Istoria fascinantă a vaniliei și sclavul de doar 12 ani care a pus-o la dispoziția omenirii și avea să moară sărac

Cel mai scump condiment din lume are nevoie de polenizare ca să existe – un detaliu puțin cunoscut, dar esențial, care a făcut posibilă cultivarea vaniliei. Și nu orice albină poate face asta.

Cu toții apreciem aroma vaniliei, ne place aroma pur și simplu aroma de vanilie. Mai mult sau mai puțin, unii o detestă. Fără îndoială, însă, unul dintre cele mai delicate și, în același timp, ușor de recunoscut parfumuri. La fel, mai mult sau mai puțin știm cu toții că aroma de vanilie se obține dintr-o păstaie, dar mult mai puțini au avut ocazia să o manevreze. În viața și gastronomia reală se recurge foarte frecvent la vanilină, molecula principală a vaniliei, obținută prin sinteză sau extrasă din alte plante. În producția profesională de dulciuri, însă, vanilia naturală este foarte căutată.

Și puțini îi cunosc adevărata poveste, originea sa și mai ales remarcabila descoperire care a permis cultivarea sa pe scară largă începând cu secolul al XIX-lea, povestește publicația italiană dissapore.com. Europenii o cunoșteau încă din perioada colonizării Americii, fiind folosită de multe secole de popoarele indigene. Dar culvitarea sa era un eșec, până când Edmond, un puști de 12 ani pasionat de botanică de pe insula Réunion – pe atunci colonie franceză – a descoperit metoda manuală de polenizare a vaniliei. O necesitate necunoscută până atunci. Publicația italiană a încercat să reconstruiască povestea vaniliei pornind de la o carte recent apărută dedicată acestei plante, The Rarest Fruit, care poartă semnătura unei autoare de sex feminin, Gaëlle Bélem.

De ce era vanilia atât de rară?

Vanilia este o orhidee originară din Mexic, care crește în pădurile tropicale umede de pe coasta estică. Fructele sale, numite popular „păstăi”, sunt de fapt niște capsule foarte alungite care conțin semințele responsabile de aroma sa inconfundabilă, dar care este eliberată după mai multe etape de prelucrare. Acest procedeu lung și complex fusese pus la punct de o populație străveche din actuala regiune mexicană Veracruz. De la ei a fost preluat de azteci, care foloseau vanilia pentru a aromatiza băutura lor din cacao. Spaniolii, la rândul lor, au descoperit-o și au adus-o în Europa, unde a devenit un succes mondial. Totuși, această mirodenie avea o problemă majoră, ceea ce i-a permis Spaniei să mențină un monopol timp de secole: nu putea fi cultivată în afara zonei sale de origine, nici măcar în regiunile cu climă similară. Nimeni nu înțelegea de ce.

Misterul a fost dezvăluit abia în secolul al XIX-lea: problema era polenizarea. Florile de vanilie nu se transformă în fructe decât dacă sunt fecundate, dar acest proces necesita un tip specific de albină fără ac, din genul Melipona. Descoperirea acestui detaliu crucial nu a rezolvat însă problema – pentru că nimeni nu știa cum să polenizeze artificial florile, în lipsa acestei albine.

Descoperirea lui Edmond

Aici intervin cei doi protagoniști ai poveștii: regele și sclavul. Regele Franței, țară sinonimă cu rafinamentul, a încercat să introducă cultivarea vaniliei pe insula Bourbon (actuala Réunion), unde clima părea ideală. Planta s-a prins, dar nu producea fructe.

Atunci a intrat în scenă Edmond, un tânăr de culoare, fiu de sclavi, rămas orfan la doar câteva săptămâni. Destinul său se anunța, așadar, trist, dar nu a fost să fie așa.  El a fost „dăruit” unui nobil văduv, care l-a crescut aproape ca pe propriul său copi. Aproape. Atunci când copilul a spus că vrea să studieze botanica, precum  „tatăl” său adoptiv, nimeni nu l-a luat în serios. Sclavii nu puteau studia. Dar putea fi grădinar, și așa avea să descopere, în 1841, metoda manuală de polenizare a vaniliei. Folosită încă și în prezent.

Cum se polenizează vanilia manual?

Vanilia este polenizată manual, floare cu floare. Metoda inventată de Edmond poate fi aplicată doar în condiții precise: aerul trebuie să fie uscat, deoarece ploaia împiedică formarea florilor, iar polenizarea trebuie realizată dimineața devreme, înainte ca florile să se ofilească. Cu un instrument ascuțit, dar netăios – un spin sau un bețișor – se efectuează o serie de mișcări delicate în interiorul florii, permițând organelor masculine și feminine să intre în contact.

Această descoperire avea să revoluționeze producția de vanilie, transformând insula Bourbon în principalul centru de producție. Totuși, capacitatea sa era limitată, astfel că, în scurt timp, cultivarea s-a extins în Madagascar, o insulă mult mai mare. Astăzi, știm cu toții că vanilia de Madagascar este cea mai prețioasă și răspândită. Încă mai poartă numele de vanilie Bourbon, în amintirea insulei unde a avut loc această descoperire remarcabilă.

Ce s-a întâmplat cu Edmond Albius?

Descoperirea extrem de importantă nu i-a adus bunăstarea sau recunoașterea meritată. La început, a fost tratat cu „respect neobișnuit pentru un sclav”, fiind chiar transportat cu trăsura. I s-a oferit un nume de familie, fapt interzis sclavilor. A fost ales Albius, inspirat de culoarea florii de vanilie.

Apoi, odată cu abolirea sclaviei, a devenit un om liber și a emigrat în Franța. Unde a lucrat ca spălător de vase într-un restaurant, la Saint Denis. Condamnat la zece ani de închisoare pentru furt de bijuterii, a fost grațiat după ce executase doar jumătate din pedeapsă, tocmai în virtutea descoperirii sale. Dar cum nimeni nu e profet în țara lui, avea să moară sărac, după ce împlinise doar 50 de ani.