Pesta micilor rumegătoare, o boală foarte gravă și contagioasă, confirmată pentru prima oară în România, în 19 iulie 2024, într-o fermă din județul Tulcea, a fost înregistrată la scurt timp și într-o fermă din județul Constanța, iar acum câteva zile, a fost detectată într-o fermă din vestul țării, în județul Timiș.
Notificată de autoritățile sanitare veterinare românești, Comisia Europeană a emis, duminică, 29 iulie, o decizie de punere în aplicare (publicată, luni, 30 iulie, în Monitorul Oficial al Uniunii Europene), prin care stabilește în județele Tulcea, Constanța și Brăila o zonă de restricții, cu zone de protecție și de supraveghere, și zone suplimentare de restricții, cu interzicerea circulației ovinelor și caprinelor în afara zonelor suplimentare de restricții, fără ca statul român să acorde derogări de la această interdicție. Forul european menționează că boala a fost prezentă cu mai mult timp înainte să fie diagnosticată!
Reamintim că focare de PRM au izbucnit, tot la jumătatea lunii iulie, și în Grecia. Unele publicații și autorități elene au acuzat că virusul a fost adus din România, pe fluxurile comerciale cu ovine și caprine.
Boala, confirmată în vestul țării
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a transmis că vineri, 26 iulie, a fost confirmat un focar de Pesta micilor rumegătoare într-o fermă de ovine din județul Timiș, în urma examinării probelor de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (IDSA), a informat Revista Ferma.
După confirmarea Pestei micilor rumegătoare (PRM) a fost convocată ședința cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii.
Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului Pestei micilor rumegătoare s-au stabilit cele două zone circulare de protecție şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de Pesta Micilor Rumegătoare din localitatea Clopodia, după cum urmează:
Zona de protecție (0-3 km) : următoarele localități – Clopodia și Jamu Mare – județ Timiș,
Zona de supraveghere (3-10 km) : următoarele localități – Ferendia, Lățunaș, Gherman, Percosova, Butin, Semlacu Mic din jud. Timiș și loc. Srediștea Mare din Serbia
În aceste zone, instituțiile abilitate cu atribuții în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislația sanitară veterinară.
Măsuri în zona de protecție și supraveghere:
– menținerea animalelor din speciile ovine-caprine separat de animale sălbatice și de animale din alte specii.
– catagrafia exploatațiilor și a animalelor susceptibile (ovine, caprine) și cel puțin o vizită cu examinare clinică la toate unitățile ce dețin rumegătoare mici.
– implementarea supravegherii suplimentare (recoltare de probe) pentru a identifica orice altă răspândire a bolii la unități, inclusiv orice creștere a morbidității sau a mortalității sau orice scădere semnificativă a valorii producției, orice astfel de creștere sau scădere se notifică.
– interdicția transportului în afara zonei de protecție a animalelor ovine și caprine vii, precum și a produselor de origine animală, piei, blănuri.
– controlul mișcării animalelor în cadrul zonelor conform restricțiilor impuse de către autorități, interzicerea circulației și transportul ovinelor si caprinelor pe drumurile publice sau private cu excepția scopului de a le duce la păscut sau în spațiile pentru animale.
– aplicarea măsurilor în zona de protecție rămân în vigoare cel puțin pe perioada maximă de incubație (cel puțin 21 de zile), după ce animalele din exploatația au fost ucise și operațiunile de curățare și dezinfecție au fost efectuate. La expirarea perioadei de 21 de zile, normele care se aplică zonei de supraveghere se aplică și în cazul zonei de protecție.
DSVSA precizează că „pesta micilor rumegătoare (PRM) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”.
Reacția Comisiei Europene
Comisia Europeană e emis duminică, 29 iulie, o Decizie de punere în aplicare privind anumite măsuri de urgență referitoare la infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare din România, aplicabilă până la 30 noiembrie 2024. Documentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, luni, 30 iulie.
Prezenta decizie stabilește la nivelul Uniunii:
România asigură faptul că:
Circulația ovinelor și caprinelor dinspre zonele de protecție, de supraveghere și dinspre zonele suplimentare de restricții către o destinație situată în afara perimetrului extern al zonei suplimentare de restricții, astfel cum se prevede la punctul B din anexa la prezenta decizie, este interzisă până la datele menționate pentru fiecare zonă în anexa la prezenta decizie.
România a informat Comisia cu privire la situația actuală de pe teritoriul ei în ceea ce privește infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare, ca urmare a apariției unui focar de boală respectivă la ovine deținute din localitatea Baia, județul Tulcea, care a fost confirmat la 19 iulie 2024, și a stabilit o zonă de restricții, care cuprinde o zonă de protecție și o zonă de supraveghere, în care se aplică măsurile de control al bolii prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Ulterior, România a informat Comisia cu privire la cinci focare suplimentare de infecție cu virusul pestei micilor rumegătoare, trei fiind confirmate la 22 iulie 2024, iar alte două la 23 iulie. Două dintre aceste focare suplimentare au fost situate în zona de protecție deja stabilită de statul membru respectiv în jurul primului focar, în timp ce celelalte trei au fost situate în afara zonei de restricții din jurul primului focar. În plus, cel mai recent focar a fost situat în județul Constanța.
Este necesar ca durata măsurilor să țină seama și de standardele internaționale din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA). În situația actuală, există un risc foarte mare de răspândire suplimentară a bolii, în special din cauza faptului că, în conformitate cu informațiile furnizate de autoritatea competentă, prima unitate afectată deține peste cincizeci de mii de ovine și este specializată în achiziționarea de ovine pentru îngrășare, destinate exportului sau comerțului în interiorul Uniunii, în timp ce unitățile afectate ulterior dețin peste patruzeci și șase de mii de animale în total. În plus, boala s-a răspândit în câteva zile la distanțe de până la 15 kilometri de la primul focar, iar informațiile epidemiologice disponibile sugerează că boala a fost prezentă în zonă de o oarecare perioadă de timp înainte de a fi diagnosticată.
Pentru a stăpâni răspândirea bolii, pentru preveni orice perturbări inutile ale comerțului în Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se identifice rapid la nivelul Uniunii zona de restricții pentru infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare, care cuprinde o zonă de protecție și o zonă de supraveghere, precum și o zonă suplimentară de restricții, în România.
Având în vedere gravitatea și urgența situației și pentru a limita imediat răspândirea bolii după această primă apariție a ei în statul membru respectiv, este necesar să se asigure faptul că nu există circulație a animalelor din zona de protecție, de supraveghere și din zona suplimentară de restricții către destinații din afara perimetrului extern al zonei suplimentare de restricții și să se excludă eventualele derogări de la interdicția de a deplasa animalele, astfel cum se prevede în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, pentru o anumită perioadă de timp, pentru a preveni răspândirea la distanțe mari a bolii.
Consultă documentul integral, inclusiv Anexa cu zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele de restricții suplimentare din județele Tulcea, Constanța și Brăila.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți