Debitele cursurilor de apă din arealul Someș-Tisa se situează, în general, la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-60%, mai mici pe râurile din bazinele hidrografice Iza, Tur, Someș și Crasna, a informat, marți, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, Cristina Vădan, transmite Agerpres.
„În acest moment, fenomenul de secare se înregistrează pe râurile: Lechincioara la stația hidrometrică Boinești, Valea Vinului la stația hidrometrică Valea Vinului (județul Satu Mare), Bârsău la stația hidrometrică Buciumi, Nistru la stația hidrometrică Bușag (județul Maramureș), Poiana la stația hidrometrică Poiana Blenchii (județul Sălaj) și Sălătruc la stația hidrometrică Cășeiu (județul Cluj)”, a spus Cristina Vădan.
Totodată, fenomenul de băltire se înregistrează pe râurile: Turț la stația hidrometrică Gherța Mare, Maja la stația hidrometrică Corund (județul Satu Mare) și Olpret la stația hidrometrică Maia (județul Cluj). Aceste cursuri de apă nu asigură alimentarea cu apă a vreunei localități.
„Totodată, astăzi, la ora 6:00, în municipiul Satu Mare, râul Someș a atins un nou nivel minim istoric, -129 cm. Din cele 13 secțiuni reprezentative pentru folosințe, de monitorizare a secetei hidrologice din bazinul hidrografic Someș-Tisa, la două secțiuni se înregistrează debite sub debitul minim necesar pentru satisfacerea cerințelor sub aspect cantitativ: la stația hidrometrică Baia Sprie – râul Săsar și la stația hidrometrică Negrești-Oaș – râul Tur. În prezent, în trei localități din județul Maramureș – Șomcuta Mare, Vișeu de Sus și Târgu Lăpuș, alimentarea cu apă este asigurată cu restricții, în anumite intervale orare. Aici se aplică „Planul de restricții și folosire a apei în perioade deficitare”, care prevede, în principal, măsurile necesare ce se impun a fi aplicate principalilor consumatori de apă. Localitățile Vișeu de Jos și Sighetu Marmației sunt afectate de seceta prelungită, având fântâni secate”, a declarat Cristina Vădan.
Conform aceleași surse, din punct de vedere cantitativ, volumul de apă stocat în lacurile de acumulare din arealul Someș-Tisa este suficient pentru a asigura funcționarea sistemului centralizat de alimentare cu apă pentru utilizatori.
„În ceea ce privește gradul de umplere, situația la zi a principalelor lacuri de acumulare se prezintă astfel: Călinești-Oaș – 43%, Fântânele – 77%, Vârșolț – 70%, Strâmtori-Firiza – 84%, Colibița – 82%, Tarnița – 91%, Gilău – 62% și Someșul Cald – 74%. Restricțiile în alimentarea cu apă din județul Sălaj, având ca sursă de apă brută acumularea Vârșolț, sunt impuse de către operatorul de apă”, a adăugat Cristina Vădan.
Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa monitorizează permanent situația acumulărilor și a cursurilor de apă.
„Facem un apel cetățenilor să conștientizeze că este esențial să folosească echilibrat și responsabil resursele de apă de care dispunem”, a mai punctat Cristina Vădan.