Salonul Vinurilor „Millesime”, eveniment dedicat vinurilor românești, va reuni, în perioada 31 mai – 2 iunie, în Cetatea Oradea, 24 de crame din țară, cu 300 de vinuri, oferind în același timp și cinci masterclassuri cu invitați de renume, „regina” salonului fiind soiul Tămâioasa românească, transmite Agerpres.
„Acum la a șasea ediție și, așa cum am obișnuit, la fiecare ediție discutăm de un soi românesc. De această dată va fi Tămâioasa românească. Valorile și interesele naționale ne-au adus ideea de a avea doar crame românești, salonul fiind dedicat doar producătorilor din România. Vinul românesc poate deveni un brand de țară. Anul trecut, vinul românesc a luat 500 de medalii de aur la concursuri internaționale. Cele mai multe medalii din Europa! Anul trecut, România a fost campioană mondială la degustare în blind (în orb), la vin. Nu prea avem multe domenii cu campioni mondiali. Unul din echipa de campioni mondiali va susține o degustare demonstrativă cum a fost acel concurs mondial de degustare în orb”, a declarat luni, în conferință de presă, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinurilor „Millesime”, conf. univ. Dorin Popa, organizatorul evenimentului.
Ca în fiecare an, vizitatorii vor avea posibilitatea să deguste cele mai noi vinuri la standurile producătorilor, să discute cu profesioniști din domeniu despre cele mai noi tendințe, despre tehnicile de obținere a vinului și să afle mai multe detalii despre povestea din spatele fiecărui vin.
Pe lângă partea de salon al vinului, de expoziție și degustare, evenimentul este o formă de informație și educație, deoarece organizatorii au pregătit și o serie de masterclassuri de excepție, a menționat Dorin Popa, unde iubitorii de vin își vor putea aprofunda cunoștințele și vor avea ocazia să guste vinuri de top în ediții ultra limitate.
„Așa cum spunea Păstorel: ‘Vinul este o ființă lichidă, care se naște, trăiește și moare. Păcat că nu se și reproduce.’ Deoarece vinul trebuie citit, povestit, trebuie să-i cunoști limbajul. Adică să fii un om informat și educat în domeniu. Din acest motiv am și editat o broșură, ‘Introducere în cultura și civilizația vinului’. Trebuie să ai o relație cu vinul. Se spune că la vin să nu te oprești niciodată la prima iubire. Poți să ai în fiecare zi câte o relație fără să fii ilegal sau imoral. Și numai excesul creează probleme. Vom avea așadar 300 de variante pentru a învăța să citim vinuri. Spune francezul foarte bine: ‘Viața e prea scurtă să bem vinuri proaste’”, a afirmat oenologul Dorin Popa.
Partea standurilor în salonul vinurilor va fi găzduită în corpul de cetate al asociației, iar cea de masterclassuri în clădirea F a cetății. Ambientul va fi agrementat cu fotografiile premiate în urma primului salon internațional, inițiat anul trecut, cu concurenți din opt țări, având ca temă “Via, vinul și bucuria de a trăi”.
Soiul Tămâioasa românească, „un soi nobil românesc, de top în portofoliul de identitate a vinului românesc”, va fi vedeta unui stand cu degustare comparativă și a unui masterclass, susținut de Dorin Popa, pentru a identifica soiul ca istorie, la 2000 de ani, argumentat, și ca diversitate senzorială, începând de la spumant până la vinuri de colecție.
Potrivit organizatorului Cristian Drimba, membru fondator al Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului, prima de acest fel din România, expozanții în salon vin din toate regiunile țării, reprezentând crame care produc vinuri foarte bune. Din Bihor vor fi prezente trei crame de prestigiu: Darabont, Corbuț și Dextra.
Cele cinci masterclassuri, printre puținele organizate în țară, vor avea invitați de marcă. Prețurile lor sunt cuprinse între 100 și 250 de lei. Iar intrarea la salon, care va oferi posibilitatea degustării celor 300 de vinuri, va costa 50 de lei.
Primul masterclass va avea loc sâmbătă, de la ora 11, sub genericul „Totul despre Tămâioasa Românească – soi aromat ancestral”, susținut de Dorin Popa.
De la ora 14:30, va urma masterclassul „Verticală de vinuri emblematice românești din Podgoria Drăgășani: Crâmpoșie Selecționată și Negru de Drăgășani”, susținut de Valeriu Stoica, proprietarul cramei Avincis. O verticală, a explicat Popa, înseamnă o selecție de vinuri pe cinci ani.
În aceeași zi, de la ora 17:30, pasionații vor avea ocazia să participe la masterclassul „Brunello di Montalcino DOCG – Paradiso di Cacuci” – singurul proprietar român (orădean) din Montalcino, perla Toscanei, susținut de Marius Răulea, CEO Paradiso di Cacuci.
„Orădeanul Cacuci are o cramă în Toscana, o zonă de top mondial, unde nu prea reușești ca străin să achiziționezi decât dacă te califici în zona respectivă. În lume sunt foarte mulți oameni cu bani care ar dori să cumpere crame în Toscana. Va fi o prezentare interesantă despre un vin italian făcut de un român”, a spus Cristian Drimba.
Oenologul Dorin Popa a adăugat că este foarte dificil să poți să faci un brand cu identitatea lor, de sute de ani, într-un context foarte restrictiv.
Campionul mondial la degustarea vinurilor în orb Cosmin Udrea va vorbi apoi, duminică, de la ora 12, despre „Champagne în comparație cu spumantele obținute prin metoda tradițională în Spania și Italia” și de la ora 16, va introduce publicul interesat în lumea cititului de vinuri din pahar, cu vinuri din cinci țări, în masterclassul „România campioană mondială la degustare în blind!”.
Pe domeniul educație, asociația a continuat proiectul „Cultura și civilizația vinului în mediul universitar”, o inițiativă fără precedent în România. După ce în noiembrie 2022, a lansat „Marea carte a vinului”, scrisă de Jens Priewe, considerată „cea mai premiată carte din Europa, pe zona de educație și informație despre vin”, apărută la Editura „Casa”, din Oradea, asociația a editat de curând o broșură cu titlul „Introducere în cultura și civilizația vinului”, tipărită deocamdată în 500 de exemplare, multiplicată ulterior pentru a fi difuzată în mediul universitar. A doua ediție va purta numele „Analiza senzorială” și va fi tipărită cam tot în 2000 de exemplare, cu ajutorul sponsorilor.
„Acest proiect național a început la Oradea. Urmează să discutăm cu rectorul universității pentru a face o strategie. Am așteptat să se termine alegerile în universitatea orădeană. Dorim să avem un club universitar, sesiuni de comunicări științifice, întâlniri cu studenții și multe altele”, a precizat Dorin Popa.
Asociația pentru Cultura și Civilizația Vinului „Millesime”, înființată în anul 2010, s-a dedicat culturii și civilizației vinului, educării consumatorilor și promovării vinului românesc. Membrii asociației (120 membri în prezent) se întâlnesc de cel puțin două ori pe lună pentru a degusta și a evalua cele mai noi vinuri și pentru a aflapoveștile ce stau în spatele creațiilor oenologice.
Misiunea pe care și-o asumă asociația pentru vinul românesc este aceea de a susține și promova soiurile de struguri autohtone, producătorii și vinurile de calitate, cu scopul de a avea un consumator informat și educat care să recunoască, să prețuiască și să plătească valoarea vinurilor românești.