FOTO| Povestea ciocolatei Kandia, simbolul copilăriei pentru generații de timișoreni / „Pe vremuri, ciocolata nu se găsea la casă, lângă gumă și napolitane. Era păstrată în bufet, între mileul cu păuni și ceștile cu aur pe margine”

Cu ocazia Zilei Mondiale a Ciocolatei, sărbătorită în 7 iulie, Muzeul Național al Banatului a publicat o evocare emoționantă a gusturilor de altădată, readucând în prim-plan un simbol afectiv pentru generații de timișoreni: ciocolata Kandia.

Într-o postare cu ton nostalgic, muzeul rememorează vremurile în care ciocolata nu era un produs banal, ci un adevărat „obiect al dorinței”, păstrat cu grijă și oferit cu măsură.

„Pe vremuri, ciocolata nu se găsea la casă, lângă gumă și napolitane. Ciocolata era păstrată în bufet, între mileul cu păuni și ceștile cu aur pe margine. Se dădea «doar când venea cineva» sau «dacă îți știi poezia la serbare». Era bucurie cu program și marfă de protocol domestic”.

Ambalajele, și ele, aveau un farmec aparte: „Greu de desfăcut. Mai ales când îți era poftă. Parcă erau lipite cu promisiunea că, dacă ai răbdare, e și mai bună”. Pe ele scria „Malz”, „Țuică”, „505” sau pur și simplu „Kandia”, iar literele „păreau desenate cu pensula, pe hârtie lucioasă, și cu bun-simț”.

7 iulie, Ziua Mondială a Ciocolatei FOTO Facebook/Muzeul Național al Banatului

Ciocolata, o formă de afecțiune ambalată frumos

În centrul acestei povești stă Kandia, prima mare fabrică de ciocolată din Banat, înființată în 1890 ca atelier de zahăragii de către Latter Mor.

„În 1895, atelierul devine fabrică în toată regula, iar în 1917 capătă un nume care avea să intre în legendă: Kandia – inspirat de vechea denumire a insulei Creta”, scriu cei de la MnB.

7 iulie, Ziua Mondială a Ciocolatei FOTO Facebook/Muzeul Național al Banatului

În perioada comunistă, Kandia devenise un simbol național: „peste 800 de angajați, sortimente distribuite în toată România, ambalaje artistice și gusturi memorabile”. Ciocolata era „trecută «pe sub mână» și păstrată pentru ocazii speciale. Era monedă de schimb, dar mai ales o formă de afecțiune ambalată frumos”, afirmă cei de la muzeu.

Chiar și un simplu baton Rom devenea un ritual: „Se împărțea în recreația mare. Cu grijă. Cu respect. Jumătate mâncat, jumătate oferit. Avea gust de aventură imaginară, de pauză binemeritată și de prietenii legate fără cuvinte”

„Una și gata”. Și era suficient!

În contrast cu dulciurile moderne, Muzeul Național al Banatului face o observație subtilă, dar grăitoare: „Ciocolata de azi vine cu promisiuni: bio, fără zahăr, vegană, artizanală. Ciocolata de atunci venea cu bunică-ta, care zicea: «una și gata».. Și era suficient”.

Astăzi, brandul Kandia există în continuare, dar este produs în București. În Timișoara, însă, „Kandia e amintire. E dulcele copilăriei învelit în luciu și reverență”.

7 iulie, Ziua Mondială a Ciocolatei FOTO Facebook/Muzeul Național al Banatului

Cutii care păstrează nu doar praf, ci și povești

Muzeul păstrează în colecțiile sale câteva cutii vechi Kandia. „Una dintre ele poartă inscripția «Kandia – Finisaj Extra». Când am redeschis capacul, am simțit că dincolo de praf și carton e și un oftat. Al cuiva care a vrut doar să-și țină dulcele în ordine”.

Postarea se încheie cu o invitație adresată comunității: „Tu de unde îți iei ciocolata azi, în Timișoara? Mai recunoști gustul de atunci? Ai păstrat vreo cutie, vreun ambalaj, vreo amintire?”.