Sursa foto: Pexels
În trecutul îndepărtat al omenirii, navigatori pricepuţi au reuşit traversări curajoase din Asia spre insule din Pacific, o migraţie de importanţă globală ce a determinat distribuţia speciei noastre, Homo sapiens, pe întreaga planetă, iar un nou studiu oferă dovezi directe ale rutelor acestor navigatori preistorici de-a lungul ecuatorului pentru a ajunge pe insulele din apropiere de Papua de Vest în urmă cu peste 50 de milioane de ani, conform Live Science, transmite Agerpres.
Aceşti navigatori preistorici au fost strămoşii oamenilor care trăiesc în această regiune din Pacific şi în prezent, din Papua de Vest şi până în Aotearoa (denumirea în maori a Noii Zeelande). Cercetările arheologice desfăşurate pe Insula Waigeo din Arhipelagul Raja Ampat din Papua de Vest reprezintă prima colaborare internaţională majoră la care participă oameni de ştiinţă din Noua Zeelandă, Papua de Vest, Indonezia şi din alte ţări.
Aceste cercetări s-au concentrat pe şantierul arheologic din peştera Mololo, o cameră colosală din calcar aflată în pădurea tropicală, ce se întinde în subteran pe sute de metri şi în care trăiesc colonii de lilieci, şopârle monitor şi şerpi. În limba locală Ambel, Mololo înseamnă locul în care curenţii se întâlnesc, un nume potrivit pentru apele agitate şi vârtejurile puternice ale strâmtorilor din apropiere. Săpăturile au dus la descoperirea mai multor straturi arheologice asociate unei populaţii umane preistorice, în care se află unelte din piatră, oase de animale, scoici şi cărbune – urmele lăsate de oamenii care s-au adăpostit în această peşteră.
Descoperirile arheologie au fost rare în cele mai adânci straturi, dar datarea cu carbon radioactiv realizată la Universitatea Oxford şi la Universitatea din Waikato a demonstrat că oamenii trăiau la Mololo în urmă cu cel puţin 55.000 de ani. O descoperire cheie pe acest şantier arheologic a fost cea a unui artefact realizat din răşina unui copac, care reprezintă cel mai vechi exemplu al folosirii acestui material de către oameni din afara Africii şi demonstrează abilităţile complexe dobândite de oamenii care trăiau în pădurile tropicale.
Analiza la microscopul electronic a arătat că artefactul a fost produs în mai multe etape. Mai întâi a fost tăiată scoarţa unuii copac care produce răşina, astfel încât aceasta să se scurgă pe trunchi şi să se întărească. Apoi, răşina întărită a fost modelată. Modul de utilizare al acestui artefact din răşina nu este cunoscut, dar ipoteze spun că ar fi putut fi folosit pentru a întreţine focul în interiorul peşterii. O răşina similară era adunată în Papua de Vest până în secolul XX pentru a fi folosită la foc, înainte de introducerea mijloacelor moderne, pe bază de gaz sau energie electrică.
Cum se hrăneau
“Analiza noastră a oaselor de animale din Mololo arată că oamenii vânau păsări, marsupiale şi probabil lilieci mari. Deşi pe Insula Waigeo trăiesc animale mici care sunt greu de capturat, oamenii s-au adaptat să folosească resursele oferite de pădurea tropicală precum şi hrana specifică zonelor de coastă. Acesta este un exemplu important al adaptării umane şi a flexibilităţii în condiţii grele”, a declarat Dylan Gaffney, profesor de arheologie paleolitică la Universitatea Oxford.
Săpăturile din peştera Mololo contribuie la identificarea perioadei în care oamenii au început să navigheze în apele Pacificului. Această perioadă este obiectul unor aprige dispute între oamenii de ştiinţă pentru că are implicaţii majore pentru teoriile privind răspândirea omului modern în Asia şi Oceania.
Alte implicaţii ale acestei descoperiri sunt legate de ipotezele privind dispariţia de origine antropică a megafaunei din Oceania (cangurii gigantici Protemnodon sau wombatul gigant Diprotodontids), precum şi cu privire la posibilele interacţiuni dintre Homo sapiens şi alte specii hominide, aşa cum erau “hobiţii” (Homo floresiensis) care trăiau pe insule din Indonezia până acum 50.000 de ani. Săpături arheologice realizate în nordul Australiei arată că oamenii s-au stabilit pe vechiul continent Sahul, care lega Papua de Vest de Australia, în urmă cu 65.000 de ani.
“Cercetarea noastră demonstrează că primii locuitori din Papua de Vest erau sofisticaţi, foarte mobili şi capabili să obţină soluţiile creative necesare vieţii pe mici insule tropicale. Excavaţiile în desfăşurare în cadrul proiectului nostru au drept obiectiv obţinerea de noi informaţii despre modul în care aceşti oameni s-au adaptat schimbărilor climatice şi de mediu din regiune”, a mai susţinut Dylan Gaffney. El a mai precizat că datele obţinute din alte situri arheologice din Papua Noua Guinee arată că, odată ce oamenii au pătruns în regiunea Pacific, s-au răspândit până în munţii din Noua Guinee, Arhipelagul Bismarck şi Insulele Solomon până acum 30.000 de ani.
Apoi, abia acum 3.000 de ani navigatorii au ajuns dincolo de Insulele Solomon pentru a ocupa insulele Vanuatu, Fiji, Samoa şi Tonga. Urmaşii lor au ajuns apoi până în Hawaii, Rapa Nui şi Aotearoa.
