A doua ediție Tomatino, festivalul gastronomic dedicat roșiilor, se va desfășura pe 26 și 27 iulie, la RUAL primul AproBistro (str. Mihai Eminescu 114-116), în București.
Evenimentul de live cooking va fi organizat în curtea interioară a restaurantului și are ca scop promovarea produsului local și a tomatelor în special. Acestea vor fi puse în valoare și printr-un meniu dedicat lor, semnat de chef Alin Barabancea și chef Laurențiu Hairadin.
Intrarea la expoziția cu vânzare a legumelor crescute în ferma proprie a restaurantului, dar și la sesiunile de live cooking este liberă, iar preparatele făcute special pentru această ocazie pot fi degustate în regim 𝑎̀ la carte (porții comandate individual). Pentru a fi siguri că prindeți un loc la mese, organizatorii recomandă cu insistență rezervarea telefonică la numărul 0725 99597.
Tomatele, din diferite soiuri, sunt folosite în toate preparatele propuse de cei doi bucătari, cu excepția deserturilor.
Din meniul dedicat evenimentului fac parte: supă rece de tomate, salată „Axaraquia”, burger „tomatino” sau ciorbă de roșii cu găluști de griș și foie gras.
Citește și Rețetele Juanitei: Pan con tomate, ruda spaniolă a bruschettei italiene