Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor: 18 ferme mixte din zece judeţe, selectate pentru a deveni „ferme-model” în urma investiţiilor de mediu

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor: 18 ferme mixte din zece judeţe, selectate pentru a deveni "ferme-model" în urma investiţiilor de mediu
Foto: Unsplash

Un număr de 18 ferme mixte din 10 judeţe vor deveni „ferme – model” la nivel naţional, prin schema de granturi „Sprijin pentru investiţii de mediu în ferme model cu rol demonstrativ”, în valoare de peste trei milioane de euro, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, iniţiativa face parte din programul RAPID – „Prevenirea şi Reducerea Poluării din Spaţiul Rural în România”, finanţat printr-un acord de împrumut în valoare de 60 de milioane de euro, transmite Agerpres.

„Fermierii sunt partenerii noştri direcţi în lupta pentru protejarea solului şi a apelor. Prin aceste investiţii pilot, transformăm fermele româneşti în exemple de bune practici, capabile să arate că productivitatea şi protecţia mediului merg mână în mână. Extinderea reţelei de ferme model înseamnă că tot mai multe comunităţi rurale vor beneficia de soluţii moderne, sustenabile şi adaptate nevoilor lor”, a declarat ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, în comunicat.

- articolul continuă mai jos -

În urma procesului de evaluare, fermele selectate provin din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Covasna, Harghita, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vrancea, iar valoarea totală a finanţării depăşeşte trei milioane de euro, sumă asigurată din împrumutul de 60 de milioane de euro încheiat între MMAP şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), prin Legea nr. 332/2023.

Pentru a reduce poluarea cu nitraţi şi amoniac, fermele vor investi în: echipamente pentru îndepărtarea gunoiului de grajd (pluguri racloare, roboţi de curăţare); cisterne de împrăştiat dejecţii lichide cu tuburi glisante şi remorci pentru gunoi de grajd, care reduc volatilizarea amoniacului; sisteme inteligente de precizie, bazate pe camere video, care administrează azot lichid strict acolo unde este nevoie; pulverizatoare pentru îngrăşăminte foliare, ce maximizează absorbţia substanţelor nutritive.

„Fermele vor dobândi statutul de „ferme – model” şi vor fi incluse în Reţelele de Transfer de Cunoştinţe, având un rol esenţial în promovarea soluţiilor inovatoare. Ele vor organiza evenimente demonstrative, sesiuni de instruire, prezentări şi grupuri de discuţii, pentru a împărtăşi experienţa şi a sprijini fermierii din comunităţile locale”, menţionează ministerul de resort.

Cele 18 ferme completează reţeaua existentă, formată deja din alte 15 ferme din judeţele Arad, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi şi Satu-Mare, care au semnat contractele de finanţare în luna septembrie 2025.

Proiectul RAPID – Prevenirea şi Reducerea Poluării din Spaţiul Rural în România are ca durată de implementare perioada 2024-2028 şi două componente majore: consolidarea capacităţii instituţionale a entităţilor publice responsabile de monitorizarea şi controlul poluării în agricultură; sprijinirea fermierilor prin scheme demonstrative şi transfer de bune practici.

Printre activităţile vizate în proiect se află: achiziţia de echipamente de monitorizare a calităţii apei şi a solului, dezvoltarea de aplicaţii informatice pentru modelarea emisiilor agricole, formarea personalului din instituţii publice şi organizarea unor reţele de transfer de cunoştinţe la nivel local şi naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă