Cazurile de pietre la rinichi la copii și adolescenți au crescut alarmant în ultimii 30 de ani și tind să devină o reală problemă de sănătate. Considerată o afecțiune care apare la persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, litiaza renală a devenit comună la persoane cu vârsta mai mică de 20 de ani.
„Este surprinzător pentru un medic să descopere la un copil de 13-16 ani pietre la rinichi. Copiii nu fac pietre la rinichi. Poate doar în situații cu totul excepționale în contextul altor afecțiuni asociate. Și mai uimitor este faptul că în ultimii ani, astfel de situații apar aproape zilnic. Este ultimul lucru la care te-ai gândi când un copil acuză dureri abdominale, acesta fiind unul dintre simptomele bolii.
Mai mult, în cazul copiilor, care au în mod natural un prag la sensibilității dureroase mult mai scăzut decât la adulți, durerea care însoțește afecțiunea este una foarte intensă, iar copilul suferă extrem de mult. Din fericire copiii cu această problemă nu au boli cronice asociate, dar cu toate acestea, rinichii lor au probleme, formarea pietrelor fiind un proces repetitiv, din momentul în care se declanșează formarea pietrelor”, spune, citat de dailymail.co.uk, Zachary V. Zuniga, urolog pediatru la Spitalul de Copii din Texas.
Un studiu publicat în Clinical Journal of the American Society of Nephrology, a analizat incidența pietrelor la rinichi în rândul tinerilor de 15-19 ani din Carolina de Sud între 1997 și 2012. Cercetătorii au descoperit o creștere de 28% la fete și 23% la băieți
Această problemă medicală este cu adevărat serioasă, în condițiile în care incidența afecțiunii a crescut de circa 300 de ori la femei, și de circa 100 de ori la bărbați, în intervalul 1984-2012, la nivel mondial, iar tendința generală este una ascendentă.
Excesul de sare, principala cauza
Sintetizarea datelor medicale acoperă perioadele anterioare, aceasta fiind procedura pe baza căreia se stabilește incidența unei patologii, dar reflectă și numărul cazurilor din prezent.
Litiaza renală este o patologie cronică, care perturbă profund viața adolescenților și copiilor, forțându-i să facă față unor provocări complet atipice pentru vârsta lor, împiedicându-i să practice diferite activități fizice și impunând terapie și un stil alimentar restrictiv. Mai mult de 90% dintre copiii cu vârste între 6 și 18 ani consumă 3.300 mg de sodiu zilnic, depășind cu mult limita recomandată de 2.300 mg, conform Dietary Guidelines for Americans, fapt considerat a fi principala cauză a litiazei renale la vârste mici.
Alimentele procesate și cele de tip fast-food sunt principalele surse de sodiu în exces. Acestea pot afecta echilibrul mineral al organismului, influențând nivelurile de calciu și oxalat, factori cruciali în formarea pietrelor la rinichi.
Chiar și atunci când consumul de sodiu este normal, unele persoane sunt mai predispuse la pietre, pe fondul unor dereglări genetice, care favorizează formarea calculilor renali. Mecanismul care duce la formarea pietrelor are la bază un proces fiziologic. Rinichiul elimină excesul de sare, dar „trage” și calciul care, pentru că nu se elimină, se depune, se cristalizează și se sedimentează, iar în timp, formează calculii renali.
Cei mai expuși sunt copiii și adolescenții ai căror părinți s-au confruntat la rândul lor cu această patologie, cu mențiunea că vârsta la care apar simptomele bolii este mult mai mică comparativ cu cea a rudelor lor, care au avut aceeași afecțiune.
Schimbările climatice, a doua cauză
La prima vedere poate părea exagerat, dar schimbările climatice, manifestate prin creșterea temperaturii, sunt o cauză care accelerează acest proces. O posibilă asociere a schimbărilor clomatice cu creștrea numărului de cazuri este faptul că creșterea temperaturilor favorizează deshidratarea. Copiii sunt mult mai sensibili la pierderea apei din organism prin transpirație, iar combinația dintre căldură, umiditate în exces și dietă nesănătoasă favorizează formarea pietrelor.
În acest cerc vicios un rol favorizant îl au sucurile acidulate, pe care copiii le preferă, cu sau fără zahăr, dar care conțin fosfați, în diferite combinații.
Cum poți preveni afecțiunea
Două soluții simple: reducerea aportului de sare și creșterea cantității de apă băute pot reduce semnificativ riscul apariției pietrelor la rinichi. În plus, un aport constant de fructe și legume poate fi extrem de util. Dintre fructele cele mai eficiente sunt citricele, lor adăugându-se cele acide (căpșuni, mere acre).
Limitarea la minimum posibil a alimentelor de tip fast-food, a celor procesate și ultraprocesate, precum și a chipsurilor și altor produse din această din urmă categorie, poate preveni litiaza renală. Și reducerea aportului de carne și proteine de origine animală este o soluție care poate fi de ajutor.
Ce este litiaza renală
Litiaza renală, cunoscută și sub denumirea de calculi renali sau pietre la rinichi, reprezintă o afecțiune caracterizată prin formarea unor depozite solide, de dimensiuni variabile, în interiorul rinichilor. Aceste pietre se formează din minerale și săruri, precum oxalatul de calciu sau acidul uric, care se cristalizează atunci când urina devine concentrată. Simptomele pot include dureri intense lombare sau abdominale, urinări frecvente, sânge în urină și greață.
Tratamentul pietrelor la copii poate implica gestionarea durerii cu medicamente fără prescripție sau cu medicamente care ajută la dilatarea mușchilor ureterului, permițând trecerea pietrei în vezică.
Un copil care are pietre la rinichi poate necesita antibiotice dacă dezvoltă o infecție urinară, care poate apărea atunci când pietrele obstrucționează fluxul urinar. Antibioticele pot fi, de asemenea, prescrise pentru a preveni infecțiile după o procedură de îndepărtare a pietrei.
Pentru pietrele mai mari sau cele care provoacă dureri semnificative, medicii recurg la proceduri precum ureteroscopia, care folosește un mic dispozitiv optic pentru a intra în vezică și a sparge piatra, sau litotriția cu unde de șoc, care fragmentează piatra în bucăți mai mici, care ulterior sunt eliminate.
Litiaza renală incorect tratată poate afecta ireversibil funcția renală.
Surse: healthline.com / mayoclinic.org