Oficialii ucraineni se aşteaptă la scăderea exporturilor de grâu şi porumb în sezonul 2024-2025 / Recolta, afectată de război

ucraina, grau, porumb, exporturi Sursa foto: Pixabay/Didgeman

Exporturile de grâu şi porumb ale Ucrainei ar putea scădea cu aproape un sfert în următorul sezon, care va începe în luna iulie 2024, după o recoltă mai mică apărută ca urmare a războiului, a declarat joi adjunctul ministrului Agriculturii, Taras Vîsoţki, transmite Reuters, transmite Agerpres.

Dezvăluind pentru prima dată prognozele oficiale pentru sezonul 2024/2025, Taras Vîsoţki a spus că exporturile de grâu ar putea scădea până la 14 milioane de tone, de la 18 milioane de tone în sezonul 2023/2024. De asemenea, exporturile de porumb ar putea scădea până la 20-21 milioane de tone, de la 27 milioane de tone, în timp ce exporturile de orz ar urma să rămână constante la trei milioane de tone, a estimat Taras Vîsoţki.

Pe lângă impactul războiului asupra terenului arabil disponibil, recolta de cereale a Ucrainei ar putea să aibă de suferit şi de pe urma frigului în luna mai sau a secetei în perioada mai-iunie.

Vîsoţki a spus că, până acum, starea culturilor de cereale este bună iar Ministerul Agriculturii de la Kiev „nu a înregistrat niciun factor negativ care să afecteze recolta”.

Prognozele referitoare la diminuarea exporturilor vin după ce luna trecută Ministerul Agriculturii de la Kiev a dat publicităţii o serie de estimări care arătau o diminuare a producţiei de cereale. Conform acestor estimări, recolta de cereale a Ucrainei ar putea scădea până la 52 milioane de tone în acest an, de la 58 milioane de tone în 2023, în principal ca urmare a diminuării suprafeţelor însămânţate.

La porumb, suprafeţele însămânţate ar urma să scadă cu 4,5% până la 3,863 milioane de hectare în acest an, de la 4,043 milioane de hectare în 2023. De asemenea, fermierii ucraineni ar putea să reducă suprafeţele însămânţate cu grâu de primăvară şi floarea soarelui dar sunt aşteptaţi să încerce să compenseze prin majorarea suprafeţelor însămânţate cu orz şi soia boabe.

Prognozele Ministerul Agriculturii de la Kiev arată că în acest an Ucraina ar putea recolta 27 milioane de tone de porumb, 19 milioane de tone de grâu şi cinci milioane de tone de orz. Comparativ, în 2023 producţia totală de cereale a Ucrainei s-a ridicat la aproximativ 60 de milioane de tone, dintre care 22,2 milioane de tone de grâu, 30,5 milioane de tone de porumb şi 5,7 milioane de tone de orz.

Prognozele oficiale referitoare la exporturile de cereale ale Ucrainei, dezvăluite joi de Taras Vîsoţki, sunt apropiate de estimările traderilor, care luna trecută prognozau că în sezonul 2024/2025 Ucraina va exporta 13 milioane de tone de grâu, 20,5 milioane de tone de porumb şi două milioane de tone de orz.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *