foto: facebook.com/PolentOne Citta' Alta
A început să își facă apariția în Italia un model de fast food alternativ. Fără chifle și hamburgeri și cartofi prăjiți, ci având mămăliga ca aliment principal. Și fără nimic prăjit. Dar, mămăliga gătită într-un sistem inovativ, nu în tradiționalul ceaun, ci folosind un aparat care o prepară și o dozează, lucrând în sistem închis. Un fel de distribuitor de mamaligă, sau mămăligă la dozator, pe sistemul celor pentru lichide.
Practic, o cuvă în care se adaugă apa, mălaiul și sarea, care amestecă și apoi gătește autonom mămăliga, fără nicio contribuție din partea personalului. Iar mămăliga iese de o consistență mai moale, adică exact cum este mai recomandat. Fapt care permite apoi ca ea să ajungă în farfurie direct dintr-un dozator încorporat.
În paralel cu mămăliga, există o gamă întreagă de preparate care se adaugă peste ea, gata pregătite și ținute la cald în vase separate, folosind o linie specială de tip HoReCa. Mămăliga și ceva peste ea, ceva foarte fast.
PolentOne, cel mai creativ nume posibil pentru un local care vinde polenta
Unul dintre pionierii acestui sistem este micul local PolentOne Città Alta de la Bergamo, la nord de Milano, cu un nume care se inspiră de la un joc de cuvinte. Pe principiul „să tranformi porecla în renume”. Locuitorii din zona de sud a Italiei îi numesc de multe ori pe cei din nord polentoni, de la polenta/mămăligă. Un fel de „mămăligar”, cu conotații apropiate de ale cuvântului nostru. Nu doar românii sunt „mămăligari”, chiar deloc.
La definiție de polentone concurează și un mic joc de cuvinte: un po’ lentone/ un polentone – o persoană nu tocmai iute și ageră în felul său de a fi și de a acționa. Dar – mai bine de atât nici nu se putea, folosind acel o de la mijlocul cuvântului cu majusculă, iată imediat și conotația de number one. Oximoronul perfect.
O identitate deja consolidată și o ofertă pe măsură, de asortat cu mămăliga de la dozator: cu brânzeturi locale, cu diferite feluri de ragù, inclusiv de mistreț, cu cârnați, chiftele și alte preparate din carne, cu hribi și alte feluri de ciupeci preparate în stil tradițional, cu sosuri vegetariene. Sau chiar cu nutella, cu ricotta dulce, cu miere, pentru că, da, cine spune că mămăliga nu poate intra și în combinații dulci?
Nu este singurul local de acest tip, încep să apară și altele, pe măsură ce mămăliga începe să fie redescoperită și de Gen X. Fast, dar cu parfum local, nu de franciză.
Informația asta a ajuns foarte târziu la dvs. Acest tip de restaurante mici, exista în Italia dinainte de 2010. Eu le știu din 2010 în Bergamo. Mașinăria se fabrică în Brescia și nici nu costă mult!