Mi-am trăit copilăria o într-o perioadă în care, fără să fie război, pâinea şi alimentele se dădeau pe cartelă.
Familia noastră era arondată pentru raţia lunară la „Metter”, o „Alimentara” căreia oamenii se încăpăţânau să îi spună, la zeci de ani de la naţionalizare, după numele fostului proprietar sas al clădirii.
O dată pe lună, de cele mai multe ori de mână cu Nana (sora bunicii), mergeam să cumpărăm ceea ce regimul Ceauşescu decisese că îi este de ajuns unui individ: câte un kilogram de mălai, făină, ulei, zahăr, un sfert de pachet de unt!, o jumătate de kilogram de tobă sau parizer, la alegere! (cel puţin aşa era în Codlea anilor ’80).
Pentru pâine, după care eram trimisă uneori şi eu, aveam o cartelă specială, care era perforată zilnic de vânzătoare , aşa încât, la sfârşitul lunii, ajungea ferfeniţă, de nici nu mai aveai cum să o înţepi. Cu moşul, bunica şi Nana, noi eram şapte în familie, aşa că ni se cuveneau, zilnic, trei pâini şi jumătate.
Dincolo de zilele de raţie, mai erau, din când în când, şi zile în care se mai aduceau la „Metter” ceva mezeluri, ouă sau lactate. Recunoșteai imediat că „se dădea” câte ceva după cozile uriașe care se formau pe trotuarul din față, unde se așezau la rând chiar mai mulți membri ai unei familii, ca să poată cumpăra mai mult, căci „se dădea” o cantitate limitată de căciulă. De multe ori, oamenii se îmbulzeau, se împingeau, se înjurau și se certau, stresați că marfa se termină și nu mai reușesc să prindă și ei. Când plecai de acolo, formula de salut era „Ai apucat?”.
Ce creștea bunica în bătătură (porc, găini, gâște, rațe) nu ajungea nici pe departe unei familii de șapte oameni, un an întreg, iar de la cozile umilinței nu te alegeai întotdeauna cu ceva.
Îmi amintesc că din când în când, la noi mai venea în vizită Mărioara, o femeie cu părul lung și blond, cu necazuri acasă, care, în schimbul ghicitului în cafea al Nanei, aducea doi-trei pui furați de la Avicola, unde lucra.
Și pentru că acei pui destul de leșinați nu prea aveau cine știe ce gust, bunica încerca să îi gătească cât mai bine posibil, iar unul din felurile astea era ostropelul. Ea îl făcea în oală, pe sobă. Eu am adaptat un pic rețeta și îl gătesc la cuptor, numai din piept.

Ingrediente pentru ostropel de pui
- 1 kilogram de file de piept de pui
- 5-6 roșii
- o căpățână de usturoi sau o legătură de usturoi verde
- 1 litru suc de roșii gros (pasată rustică)
- 5-6 linguri de pastă de roșii
- ulei de măsline, sare, piper, praf de usturoi, boia dulce, oregano / busuioc / cimbru
- 1 lingură de zahăr
Procedeu
Puiul se taie în bucăți mai măricele și se condimentează cu puțin ulei de măsline, sare, piper, boia dulce și praf de usturoi. Separat, într-un castron mai încăpător amestecăm bine cu lingura sucul și pasta de roșii, două-trei linguri de ulei, sare, piper, zahăr. Trebuie să obținem un sos gros.
Așezăm bucățile de pui într-o tavă, turnăm sosul peste, iar deasupra așezăm roșiile feliate, usturoiul tocat și, după gust, oregano, busuioc sau cimbru. Dăm totul la cuptorul încins la 180 de grade și lăsăm să se gătească aproximativ o oră.
Ostropelul poate fi servit alături de mămăliguță pripită, orez alb sau piure de cartofi.