Prețurile la livrările de fructe și legume prin intermediul containerelor a crescut din cauza conflictului din Marea Roșie și a aglomerării porturilor, transmite FreshPlaza. Astăzi, În prezent, prețul transportului maritim din China către porturile europene de bază a ajuns la 9.000 de dolari per container. În aceste condiții, cei care importă fructe și legume doresc să se asigure că acestea sunt transportate la temperaturi adecvate.
Sistemele de monitorizare a temperaturii din containere bazate pe rețelele de telecomunicații nu funcționează pe durata întregii călătorii a navei, deoarece sunt zone neacoperite de semnal. De aceea, compania Beijing Sino-Agricultural Biosciences a lansat METECH, care sunt stick-uri USB de unică folosință care măsoară și înregistrează temperaturile din containere pe toată durata livrării. La destinație, datele sunt descărcate într-un computer pentru a fi analizate. „Clienții trebuie doar să conecteze dispozitivul la un computer, iar raportul PDF privind temperatura este generat automat, fără niciun software sau cititor”, transmite FreshPlaza.
Dispozitivele măsoară temperaturi cuprinse între -30 de grade Celsius și 70 de grade Celsius, cu o acuratețe de ±0,5 grade Celsius.
METECH poate stoca 14.400 de înregistrări, până la 120 de zile. Deoarece nu este conectat la internet, dispozitivul este de șase până la zece ori mai ieftin decât unul cu conexiune 4G.