VIDEO | Veste bună de la Bruxelles! Suma forfetară pentru micii fermieri s-a dublat și a ajuns la 2.500 euro pe an / Cristina Cionga (Forumul APPR): „Sigur că sumele astea pot fi și suplimentate”

Cristina Cionga, președinte adjunct Forumul APPR Sursa foto. G4Food

Veste bună de la Bruxelles! Fermierii pot accesa suma forfetară de 2.500 euro pe an, fără să aibă parte de niciun control suplimentar din parte autorităților.Anunțul a fost făcut de Cristina Cionga, director adjunct Forumul APPR, în cadrul producției G4Food „Agricultura în schimbare”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„Sunt, de asemenea, câteva măsuri îmbucurătoare pentru fermierii mici și fermierii tineri. Ei pot accesa o sumă forfetară, care până acum s-a dovedit extrem de neatractivă – până acum doar 4-5 state membre au făcut uz de această schemă simplificată, care era de numai 1.250 euro pe an, iar acum se dublează, la 2.500, în speranța că va atrage mai mulți în sistem. (…) Știți că suprafața minimă pe care trebuie s-o lucreze un fermier pentru a beneficia de plăți europene este de un hectar. Ori, fermierii mici pot accesa această sumă, de 2.500 euro pe an, fără niciun fel de controale suplimentare. Sigur că sumele astea pot fi și suplimentate, cu diverse tipuri de plăți voluntare pentru fermieri și puse la dispoziție de statele membre.

Există și în România astfel de eco scheme pentru micii fermieri, care pot veni să suplimenteze fondurile existente. Aceste sume sunt interesante pentru fermierii mici, care nu au capacitatea administrativă de a-și face toată acea documentație pentru APIA, de a o depune și de a accesa fonduri. Iată, este ceva ce ar putea să le parvină mai ușor”, a mai spus Cristina Cionga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *