De ce se deșertifică Oltenia și devine, în unele locuri, o „Sahara”? / Originea solurilor nisipoase / Care sunt soluțiile salvatoare?

Paradoxul geo-climatic:  deșertul apărut din apă!

Nisipurile din sudul Olteniei au fost aduse, inițial, de Dunăre și de afluenții acesteia, mai ales de râul Jiu, în decursul a milioane de ani. 

Fluviul și-a modificat albia și au rămas descoperite straturi masive de nisip, care au fost apoi transportate de vântul puternic, către interiorul uscatului. Același lucru s-a întâmplat și pe malul Jiului: nisipul expus, după ce apa curgătoare și-a modificat cursul, a fost ridicat și împrăștiat de vânt în partea de Est a râului. 

Într-o lucrare publicată în 1938 și intitulată „Cercetări asupra nisipurilor din sudul Olteniei”, autorii (ing. dr. Constantin D. Chiriță și ing. Teodor P. Bălănică) au susținut că „dunele de nisip sunt opera vântului, pregătită însă de Dunăre și afluenții săi”. (…) Aluviunile nisipoase uscate sunt transportate de vânt în interiorul câmpiei. (…) Studiindu-se materialul component, s-a ajuns la concluzia că aproape toate elementele au fost furnizate de rocile din regiunea muntoasă și Dealurile Olteniei, precum și din munții și dealurile Iugoslaviei, prelungiri nordice ale Balcanilor”.

Dunele în stare incipientă se numesc barcane și au o orientare vest – est, potrivit direcției vântului care le-a format.

Au rezultat, în cele din urmă, două mari triunghiuri ale pământurilor nisipoase, unde este pregnant fenomenul deșertificării:

• Triunghiul Craiova – Corabia – Bechet (malul stâng al Jiului) și
• Triunghiul Rast – Desa – Poiana Mare (malul stâng al Dunării, în aval de Calafat). Aceste două mari zone sunt supranumite, jurnalistic, „Sahara Olteniei”.

Încă dinainte de instaurarea comunismului în România, cercetătorii agronomi au fost interesați de valorificarea pentru a agricultură a terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

„Primele cercetări agronomice pe solurile nisipoase au fost efectuate în anul 1930, în comuna Gârla Mare din judetul Mehedinți, în organizarea Institutului de Cercetări Agronomice al României, sub îndrumarea lui Gheorghe Ionescu-Sisesti. Cercetările au continuat, în perioada 1933-1935, la Școala de agricultură din Poiana-Mare, județul Dolj, rezultând concluzia că solurile nisipoase reclamă fertilizarea cu îngrășăminte chimice și organice”, potrivit www.scdcpndabuleni.ro.

Agricultura socialistă vs. pădurea regală 

În comunism, malul stâng al Dunării a fost îndiguit, bălțile adiacente au fost desecate, iar zăvoaiele de plop și salcie au fost rase, pentru a extinde suprafața agricolă. Terenul nisipos s-a dovedit slab productiv, dar dunele de nisip descoperite după desecare și defrișare au fost luate pe sus de vântul puternic și împrăștiate în zona agricolă de la nord de fluviu.

Mai mult, comuniștii, ca să aibă și mai multă suprafață agricolă, au tăiat, prin anii 60 ai sec. trecut,  13.000 de ha de pădure, din Domeniul regal de la Segarcea și din Domeniul Brâncovenesc, unele dintre acestea fiind stejărete (Stejar pufos și Stejar brumăriu) foarte valoroase din punct de vedere silvatic. 

Amenajarea de irigații  Sadova – Corabia 

În anii 70 ai sec. trecut, regimul Ceaușescu a împrumutat bani de la Banca Mondială și, cu ajutorul Marii Britanii, care a oferit tehnică și experți, a construit amenajarea de irigații Sadova – Corabia, pentru a iriga terenurile nisipoase din zonă. 

Având apa la dispoziție, factorii politici au decis înființarea unor culturi extinse de pepeni și de pomi fructiferi, pe lângă culturile tradiționale de cereale și floarea soarelui. Activitatea de cercetare agronomică a fost susținută de Stațiunea de Cercetare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri de la Dăbuleni, care a preluat în 1975 activitatea Stațiunii de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor Bechet.

Amenajarea Sadova – Corabia (80.000 ha) a funcționat, parțial, până în jurul anului 2010, când statul nu a mai subvenționat apa pentru irigații. Între timp, terenurile, restituite foștilor proprietari, s-au fărâmițat, costul irigațiilor a crescut, micii fermieri nu au mai reușit să facă față economic și amenajarea a încetat să mai funcționeze. De precizat că furturile masive scoseseră din funcțiune părți masive din amenajare. Recent, a fost distribuită apă pe anumite canale, iar ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prezent fiind în zonă, a anunțat că au fost demarate lucrări pentru reabilitarea amenajării. 

Aritmetica împăduririlor

Dan Popescu, șeful Ocolului Silvic privat „Renașterea Pădurii”, cu sediul în localitatea Mârșani, județul Dolj, a declarat în exclusivitate pentru G4Food că, după 1996, au fost împădurite aprox. 8.000 de ha, de Romsilva și de Asociațiile de Proprietari, în diferite perimetre din sudul județelor Dolj și Olt, zonă supranumită „Sahara României”:

„Prin 1997, au fost transferate terenuri de la Agenția Domeniului Statului (ADS) la Romsilva, pe raza ocoalelor silvice Apele Vii și Sadova. Au fost împădurite atunci 1.200 de ha de terenuri degradate”.

În anii următori, au mai fost plantate alte terenuri degradate: 1.300 ha la Sadova; 1.000 ha la Corabia; 700 ha la Segarcea.

După 2004-2005, statul a demarat un program destinat terenurilor agricole aflate în proprietate privată, finanțat din Fondul de Ameliorare a Fondului Funciar. Au fost înființate perdele forestiere (64 ha, în comuna Urzica, jud. Olt) și, după 2008, trupuri de pădure, în mai multe localități: Daneți, Urzica, Vădăstrița, Ostroveni, Mârșani, Dobrun. Cel mai mare perimetru a fost împădurit la Mârșani: 1.200 de ha. 

După 2010, au mai fost efectuate împăduriri prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care, însă, spune Dan Popescu, „au cam șchiopătat”, din cauza birocrației și implicării în procesul de decizie a Consiliilor Județene. Cu toate acestea, la Orlea au fost plantate 60 de ha, la Dăbuleni, 150 ha, la Mârșani, 150 ha, la Urzica, 80 ha, la Dăneți, 150 ha, ș.a.m.d.

Au fost alocate și fonduri europene, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), o schemă de 250.000.000 de euro, dar, spune Dan Popescu, „nu a mers”. Abia au fost atrase 10.000.000 de euro, cea mai mare suprafață fiind plantată la Mârșani, 50 de ha. În rest, perimetre de 2-3 ha. 

Păduri cu bani din PNRR

Irigațiile pot salva culturile agricole de efectele secetei, însă nu pot stabiliza nisipurile, care, purtate de vânt, pot acoperi alte suprafețe, care capătă un caracter semi-deșertic. Ceea ce numim deșertificare este extinderea acestor mase de nisip, sub acțiunea vântului. Pentru a ține nisipurile pe loc, este nevoie de împădurirea unor terenuri și de reîmpădurire, acolo unde pădurea a fost și a dispărut. 

Prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență sunt alocate, la nivel național, peste 425.000.000 de euro, pentru lucrări de înființare de păduri și de reîmpădurire. Dan Popescu, care deține o firmă de profil, spune că sunt demarate deja lucrări în acest sens, chiar în sudul Olteniei: „sunt acești bani europeni nerambursabili, trebuie accesați pentru împădurire”.

De precizat că proprietarii terenurilor agricole primesc compensații financiare atât din bugetul european, cât și din cel național, pentru fiecare teren oferit pentru împădurire. Ei primesc o subvenție de 190 de euro/ha, timp de 12 ani, de la bugetul european, și una de 456 de euro/ha, timp de 20 de ani, de la bugetul național. 

Încălzirea globală (un factor agravant pentru zonele deja aride) pune pe presiune pe guverne să ia măsuri pentru atenuarea efectelor acestora asupra mediului înconjurător și a comunităților locale. 

Stoparea fenomenului de deșertificare în anumite zone din România, cea mai cunoscută fiind sudul Olteniei, presupune lucrări de împădurire pentru a stabiliza nisipurile, dar există și alte avantaje ale plantărilor: stocarea carbonului în sol, obținerea unui micro-climat local cu arșiță atenuată și crearea unei baze melifere extinse, în cazul pădurilor de salcâm.