Foto: Dreamstime
În calendarul creștin, pe 20 decembrie se sărbătorește Ignatul, sau Ajunul Praznicului Sfântului Ignatie Teoforul (un episcop din Antiohia și martir creștin care a trăit în primele secole ale creștinismului). În mod special, această dată este cunoscută în spațiul românesc sub denumirea de Ignatul porcilor, o zi tradițională marcată de faptul că în această zi se taie porcul de Crăciun.
Sărbătoarea însă se suprapune peste una precreștină, respectiv Saturnaliile, care se sărbătoreau în Roma antică în perioada 17-22 decembrie, sărbătoare dedicată Soarelui și care era marcată de sacrificarea unui porc.
Gabriela Filip, muzeograf la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, vorbește despre acest ritual al tăierii porcului de Ignat. „Acest ritual al tăierii porcului își are originile încă din antichitate, când Imperiul Roman sărbătorea în perioada 17-22 decembrie Saturnaliile. Acestea reprezentau o sărbătoare dedicată Soarelui, în centrul căreia era de fapt sacrificiul animalier”, arată ea.
Darurile de Crăciun, obicei precreștin?
Până și obiceiul de a face daruri de Crăciun sau de a ajuta pe cei mai năpăstuiți își are originea tot în antichitate. Astfel, când din porcul tăiat, se împărțea celor mai puțin norocoși. „Se sacrifica o scroafă inițial, iar mai apoi și alți porci. Dar carnea de la această scroafă nu era consumată de către cei care o sacrificau, ci era oferită celor care nu aveau posibilități sau celor apropiați. Practic, în acea perioadă când era sacrificat porcul, cumva nu se mai făcea diferență între oameni. Toți erau egali, indiferent de statutul pe care îl aveau (în societate, n.r.)”, mai arată muzeografa.
Tot în aceste zile premergătoare Solstițiului de iarnă, existau o mulțime de ritualuri pentru a-i îmbuna pe zei și a le lungi zilele din nou, având în vedere că pe 24 era cea mai scurtă zi din an și cea mai lungă noapte. „Atunci, oamenii făceau diferite ritualuri pentru a-i da putere Soarelui. Se făceau focuri de purificare, sacrificau anumite animale, făceau anumite jocuri pentru a oferi putere soarelui și ca acesta să încălzească în continuare. De asemenea, în zorii zilei de Ignat, porcul trebuia sacrificat”, mai arată ea.
Obiceiul de a sacrifica porcul de Crăciun pe data de 20 decembrie, adică de Ignat, s-a păstrat de-a lungul mileniilor. Azi, în unele locuri, acestea se mai obișnuiesc exact așa ca pe vremuri. „La eveniment participau bărbații din familie, dar neapărat un om din sat care știa exact cum să taie porcul de Crăciun, pentru a-l înjunghia într-un anumit loc și să moară instant, să nu sufere”, mai spune ea.
Vechi credințe populare, care azi par ciudate
Vechi credințe din satul tradițional mai arată că în noaptea de dinainte de Ignat, porcul își visează moartea sau cuțitul. De asemenea, oamenii slabi de inimă nu aveau voie să stea în preajma porcului în momentul sacrificării. „Se spune că nu este bine ca în jurul porcului să stea persoane prea miloase, considerându-se că porcul ar avea o moarte grea și carnea lui nu va fi bună”, mai spune Gabriela Filip.
Tot vechile credințe arată că la Ignat, bătrânii satului puteau face o prognoză meteo, cu ajutorul splinei porcului. „Bătrâni spuneau că în funcție de cum era splina porcului, așa urma să fie iarna. Dacă splina era groasă pe toată suprafața, atunci însemna că urmează o iarnă foarte grea. Dacă splina era groasă pe unul dintre capete sau pe amândouă, atunci iarna va fi grea doar la început sau la final, iar pe parcursul ei va fi o iarnă mai ușoară. Dacă splina era groasă la mijloc, atunci miezul iernii urma să fie mai greu”, mai arată ea.
Ritualul tăierii porcului din preajma Solstițiului de iarnă avea rolul de a „reda vlaga și viața Soarelui”, mai spun etnologii. În majoritatea culturilor existau ritualuri și evenimente în această perioadă din an. În Roma antică se sărbătoreau Saturnaliile, o perioadă de festivități pline de voie bună, în care oamenii schimbau rolurile sociale (stăpânii și sclavii se așezau la aceeași masă), se ofereau cadouri și se celebra sfârșitul muncii agricole. Deși Saturnaliile se încheiau oficial pe 23 decembrie, spiritul festiv continua să domine perioada solstițiului.
Alte sărbători precreștine din preajma Solstițiului de iarnă
În Imperiul Roman târziu, în secolul al III-lea, cultul lui Sol Invictus („Soarele Neînfrânt”) a devenit popular. Această sărbătoare era dedicată soarelui, simbolizând triumful luminii asupra întunericului, odată cu apropierea solstițiului de iarnă. Oficial, ziua de 25 decembrie a fost asociată cu nașterea Soarelui, dar perioada premergătoare, inclusiv 20 decembrie, era marcată de ritualuri și pregătiri.
La popoarele germanice și nordice se sărbătorea Yule, de asemenea, o sărbătoare legată de solstițiul de iarnă. Yule simboliza renașterea soarelui și ciclul natural al vieții. Era o sărbătoare marcată de aprinderea focurilor, sacrificii de animale și mese festive. Ritualurile includeau onorarea spiritelor strămoșilor și a zeilor, cum ar fi Odin, zeul principal din mitologia nordică.
Pe teritoriul României de azi, dacii venerau forțele naturii, însă nu există surse detaliate despre ritualurile dacilor. Cel mai probabil marcând moartea și renașterea simbolică a soarelui. Dacii venerau forțele naturii, iar focul avea un rol important în ritualurile lor.
Solstițiul de iarnă era văzut ca un moment crucial în ciclul natural, marcând începutul „întoarcerii” soarelui și a luminii. De aceea, multe ritualuri aveau scopul de a asigura fertilitatea, belșugul și protecția comunității în fața frigului iernii. Sacrificiile, festinurile și aprinderea focurilor aveau rolul de a alunga întunericul și de a atrage forțele benefice ale naturii.
Astfel, sărbătorile creștine, cum ar fi Crăciunul sau Ignatul, au păstrat multe elemente și simboluri din aceste ritualuri precreștine, care au fost adaptate și reinterpretate.
Citește și:
