De când TikTok a devenit popular în 2020, aplicația este un incubator de idei în ceea ce privește gătitul acasă. De la favoritele din perioada pandemiei, așa cum a fost cafeaua Dalgona și pâinea cu maia, până la celebrul platou cu unt sau salata densă de fasole. Algoritmii TikTok sunt cel mai bun sistem de evaluare, astfel că se poate spune despre propunerile care devin virale, indiferent cât sunt ele de ciudate, că au acel ceva care le face, dacă nu foarte gustoase, cel puțin tentante.
Chiar dacă unele dintre ideile TikTok sunt suficient de inedite pentru a trece în categoria „excentrice”, ele au atras milioane de vizualizări. Există o linie comună a tendințelor – cel puțin a celor promovate pe TikTok. Toate sunt abordări minimaliste, care pun accentul pe ingrediente simple, pe care oricine le are în cămară sau în frigider. Au fost folosite frecvent legume și fructe de sezon, ceea ce un alt aspect pozitiv. Pe de altă parte au fost promovate condimente și sosuri noi, precum sosul de soia negru sau harissa, iar aceasta le-a făcut mai populare și mai ușor de procurat.
TikTok rămâne un spațiu de explorare pentru bucătării amatori care doresc să-și diversifice meniul fără a ieși din zona de confort, dar și o platformă ce transformă ingrediente din diverse colțuri ale lumii în elemente esențiale ale bucătăriei de zi cu zi. Aceasta este o expresie a dorinței de a experimenta gusturi și arome noi, ceea ce până la urmă nu are nimic dăunător.
Gheață de roșii pe pâine prăjită
Roșii întregi congelate, date prin răzătoare. Aceasta este una din tendințele care au cucerit generația Z. Există și multe alte variante; castraveți, pepene, căpșuni sau alte fructe ori legume zemoase. Legumele sau fructele congelate sunt transformate în granita, care este de fapt o gheață rasă simplă, preparată de italieni. Totuși, de obicei, aceasta se face din fructe congelate sau sucuri din plante și condimente.
Într-o postare virală, bucătarul Eitan Bernath a ras roșii congelate peste o bilă de burrata, apoi a stropit-o cu ulei de măsline și oțet balsamic și a adăugat un praf de sare, piper și o crenguță de busuioc. Gustul final depinde de opinia fiecăruia. Unii au spus că roșia înghețată este interesantă, și au devenit fani ai metodei, în timp ce alții au fost dezamăgiți.
@eitan Shaved frozen tomatoes over burrata with olive oil, balsamic, flakey salt, and cracked pepper felt like the natural next iteration. #shavedice #recipe #frozentreats #caprese #burrata ♬ Che La Luna – Louis Prima
Varianta cu pepene congelat pare mult mai atrăgătoare. Puțin suc de lămâie ori limetă, un sos de vanilie cremos și rezultă un desert perfect, sănătos, răcoritor și cu puține calorii. Cea mai bună este cea cu pere și căpșuni.
@daldal_k Fruit shaved ice like this🍧watermelon shaved ice🍉🍉#shavedice#빙수#summerfood#dessert ♬ เสียงต้นฉบับ – Hunter ฮันเตอร์
Castravetele murat cu Chamoy
Una dintre cele mai neobișnuite și controversate propuneri, dar care a devenit virală pe TikTok datorită combinației de gusturi și arome, dar și datorită aspectului său ieșit din comun, este castravetele murat cu Chamoy.
Rețeta constă într-un castravete murat, înmuiat într-un amestec de chamoy, pudră de bomboane dulce-acrișoare și condimente tajin. Castravetele este apoi învelit într-o foaie de fructe rulate și umplut cu chipsuri Takis. Aceste ingrediente sunt atât de contrastante încât fac ca gustul final să fie unic – dulce, sărat, acrișor și picant în același timp.
Iată ce este fiecare dintre aceste ingrediente mai exact:
- Chamoy-ul este un sos mexican obținut din fructe (de obicei prune sau caise) cu adăugarea de condimente precum ardei iute, sare, zahăr și suc de lime. Gustul său este un amestec echilibrat între dulce, acrișor și picant, iar textura poate varia de la un sos gros până la o pulbere.
- Pudra de bomboane cu gust dulce-acrișor, oferă o notă intensă de dulceață și acrișor, balansând gustul sărat al castravetelui și gustul picant al chamoy-ului.
- Tajin-ul este un condiment mexican obținut din ardei iute, suc de lime și sare. Are un gust picant și acrișor și este adăugat la legume.
- Foaie de fructe este un fel de bomboană gumată, care oferă o notă de dulce.
- Takis sunt chipsuri crocante de porumb, în formă de rulouri, care au arome intense și picante.
Ceea ce rezultă este un roller coaster de gusturi: dulce, acrișor, sărat și picant, cu o varietate de texturi care transformă experiența într-una extrem de intensă.
@latishaclarkk Chamoy Pickle Kit 🥒 #chamoypicklekit ♬ Chill and gentle lo-fi/10 minutes(1455687) – nightbird_bgm
Chickle, varinata simplă pentru Chamoy Pickle
Dacă „Chamoy Pickle” nu te tentează, ai putea încerca „chickle”, o variantă mult mai simplă și mai puțin ciudată, dar care este sigur gustoasă. Conceptul este destul de simplu și foarte ușor de realizat: un castravete murat învelit într-o felie de brânză topită și prăjit până devine crocant.
Spre deosebire de alte trenduri virale care includ combinații ciudate și complexe de ingrediente, „chickle” este o rețetă simplă. Tot ce ai nevoie este un castravete murat și brânză (de preferat o brânză care se topește bine, precum mozzarella sau cheddar). Totul se învăluie într-o felie de brânză, se prăjește rapid, iar rezultatul este o gustare crocantă, dar destul de sărată.
Una dintre atracțiile majore este contrastul de texturi. Castravetele murat adaugă o notă suculentă și aciditate, iar brânza oferă o notă bogată și sărată, ambele arome echilibrându-se excelent.
Poți experimenta „chickle cu diferite tipuri de brânză sau chiar să adaugi condimente pentru un plus de savoare. Unele persoane adaugă un strop de sos picant sau un praf de paprika pentru a intensifica gustul.
@shewillevolveChickle Chips | for my pickle lovers🫶🏼 So many of you loved my pizza chips, I thought it would be fun to a pickle version. Crispy cheese around the edges with a garlic parm topping. So YUMMY with ranch!♬ End of Beginning – Djo
Tanghulu
O adevărată provocare senzorială provocată de sunetele a ceva crocant și bun de mâncat. Tanghulu este un desert tradițional chinezesc, fiind un preparat de tipul street food foarte popular în anumite regiuni, în special în timpul iernii. Se folosesc fructe precum cireșe sau tangerine, care sunt acoperite cu un strat subțire de zahăr topit, care se întărește rapid, creând o crustă crocantă. În prezent, este consumat și în alte regiuni din Asia, precum Coreea de Sud și Japonia, dar și în alte colțuri ale lumii, mai ales acolo unde există o comunitate chinezească activă sau un interes pentru preparatele tradiționale asiatice.
TikTok-urile s-au jucat cu el și au încercat tot felul de fructe: ananas, struguri, căpșuni, kiwi etc. Fructele sunt înmuiate într-un sirop de zahăr fierbinte, iar apoi se lasă să se răcească, formând o crustă crocantă care contrastează perfect cu suculența și aciditatea fructelor din interior și este ceea ce face tanghulu delicios. În plus, poate fi ușor personalizat cu diverse combinații de fructe și arome, iar unii chiar au adăugat toppinguri suplimentare, cum ar fi nuci sau semințe, pentru a adăuga un plus de textură și savoare.
Totuși, conține mult zahăr, iar combinația, tocmai pentru că este gustoasă și plăcută, poate crea dependență.
@feedmi 🍡 Tanghulu—Chinese candied fruit with the most satisfying cronch! INGREDIENTS: 1 lb strawberry, grape, or other fruit 10 skewers 2 cup sugar 1 cup water The syrup can be tricky to get just right (it took me 4 attempts 🥲) so here are some of my tips: ⊹ pat the fruit dry before dipping ⊹ don’t stir the sugar & water syrup ⊹ don’t dip til syrup is amber (300F) #tanghulu #candiedfruit #snackideas #chinesefood #mukbang #easyrecipes ♬ Unwritten – Natasha Bedingfield
Scrambled Pancakes (clătite amestecate)
Rețeta de clătite clasice amestecate ca ouăle pentru omletă, în tigaie, cu o spatulă a făcut valuri pe TikTok. Chiar dacă creatorul original a recunoscut că a fost doar o glumă și, de fapt, nu-i place această variantă, ideea a devenit virală. Deși a amesteca clătitele ca ouăle poate părea neobișnuită, o modificare inutilă a unui preparat clasic și chiar „abominabilă”, acest twist a atras, prin gust și textură, ceea ce oferă o experiență diferită și mai jucăușă în comparație cu clătitele tradiționale.
Trendul a fost un exemplu perfect de cum TikTok poate transforma chiar și cele mai banale rețete într-o tendință virală.
Este corect de menționat că ideea clătitelor amestecate nu este un concept nou. Clătitele amestecate au fost deja folosite începând cu mijlocul secolului 19 în Austria, unde sunt cunoscute sub numele de Kaiserschmarrn (sau „mizeria imperială”) pentru împăratul austriac Franz Joseph și soția acestuia. Este, de fapt, un desert tradițional apreciat, puțin diferit de varianta TikTok. Kaiserschmarrn este o clătită pufoasă, gătită în tigaie și apoi tăiată în bucăți mari, rupte, cu o furculiță. Este servită de obicei cu un sos de fructe și este adesea presărată cu zahăr pudră și vanilie.
@archivedchef the end result was👍🏼🥞😋✨ #ScrambledPancake #PancakeRecipe #BreakfastIdeas #Foodie #TikTokFood #CookingHacks #EasyRecipes #Yummy #FoodLovers #BreakfastInspo #Delicious #HomeCooking #QuickMeals #TikTokRecipe #FoodTrend #satire #jokes ♬ original sound – Archived Chef 🍯
Cereal Milk Latte
Aceasta este o rețetă creativă și delicioasă care combină cafeaua cu gustul dulce al laptelui cu cereale. Se combină laptele cu cereale. Trebuie lăsate se înmoaie bine. După ce laptele s-a impregnat de gustul cerealelor, strecoară amestecul și obții lapte aromatizat pentru un espresso sau o cafea tare. Adaugă cafeaua peste lapte și gata! Poți folosi lapte cald sau poți adăuga gheață, vanilie sau scorțișoară pentru a intensifica gustul. Unele rețete includ și frișcă sau un strop de sirop de arțar.
Cereal Milk Latte este o opțiune excelentă pentru cei care iubesc cafeaua, iar TikTok și alte platforme de socializare au contribuit mult la popularizarea acestui trend.
@viviannecafe cereal milk latte 🥛 #homecafe #cerealmilk #cerealmilklatte ♬ Ylang Ylang – FKJ & ((( O )))
Departe de a fi singurele „tendințe” promovate de TikTok, acestea sunt printre cele care au adunat cele mai multe vizualizări, dar și cele mai multe variante personalizate, pentru ca, nu-i așa, suntem creativi și mereu dornici de ceva nou.
De ce timp de 2 ani de zile banul public a curs pentru stergerea numelui meu, Oana Prisecaru!?
Cine dracului nu poate face infractiuni linistit din cauza mea? Si nu are tupeul sa imi spuna clar. Spune, G4media, te rog frumos.