Viticultorul Csaba Torok, care creşte măslini pe pantele cu temperaturi blânde din sudul Ungariei, lângă lacul Balaton, crede că aceşti copaci din Europa de Sud şi-au găsit o nouă casă, pe fondul temperaturilor mai ridicate de pe continent, transmite Reuters.
Torok, în vârstă de 55 de ani, a adus primii trei măslini tineri din Spania în jurul anului 2008. În prima iarnă doi au îngheţat, dar unul a supravieţuit, ceea ce l-a determinat pe Torok să cumpere încă aproximativ 200 de măslini de-a lungul timpului, pentru a-i planta în via sa din Hegymagas, unde solul este bogat, plouă din belşug şi vremea este însorită, transmite Agerpres.
„Văd aceşti copaci ca o parte integrantă a viitorului peisaj in zonă”, microclimatul local devenind din ce în ce mai adecvat pentru măslini, a explicat Torok, care culege măslinele cu prietenii.
El a dus recolta de măsline în ţara vecină, Slovenia, unde a fost fabricat uleiul său de măsline virgin, pe care îl vinde cu 4.500 forinţi (12,35 dolari) pe 0,1 litri.
În condiţiile în care Europa de Sud este din ce în ce mai afectată de secetă şi de valuri de căldură, zonele unde pot fi cultivaţi măslinii se extind, în special spre nord, susţine Torok.
În Ungaria, iernile au devenit mai blânde în ultimii ani. Europa este continentul care se încălzeşte cel mai rapid, avertiza luna trecută Agenţia Europeană de Mediu, şi se confruntă cu risc ridicat de secetă în Europa de Sud.
În mod normal, Spania furnizează aproximativ 40% din uleiul de măsline din întreaga lume, însă valurile de secetă din timpul primăverii şi seceta prelungită au redus recolta de măsline din ultimii doi ani, dublând preţurile la uleiul de măsline. Anul trecut litrul de ulei de măsline extra-virgin se vindea chiar şi cu 14,5 euro în supermarketurile din Spania, unde comercianţii au ajuns să monteze sisteme antifurt pe sticlele cu ulei de măsline.
„Oamenii cred că Ungaria nu este potrivită pentru creşterea măslinilor, dar este”
Ministerul spaniol al Agriculturii anunţa săptămâna trecută că recolta din acest an se redresează, producţia de măsline în sezonul 2024-2025 fiind estimată la 1.262.300 tone, un avans de 48% faţă de recolta precedentă.
În sudul Ungariei, lângă oraşul Pecs, Gabor Stix experimentează de ani de zile creşterea măslinilor, el cultivă copacii pentru a-i vinde. Stix se aşteaptă să vândă până în martie toţi copacii crescuţi în acest an. „Măslinii iubesc clima aceasta … Oamenii cred că Ungaria nu este potrivită pentru creşterea măslinilor, dar este”, susţine Stix.
În Slovacia, oamenii cumpără măslini pentru grădinile lor, pentru a simţi “aerul mediteranean”. În satul Iza, Istvan Vass, proprietarul unei grădini, a importat anul trecut 25 de camioane cu măslini din Spania, pe care-i vinde cu 300-500 euro fiecare. Cumpărătorilor le atrage atenţia să-i acopere când temperaturile scad sub zero grade.
„Există o mulţime de măslini plantaţi în afara grădinilor şi au o evoluţie foarte bună”, a spus el.