Regele Charles al Marii Britanii va celebra, joi, împlinirea vârstei de 76 de ani prin inaugurarea a două centre de distribuție alimentară, ca parte a proiectului său dedicat reducerii risipei și sprijinirii organizațiilor de caritate care ajută persoanele aflate în dificultate, relatează Reuters.
Anul trecut, suveranul, un cunoscut susținător al protecției mediului și economiei sustenabile, a lansat „Proiectul Alimentar al Coroanei”, o inițiativă menită să „facă legătura între risipa alimentară și nevoia de hrană”. Joi, Charles va inaugura primele două centre de distribuție din cadrul proiectului – puncte care au rolul de a salva și redistribui tone de alimente.
Regele va vizita unul dintre aceste centre situat în sudul Londrei, unde va avea loc un „festival al surplusului de alimente”, un eveniment la care se vor pregăti mese din produse care altfel ar fi fost aruncate. De asemenea, va participa virtual la deschiderea celui de-al doilea centru din nordul Angliei. Scopul acestor centre este să faciliteze accesul organizațiilor caritabile, precum FareShare și Proiectul Felix, la resursele alimentare necesare pentru a sprijini persoanele defavorizate, conform unui comunicat al Palatului Buckingham.
De la lansarea proiectului, acesta a contribuit la salvarea a peste 940 de tone de alimente excedentare, echivalentul a peste 2,2 milioane de porții de mâncare.
Ziua de naștere a Regelui Charles va fi marcată, de asemenea, în mod tradițional prin salve de tun la Turnul Londrei și în parcurile din capitala britanică.
Sărbătoarea vine într-o săptămână aglomerată pentru monarh, acesta participând miercuri seară la premiera londoneză a filmului „Gladiatorul II”. Soția sa, Camilla, a fost nevoită să lipsească de la eveniment, recuperându-se după o infecție pulmonară. Între timp, echipa sa medicală monitorizează cu atenție angajamentele oficiale ale regelui, deoarece acesta continuă tratamentul pentru cancer.