Pepenele, cafeaua de specialitate, ouăle și lactatele locale sunt în topul preferinţelor cumpărătorilor pe timpul verii, potrivit datelor unui hypermarket online

pepenele-cafeaua-de-specialitate-si-lactatele-locale-sunt-in-topul-preferintelor-cumparatorilor-pe-timpul-verii-potrivit-datelor-unui-hypermarket-online Sursa foto: Pexels

Pepenele şi cafeaua de specialitate se află în fruntea preferinţelor clienţilor unui hypermarket online, pe timpul verii, alături de lactatele locale, arată o analiză de specialitate, publicată marţi, trasmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Conform datelor centralizate de platforma Freshful by eMAG, în primele două luni ale verii, au fost livrate peste 133 de tone de pepeni, cu 60% mai mult ca anul trecut şi a crescut apetitul consumatorilor pentru fructe, legume, lactate şi ouă de la micii producători, cu o creştere de 31% a vânzărilor pe acest segment.

De patru ori mai multă cafea de specialitate față de vara trecută

De asemenea, cafeaua de specialitate a crescut puternic în preferinţele clienţilor hypermarketului online, cu 2,7 tone de cafea livrate la uşă, de patru ori mai mult ca vara trecută. În plus, 720 de tone de fructe şi legume au fost livrate între iunie şi august, majoritatea vastă din producţia locală.

Zilele caniculare au crescut apetitul şi cererea şi pentru produsele congelate, începând cu îngheţata, cel mai popular desert al verii. Peste 32 de tone de îngheţată şi produse congelate au fost livrate la uşă.

Un alt produs cu popularitate în creştere a fost berea artizanală, care a depăşit pragul de 17.000 de sticle vândute pe timpul verii. Clienţii au avut la dispoziţie 43 de sortimente provenite de la 10 branduri diferite. Datele arată că 6% dintre cumpărători au ales bere artizanală, în timp ce unul din patru clienţi a adăugat în coş cel puţin o bere blondă.

Vinul şi-a menţinut poziţia de produs preferat în sezonul cald, cu peste 60.000 de sticle vândute, 16% dintre clienţi alegând să includă vinuri în comenzile lor. Dintre aceştia, aproape 80% au asociat vinul cu produse din categoria brânzeturilor, semnalând o tendinţă de consum rafinat.

Ouă, brânzeturi, carne și pește, de la producătorii locali

În timpul lunilor de vară, categoria lactate şi ouă a înregistrat o activitate intensă pe Freshful, cu o creştere a cererii pentru produsele de la mici producători, cu 40 de branduri autohtone care au generat 40% din vânzările totale. În această perioadă, aproximativ 900.000 de ouă au fost livrate, cu 160.000 de ouă provenind de la micii producători, în timp ce din 250.000 de litri de lapte comandaţi, 46.000 de litri au fost furnizaţi de producători locali de dimensiuni mici.

La categoria brânzeturi, oferta este diversificată, cu o pondere majoritară de branduri mari şi cunoscute, dar şi cu prezenţa unor produse locale. În total, 390.000 de kilograme de brânzeturi au fost livrate în lunile de vară.

În segmentul carne şi peşte, 75% din produsele vândute au provenit de la producători din România. Micii producători au contribuit cu 11 tone de carne livrată în această perioadă, consolidând astfel rolul lor în aprovizionarea cu alimente proaspete şi de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *