Sistemul de garanţie – returnare trebuie să ajungă şi în România profundă, nu doar în marile oraşe, a declarat, joi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, care şi-a exprimat nemulţumirea privind anumite componente ale proiectului, transmite Agerpres.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, că, în 2024, prin intermediul SGR, s-au colectat peste 3 miliarde de PET-uri, de doze de aluminiu şi de sticle, ceea ce înseamnă că, în prezent, România este “mult mai curată” decât era în urmă cu un an.
“Şi mai înseamnă, totodată, că în România s-a dezvoltat o industrie orizontală, care înseamnă mii de locuri de muncă nou înfiinţate şi multe zeci de milioane de euro investite”, a completat Fechet.
Ministrul a afirmat, însă, că nu este mulţumit de cum funcţionează SGR, deoarece, dincolo de performanţele “absolut extraordinare” obţinute în primul an, acest sistem trebuie să ajungă şi în România profundă, nu doar în marile oraşe.
“Trebuie să ne asigurăm că în fiecare comună, în fiecare sat din România există un punct de colectare automat sau manual, pentru că nu e obligatoriu să avem RVM-uri peste tot şi trebuie să ne asigurăm că acest lucru este bine înţeles inclusiv de către conducerea companiei RetuRo”, a subliniat Mircea Fechet.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Potrivit ministrului, trebuie să se acorde atenţie micilor comercianţi care astăzi “suferă” în anumite situaţii din cauza companiei RetuRo, pentru că nu sunt ridicate ambalajele la timp, precum şi sectorului HoReCa, care nu trebuie “paralizat” din aceeaşi cauză.
El a precizat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire online cu un foarte mare grup de comercianţi care urmează să îi prezinte anumite disfuncţionalităţi.
“Vă asigur că sunt bine conectat la modul în care Sistemul de garanţie-returnare este gestionat, chiar dacă statul român are doar 20% din acţiuni. (…) Eu cred că, în acelaşi timp, SGR-ul trebuie să devină mai transparent, trebuie să devină mai accesibil. Cel mai tare mă deranjează când sunt sunat de comercianţi care îmi spun că mai uşor vorbesc cu mine, ministrul Mediului, decât reuşesc să vorbească cu reprezentanţii companiei RetuRo. Iar asta e o chestiune ce trebuie corectată de urgenţă. Interacţiunea cu oamenii, acest serviciu de a remedia şi de a asculta măcar problemele cu care se confruntă micii comercianţi, cu precădere, care nu sunt reprezentaţi la masa deciziilor, acolo fiind doar producătorii, doar marile lanţuri de retail”, a transmis Fechet.