După Franța, Germania, Austria, Luxemburg și Belgia, și Italia spune Stop uciderii puilor de găină masculi. Guvernul introduce liniile directoare pentru determinarea sexului în ou

Italia introduce interdictia eliminarii puilor de gaina masculi prin determinarea sexului in ou foto: ID 133660210 © Chayakorn Lotongkum | Dreamstime.com

Începând cu 31 decembrie 2026, în Italia va fi interzisă sacrificarea selectivă a puilor masculi din industria ouălor. Un nou decret interministerial, publicat în septembrie, stabilește liniile directoare pentru introducerea tehnologiilor de determinare a sexului în ou, un sistem care permite identificarea sexului embrionului înainte de eclozare, evitând astfel nașterea puilor destinați eliminării, anunță Il Fatto Alimentare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit estimărilor organizației Animal Equality, această măsură va permite salvarea a aproximativ 34 de milioane de pui masculi în fiecare an, pui care până acum erau uciși în primele 24 de ore de viață, adesea prin triturare sau asfixiere, fiind considerați „inutili” de industria ouălor. O practică ce a fost tot mai pusă sub semnul întrebării în ultimii ani, în urma presiunilor organizațiilor de protecție a animalelor.

Noile linii directoare pentru puii nou născuți masculi

Decretul impune incubatoarelor din Italia să se doteze cu tehnologii non-invazive, capabile să determine sexul embrionului până în a 14-a zi de incubare. Cele mai performante soluții disponibile în prezent ating o precizie între 96 și 99%, reducând drastic numărul puilor masculi care se nasc pentru a fi eliminați.

Liniile directoare prevăd, de asemenea, adaptarea infrastructurii incubatoarelor și posibilitatea de a indica pe etichetă că ouăle provin din ferme care nu recurg la sacrificarea puilor masculi. Este prevăzută și introducerea unor coduri QR informative și a campaniilor de conștientizare adresate consumatorilor. În caz de declarații înșelătoare, decretul stabilitește sancțiuni pentru companiile incriminate.

Problemele semnalate de Animal Equality

Organizația intenațională Animal Equality, care de ani de zile desfășoară campanii pentru a pune capăt uciderii puilor de găină masculi, a salutat decretul, dar solicită o monitorizare atentă a aplicării sale. Organizația subliniază că, în ciuda interdicției impuse, sunt acordate unele derogări permit în continuare eliminarea puilor născuți din erori de determinare a sexului prin utilizarea dioxidului de carbon.

Directorul executiv al Animal Equality Italia, Matteo Cupi, a declarat că această măsură „reprezintă un pas esențial pentru drepturile animalelor”, dar a subliniat totodată importanța de a „monitoriza autocertificările companiilor pentru a garanta transparență și aplicarea legii”.

Se dorește impunerea unor standarde europene comune

Prin această măsură, Italia se aliniază unor țări precum Franța, Germania, Austria, Luxemburg și Belgia, care au introdus deja sau se pregătesc să aplice interdicții similare. Totuși, la nivel european, situația rămâne fragmentată: unele state interzic sacrificarea puilor masculi, în timp ce altele continuă să o permită.

În cadrul unei reuniuni recente a Parlamentului European de la Strasbourg, Animal Equality a reiterat necesitatea unei legislații armonizate la nivelul Uniunii Europene, subliniind că uciderea a circa 330 de milioane de pui masculi pe an reprezintă o practică care nu mai este compatibilă cu principiile de bunăstare animală consacrate de tratatele europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *