foto Pixabay
Noi, românii, avem o vorbă pentru cel care o ia razna și ia decizii anapoda, deși ar avea aproape toate motivele să fie mulțumit: ”i s-a urât cu binele”. O astfel de evoluție frizează sminteala. O încearcă nu numai indivizii, ci și comunități întregi. Este diagnosticul exact pentru milioane de români, la final de an 2024.
Situația lor reală nu este una deplorabilă. Dimpotrivă. Au ce pune pe masă, au ce pune în pahar, au ce pune pe ei, au mașină ( mașini ), au case/vile, conturi în bancă, firme, și-au petrecut concediile pe plaje exotice. Trăiesc într-o țară sigură, cu năravuri și moravuri schimbate în bine.
Nivelul de trai bun este rezultatul celor aproape două decenii de la aderarea României la Uniunea Europeană. Și nu vorbesc numai despre banii care au curs gârlă, zeci de miliarde de euro, copleșitor mai mult decât am contribuit noi la bugetul european, ci despre toate schimbările în bine care s-au petrecut de jos până sus, la instituțiile statului: orașele sunt mai curate, viața publică este mai sigură, serviciile publice mai funcționale, unele deja digitalizate.
Un român plecat din țară în 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, și fără să mai fi avut vreo informație despre țara părăsită, ar fi șocat pozitiv să vadă cum arată România acum. O tot spun și vizitatori din alte țări. Avem autostrăzi, șosele, cartiere noi, clădiri de birouri, clădiri de patrimoniu restaurate ( inclusiv mănăstiri și biserici ortodoxe ), în mare parte cu bani europeni. România, acum, e un vast șantier, cu bani veniți de la bugetul european. E bine!
Mai ies să beau dimineața o cafea la un fast food din Piața Romană. Aud toate limbile pământului, e un loc cu adevărat cosmopolit. Și vin acolo nu numai tineri, ci familii cu copii, din Franța, din Italia și alte țări. Mă simt ca și cum eu aș fi turist într-o țară occidentală.
Beneficiile intrării României în Uniunea Europeană au ajuns până în cel mai îndepărtat cătun din Carpați. Unde sunt primari gospodari, toate ulițele sunt asfaltate, există rețea de apă și canalizare. Mai mult, fermierii, mari și mici, încasează subvenții europene ( plafonul financiar anual pentru plăți directe este de 2.000.000.000 de euro, al șaptelea la nivelul UE ) sau accesează fonduri europene ( 900.000.000 de euro anual, al șaselea plafon anual ). Dacă subvențiile sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană întrebați Ministerul Agriculturii, fiindcă acolo e împărțit plafonul anual, nu la Bruxelles!
În orice fermă din câmpie mergi, vezi silozuri uriașe și utilaje moderne, cumpărate, în mare parte, cu bani din bugetul european. La munte, mai toți fermierii au utilaje și mașini de cosit fânul, de strâns, de încărcat și transportat. Au adăposturi moderne pentru animale. Au, ce-i drept, și telefoane inteligente și conturi pe rețelele sociale unde află o mulțime de minciuni care-i prostesc și i-au adus în starea asta de a li se urî cu binele, de a decide împotriva intereselor lor.
Rețelele comerciale alimentare sunt mai extinse ca niciodată. Românii mai în vârstă probabil nu au uitat ”epoca de aur” și ”tranziția” când sufla vântul printre rafturi. Acum, văd pensionari ieșind cu cărucioarele umplute vârf cu produse alimentare. Mai mult: aceste produse sunt sigure pentru consum, datorită aplicării regulilor europene.
Înainte de aderare, România nu testa reziduurile de pesticide din fructe și legume. Uniunea Europeană ne-a dat bani, ca să cumpărăm laboratoare și să instruim personalul de specialitate. Acum, sunt analizate mii de probe, în fiecare an.
Mâncarea în România europeană nu mai este o problemă vitală. Mâncăm de plăcere, nu de foame. În plus, avem diversitate de produse: din ferme românești, europene și internaționale. O abundență greu de imaginat înainte de aderare, ca să nu mai zic de perioadele anterioare.
Mi-ar lua mult timp și mult spațiu ca să enumăr avantajele câștigate după aderarea la Uniunea Europeană. Adică, să arăt binele dobândit.
Un bine de care iată, unora li s-a urât. Și-au făcut idol dintr-un candidat la funcția supremă în stat care neagă toate aceste câștiguri, face din alb negru și din negru alb. Contestă până și proprietatea privată, baza agriculturii actuale.
Sigur, unele motive de nemulțumire ale unor cetățeni față de actuala clasă politică sunt îndreptățite. Corupția, clientelismul politic, legile strâmbe, regulile complicate, nedreptățile de la nivel local sunt racile reale, nu inventate.
Casa numită România necesită reparații. Numai că tendința unora, cu idolul lor în frunte, este să-i dea foc.
Binele nu este unul absolut. Sunt și lucruri care nu merg. Au fost semnalate de presă, de activiști civici, de experți, de oameni politici responsabili. Numai că acum binele este negat și unii vor să plonjăm cu capul înainte în plin rău, să ajungem o țară rău famată, în care toate o vor lua razna, se vor dezmembra.
De pildă, subvențiile agricole ar putea să nu mai fie plătite, banii pentru modernizat ferma să nu mai fie alocați. Piața agroalimentară să intre în haos, magazine moderne să se închidă, mâncarea să nu mai fie sigură, numărul toxiinfecțiilor să crească, din lipsă de controale.
România ar putea să piardă teren pe piețele internaționale ( la vânzarea de ovine și cereale ), cu consecințe grave asupra veniturilor fermierilor. Aceste exporturi de materii prime au fost avantajoase pentru fermieri. Dacă exporturile regresează, fermierii vor câștiga mai puțin sau deloc.
Iarăși, ar trebui mult timp și mult spațiu ca să enumăr toate dezavantajele care ar decurge din compromiterea relațiilor cu Uniunea Europeană. Sunt exemple la vecinii noștri: Ungaria și Bulgaria, Slovacia.
Hai să facem reparații la casă, nu să-i dăm foc!
