În ciuda abundenței de informații, regulile alimentației corecte sunt de facto puține și nu necesită un mare efort pentru a fi puse în practică. Iar cele mai multe dintre ele nu au fost formulate de știința modernă. Cel mult, aceasta le-a confirmat validitatea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Aceste reguli sunt rodul bunului-simț și al experienței culinare milenare a strămoșilor noștri care au trăit în sărăcie și cu resurse alimentare limitate, și care, transmise din generație în generație, au ajuns până la noi, scrie publicația italiană de sector Il Fatto Alimentare.
Aceste principii generale de bun simț, amintește sursa citată, au fost preluate și de glorioasa Scuola Medica Salernitana, o instituție extrem de prestigioasă a Evului Mediu, echivalentul facultății de medicină din epoca modernă. Regulile amintite au fost incluse în Regimen Sanitatis, textul medieval de medicină pe baza căruia, timp de aproape un mileniu – până la apariția recentă a medicinei științifice – s-au format medicii lumii occidentale.
Mai jos, câteva precepte dietetice elaborate atunci, care anticipează cu o mie de ani ceea ce propune astăzi dietetica modernă.
Câteva dintre regulile Școlii Medicale Salernitane
„Un suflet vesel îți face anii să înflorească; vei scurta zilele dacă mesele sunt îmbelșugate.”
– Sens: buna dispoziție și optimismul favorizează sănătatea și longevitatea, în timp ce excesele alimentare pot scurta viața.
– Confirmare științifică: Fericirea îmbunătățește indirect sănătatea mentală, stilul de viață și rezistența fizică (Song et al., 2023). O dietă bogată în grăsimi și excesivă duce la obezitate și boli cronice (Prentice A.M., 2001).
„Hrănește-te cu mâncăruri gustoase, dar nu ceda poftei și disprețuiește lăcomia; trăiește cumpătat și fugi de vicii.”
– Sens: la masă este permis să te bucuri, dar trebuie să o faci cu moderație, echilibru și bun-simț.
– Confirmare științifică: Principiile unei diete sănătoase și durabile sunt: varietate, echilibru și moderație (Lawrence M., Nutrition Journal, 2024).
„O dietă echilibrată este mai eficientă decât medicamentele.”
– Sens: alimentația este un pilon fundamental al prevenției în sănătate.
– Confirmare științifică: Mâncarea poate fi medicament pentru prevenirea și gestionarea bolilor (Downer S. et al., BNJ, 2020).
„Dacă îți lipsesc doctorii, lasă ca doctori să-ți fie: sufletul senin, liniștea și o dietă moderată.”
– Sens: sănătatea nu depinde doar de medicamente, ci și de stilul de viață. Seninătatea protejează de stres și melancolie, liniștea regenerează corpul și mintea, iar dieta moderată susține echilibrul fizic.
– Confirmare științifică: Schimbarea stilului de viață este o soluție eficientă și accesibilă pentru multe simptome psihologice (Amiri S. et al., Healthcare, 2024).
„Pentru ca noaptea să nu-ți fie grea, ia o cină ușoară” și „cina ușoară rareori îți face rău, dăunează doar dacă este abundentă.”
– Sens: o cină ușoară asigură un somn liniștit, în timp ce una grea provoacă tulburări digestive și agitație nocturnă.
– Confirmare științifică: Consumul de alimente noaptea afectează negativ calitatea somnului (Crispim C.A. et al., J Clin Sleep Med, 2011).
„Omul înțelept se revigorează cu un pui de somn după prânz.”
–Sens: un somn scurt după-amiaza aduce beneficii cognitive și fiziologice: îmbunătățește atenția, memoria, starea de spirit și reduce somnolența de după prânz.
– Confirmare științifică: Puiurile de somn de 10-60 minute sunt benefice; cele de 30 minute sunt ideale (Leong R.L.F. et al., Sleep, 2023).
„Nu lua mâncare până ce stomacul nu s-a golit de cea deja digerată.”
– Sens: evită gustările între mese.
-Confirmare științifică: Evitarea gustărilor reduce riscul de obezitate (Kahleova H. et al., J Nutr, 2017).
Școala Medicală Salernitană a contribuit major la dezvoltarea dieteticii ca ramură a științei medicale
Școala Medicală Salernitană, înființată în secolul al IX-lea la Salerno, oraș înfloritor la acea vreme din sudul Italiei de azi, a fost prima și cea mai importantă instituție medicală din Europa medievală. Este considerată de mulți istorici drept precursoarea universităților, având un rol esențial în transmiterea cunoștințelor medicale din Antichitate către Renaștere. Printre altele, așa cum o demonsrează și paralela de mai sus, a promovat principii legate de sănătate valabile și astăzi: moderație, echilibru, importanța somnului, mișcării și alimentației corecte.

S-a remarcat, prin complexitatea activităților sale, un centru de formare medicală, dar și de scriere și traducere de texte medicale din greacă, latină, arabă și ebraică. A reunit tradiții științifice greco-romane, bizantine, arabe și ebraice fiind și foarte modernă legată de condiția femeii – a fost frecventată atât de bărbați, cât și de femei-medici, de exemplu Trotula de Salerno, una dintre cele mai faimoase figuri feminine ale medicinei medievale.
Nu era o universitate în sensul modern, dar a fost un model pentru viitoarele facultăți de medicină din Bologna, Montpellier și Paris. A contribuit, de asemenea, la sistematizarea medicinei medievale și la dezvoltarea dieteticii ca ramură a medicinei. A avut, de asemenea, un rol central în prevenirea bolilor prin stil de viață echilibrat, mult înainte de medicina modernă bazată pe prevenție.
Începând cu secolul al XIII-lea, a fost treptat înlocuită de universitățile medievale (ex. Bologna, Padova), însă influența sa a continuat până în secolul al XV-lea.