dar ar putea fi extinsă cu șase luni, dacă va fi necesar, a precizat Ministerul Comerțului.

Investigația vine pe fondul sporirii tensiunilor comerciale dintre China și UE. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a informat că intenționează să impună tarife vamale suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) chineze, începând cu data de 4 iulie, o măsură care este posibil să ducă la represalii din partea Chinei. Vehiculele produse în uzinele chineze și importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%. Bruxellesul intenționează să majoreze aceste tarife cu 17,4% pentru automobilele BYD, cu 20% pentru automobilele Geely și cu 38,1% pentru automobilele SAIC.

Beijingul a avertizat că tarifele vamale suplimentare „vor prejudicia propriile interese ale Europei” și a condamnat „protecționismul blocului comunitar”.

Firmele chineze își rezervă dreptul de a solicita investigații antisubvenții și antidumping privind importurile de lactate și carne de porc din Uniunea Europeană, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, când a fost întrebat dacă grupurile din industrie influențează autoritățile să adopte astfel de măsuri.

Anul trecut, China a importat în total 1,55 milioane tone metrice de carne de porc, UE fiind responsabilă pentru mai mult de jumătate din total, conform datelor autorității vamale de la Beijing.

„În privința problemei menționate, industriile locale din China își rezervă dreptul de a solicita deschiderea unei investigații pentru a proteja concurența normală pe piață, precum și drepturile și interesele lor legitime”, a precizat He Yadong, purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului, ca răspuns la întrebarea adresată de Reuters.

Presa chineză de stat anunțase că firmele interne se pregătesc să solicite astfel de investigații, care ar putea avea ca rezultat restricții comerciale.

Global Times a informat sâmbătă, fără a preciza sursa informației, că firmele chineze intenționează să ceară autorităților să deschidă o investigație antisubvenții privind unele produse lactate din UE și o investigație antidumping pentru unele produse din carne de porc din Europa.

În ianuarie, China a demarat o investigație antidumping privind coniacul importat din UE. Investigația vine în urma unei plângeri depuse de Asociația Chineză de Băuturi Alcoolice, în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerțului, fără a da publicității numele companiilor.

Sursa foto: Clausbonnerup | Dreamstime.com

Citește și Ce tipuri de carne preferă românii: 71% consumă carne de pui, iar 58% carne de porc – studiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *