FOTO: Dreamstime
Liga Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a lansat campania naţională “APA nu este o marfă”, prin care cere autorităţilor să protejeze accesul populaţiei, în special din mediul rural, la apa din fântânile gospodăreşti, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“LAPAR lansează campania naţională “APA nu este o marfă” al cărui scop este de a aduce în atenţia opiniei publice acest pericol şi de a atenţiona autorităţile statului că populaţia, în special din mediul rural, trebuie protejată să i se asigure accesul la apa din fântana din gospodărie, aşa cum a avut de sute de ani. Facem apel la factorii de decizie să înceapă proiectarea şi execuţia lucrărilor, astfel încât tot ce înseamnă sistem de irigaţii să se facă din lacurile de acumulare şi din surse de apă de suprafaţă”, a anunţat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile.
Potrivit unei analize realizate de specialistul organizaţiei, transmisă AGERPRES, criza apei devine o problemă din ce în ce mai acută în România, mai ales în contextul schimbărilor climatice şi al gestionării ineficiente a resurselor de apă. Seceta severă, în special în regiunile din sud şi est ale ţării (precum Campia Bărăganului sau Dobrogea), loveşte grav agricultura, afectând puternic atât culturile, cât şi securitatea alimentară a ţării prin diminuarea drastică a producţiei agricole.
“Nici anul acesta nu face excepţie, culturile de porumb şi floarea soarelui fiind cele mai afectate. Realitatea pe care o vedem astăzi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru autorităţi. Cantităţile de precipitaţii sunt în scădere, iar perioadele de secetă prelungită devin tot mai frecvente, sistemele de irigaţii sunt în mare parte învechite sau nefuncţionale dar şi lipsite de funcţionalitate din cauza noii abordări economice pe care am adoptat-o după 1990. Sistemul de irigaţii actual a fost conceput pentru a iriga suprafeţe imense, cu terenuri comasate, dar azi avem o agricultură fragmentată în peste 64 milioane de sole ca la 1907, iar debitele râurilor şi nivelul apelor subterane sunt în scădere, ceea ce afectează alimentarea cu apă, inclusiv pentru populaţie şi industrie”, susţine Nicu Vasile.
În aceste condiţii, specialistul LAPAR afirmă că în România a apărut un “fenomen extrem de grav cu efecte pe termen lung”.
“Facem irigaţii din puţuri de adâncime ceea ce este un adevărat pericol pentru că este o formă de a secătui izvoarele de suprafaţă şi dispariţia stratului de apă freatică de suprafaţă. De fapt, acest gen de irigaţii promovat pe fondul lipsei de informaţii a populaţiei şi, în special a agricultorilor, ascunde un plan. Se doreşte ca apa să ajungă să se liciteze la bursă, să fie o marfă, o nouă sursă de îmbogăţire pentru anumite grupuri care vor avea monopolul acestei resurse naturale la care trebuie să aibă acces neîngrădit şi la costuri accesibile toţi românii întreaga populaţie indiferent de venituri”, avertizează preşedintele LAPAR.
El a explicat că timpul necesar pentru ca apa de ploaie să ajungă în pânza freatică depinde de mai mulţi factori naturali.
Astfel, factorii principali care influenţează viteza cu care apa ajunge în pânza freatică sunt tipul de sol, grosimea stratului de sol şi adâncimea apei subterane. În solurile nisipoase sau pietroase, infiltrarea este rapidă, în câteva zile sau săptămâni, iar în solurile lutoase sau argiloase procesul poate dura luni sau chiar ani. De asemenea, dacă pânza freatică se află la 2-5 metri adâncime, apa pluvială ajunge rapid, dar dacă se află la 30-100 metri, infiltrarea poate dura ani sau chiar zeci de ani.
Specialistul LAPAR a mai subliniat că vegetaţia şi permeabilitatea solului influenţează infiltraţia apei: în păduri sau câmpuri, apa se scurge treptat în pânza freatică, în timp ce în zonele urbane, cu asfalt şi beton, infiltrarea este aproape zero, iar apa se pierde în canalizare. Alte aspecte importante sunt cantitatea de precipitaţii şi regimul climatic: ploile abundente favorizează o infiltrare mai rapidă, iar ploile slabe duc la evaporare şi pierderi la suprafaţă.
În concluzie, în funcţie de sol şi de adâncimea pânzei freatice, refacerea apei subterane poate dura de la câteva zile sau săptămâni în zone nisipoase, până la luni ori ani în solurile lutoase sau argiloase. În cazul resurselor de apă subterană adânci, de 50-200 de metri, procesul poate dura zeci sau chiar sute de ani, hidrogeologii numind aceste rezerve “ape fosile”.
Preşedintele LAPAR arată că în Câmpia Română (ex. Giurgiu, Călăraşi), unde pânza freatică e la 3-10 metri şi solul e predominant lutos, apa pluvială poate avea nevoie de la câteva luni la câţiva ani pentru a ajunge în freatic, dar aici trebuie să se ţină cont şi de cantitatea de precipitaţii.
“În cazul de faţă, în sudul ţării avem o secetă prelungită, unde de 5 ani cantitatea de precipitaţii nu a depăşit 280-300 litri pe metru pătrat în decursul unui an, dovada fiind că apa freatică a scăzut cu 3-6 metri, foarte multe fântâni din gospodăriile populaţiei au secat sau şi-au micşorat debitul de apă. Să mai spunem că există deja mari companii internaţionale care au început să cumpere izvoare în România. Şi-a pus oare Guvernul întrebarea de ce fac acest lucru? Evident că nu. În aceste condiţii, e bine să reflectăm şi să gândim ştiinţific şi corect pentru România şi pentru români. România are nevoie de un sector de cercetare care să funcţioneze pe criterii de performanţă şi cu salarii corecte pentru a atrage oameni bine pregătiţi şi bine intenţionaţi în vederea dezvoltării acestui segment vital pentru viitorul ţării”, a mai transmis preşedintele LAPAR.
LAPAR este organizaţia naţională care reprezintă interesele fermierilor români, reunind asociaţii şi cooperative agricole pentru a susţine dezvoltarea durabilă a agriculturii şi protejarea producătorilor locali.
