Seceta care afectează Europa încă din luna martie se extinde și se agravează, avertizează Serviciul de Cercetare al Comisiei Europene (JRC) într-un nou raport. Lipsa precipitațiilor și temperaturile mai ridicate decât media obișnuită au uscat solurile și au redus debitul râurilor în mari regiuni din Europa Centrală și de Est, inclusiv în Polonia și Ucraina, două dintre cele mai importante zone agricole ale continentului, relatează POLITICO.
Potrivit Centrului European pentru Observarea Secetei, condițiile de secetă se extind acum aproape în fiecare colț al continentului, fără perspective clare de ameliorare în viitorul apropiat. „Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, precum și regiunea estică a Mediteranei, se confruntă cu o extindere a condițiilor de secetă aflate în stadiu de avertizare. Condiții similare încep să apară și în nord-vestul Europei”, se arată în raport. „Avertizarea” este al doilea din cele trei niveluri de clasificare a secetei utilizate de Observatorul European al Secetei.
În mai multe țări, situația este deja critică
În Uniunea Europeană, doar Peninsula Iberică, sudul Franței și mare parte din Italia au fost ferite până acum de efectele secetei. În schimb, în Cipru, Grecia, Balcani și Turcia, situația este deja critică, aceste regiuni atingând stadiul „alertă”, cel mai grav nivel de risc.
Previziunile pentru următoarele luni indică temperaturi mai ridicate decât normalul sezonier până în iulie, susțin cercetătorii. Estimările privind precipitațiile sunt însă incerte, deși unele prognoze indică o tendință de uscare în nordul Europei, inclusiv în Regatul Unit, Germania și țările Benelux.
Deși și alți factori, precum gestionarea deficitară a resurselor de apă, contribuie la accentuarea acestor fenomene, specialiștii avertizează că, din cauza schimbărilor climatice, secetele vor deveni tot mai frecvente și mai intense pe continentul european.