Istoria întortocheată a micului dejun englezesc, din Evul mediu până în era globalizării. Cum au ajuns britanicii să mănânce ouă, fasole, ciuperci, cârnați și bacon la masa de dimineață

micul dejun englezesc pudding porridge carnati cu oua bacon fasole micul dejun al aristocratilor englezi foto: unsplash.com@jonathan-farber

Ouă, cârnați, bacon și fasole, alcătuiesc împreună micul dejun englezesc clasic, dar nu complet. Reprezintă o tradiție britanică foarte celebrată mai ales în puburi și restaurante, dar cum au ajuns aceste alimente pe farfuria engleză? A încercat o istorie pe scurt publicația cu tematică istorică The Collector.

Nu există o rețetă oficială standard a micului dejun complet englezesc, iar fiecare îl modifică în funcție de ingredientele pe care le are la dispoziție, de diferențele regionale și de preferințele personale. A fost servit în case private, puburi și restaurante de nivel scăzut, restaurante scumpe și oriunde între acestea.

În general, un mic dejun englezesc este o masă bogată și consistentă, având carnea ca protagonistă. De obicei, este alcătuit din cârnați, bacon și cârnați de tip sângerete, alături de ouă, care sunt de obicei prăjite, fasole, ciuperci și roșii prăjite, cu pâine, prăjită și ea sau nu. Este important de menționat că baconul tradițional britanic diferă de cel găsit în Statele Unite. Este făcut din spată de porc, nu din burtă de porc, fiind, prin urmare, un produs cu un conținut de grăsime mai reduc decât cel similar american.

În funcție de gusturile și inspirația bucătarului sau a clienților, unele localuri mai adaugă și alte alimente: fie măduvă trecută rapid pe grătar, fie cartofi prăjiși sau în stil hash browns. În mod obligatoriu, tot acest trupudiu gastronomic este însoțit de ceva de băut: poate fi suc de portocale, ceai sau cafea, cu sau fără lapte.

Variante regionale

Din micul dejun tradițional britanic au derivat, apoi, varianta galeză, care presupune și un adaos de scoici și laverbread, care se prepară din ovăz și arge marine. Apoi, micul dejun scoțian, similar dar care de regulă conține și haggis, un cârnat tipic din carne de oaie, alături de scones de cartofi, un fel de chifle mai elaborate cu cartof în compoziție. Mai există, apoi, și micul dejun irlandez,  alcătuit din pudding/ un fel de budincă, pâine cu bicarbonat, apoi farls, un fel de lipie cu cartofi, și boxty, o clătită de cartofi. Iar în cadrul acestor mari categorii, există, firește, variante locale, zonale.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


După cum e ușor de observat, nivelul de calorii dintr-un mic dejun englezesc complet pot fi suficiente pentru o zi întreagă. Motiv pentru care acest tip de mic dejun se consumă doar la ocazii, nu este o masă sustenabilă în ritm cotidian. Sau, în alte situații, i se menține spiritul dar se redimensionează și cantitatea, și uneori chiar numărul de alimente care îl compun.

Micul dejun englezesc în Evul mediu

În perioada medievală micul dejun englezesc al claselor de jos era o masă extrem de simplă. Era bogat în carbohidrați, constând din terci de cereale/porridge, pâine, fructe și poate puțină brânză. Eventual, și resturi de la cina de seara precedentă. Aceste alimente erau ieftine și ușor de preparat și erau consumate rapid înainte ca reprezentanții claselor muncitoare să-și înceapă ziua de muncă.
Pentru clasele superioare, masa era mult mai substanțială, implicând un tip sau altul de carne. Aceste distincții de clasă s-au accentuat după cucerirea normandă, când normanzii vorbitori de limbă franceză au guvernat populația saxonă care vorbea vechea limbă engleză.

Anglo-saxonii din clasele superioare doreau să-și păstreze tradițiile culturale pe cât posibil în timpul dominației normande, ceea ce includea și tradițiile culinare. Undeva pe parcurs, ideea micului dejun ca o masă specială a devenit ceva demn de păstrat, chiar dacă de-a lungul timpului compoziția acestei mese s-a schimbat.

Dar existau și motive mai pragmatice pentru accentul pus pe un mic dejun consistent. În primul rând, era o modalitate de a-și etala bogăția și statutul, de a demonstra calitatea produselor și a animalelor crescute pe pământurile de pe proprietate. Iar preparatele rafinate cu aceste ingrediente arătau îndemânarea bucătarilor angajați de nobil. În același timp, vânătoarea și plimbările sau drumețiile de o zi întreagă prin țară erau activități obișnuite. Aristocrații aveau nevoie de o masă importantă pentru a avea energie înainte de a se lansa în acest tip de activități. Această tradiție a continuat din Evul Mediu până în epoca modernă, devenind mai rafinată cu fiecare generație.

Masa de dimineață în epoca industrială

Revoluția industrială în Marea Britanie a continuat până în secolul al XIX-lea, iar structura socială anterioară s-a schimbat. În timpul reginei Victoria, aristocrația funciară a fost înlocuită de industriași și oameni de afaceri. Acești nou-îmbogățiți și-au modelat comportamentul după cel al nobilimii pe care o înlocuiau treptat, iar mic dejunurile copioase au fost o parte importantă a acestui proces. Din nou, un mic dejun ritualic era o modalitate de a demonstra atât bogăția, cât și rafinamentul social. Era o modalitate pentru cei bogați de a se diferenția de clasele inferioare, care încă mâncau pudding și pâine ca prima masă a zilei.

În perioada edwardiană, britanicii din clasa superioară au început să standardizeze micul dejun în forma cunoscută astăzi. Este o epocă caracterizată de accentul pus pe timpul liber în rândul celor bogați, iar micul dejun nu făcea nici el excepție din acest stil de viață boem. Atât pe domeniile rurale, cât și în timpul călătoriilor de lux, cum ar fi trenurile sau navele de croazieră, masa de dimineață era servită pe parcursul a câteva ore, atât pentru a permite participanților să se alăture la masă atunci când doresc, cât și pentru a oferi personalului de bucătărie și servitorilor timp să mănânce sau să nu fie nevoiți să-i aștepte pe cei care își făceau apariția treptat.

Prin urmare, masa de dimineață era în general de tip bufet, alimentele disponibile fiind ceva ce putea fi gătit în avans și lăsat la dispoziție pe o tavă fierbinte. Această nevoie avea să ducă la apariția în conținutul micului dejun a cârnaților, baconului, budincii negre, ouălor, fasolei, ciupercilor la grătar, roșiilor, pâinii prăjite și altor ingrediente care sunt considerate tipice pentru micul dejun englezesc. De-a lungul timpului, acestea au devenit un standardul mai mult sau mai puțin absolut.

Apariția clasei de mijloc și consecințele ei

Începând cu era victoriană, industrializarea Marii Britanii a dus la apariția clasei de mijloc, care era mai bine situată financiar decât săracii muncitori, dar care nu era considerată bogată. Inițial, membrii acestei noi clase sociale încă mâncau ceea ce mâncau și clasele inferioare, în principal pâine, pudding/ terci și ouă sau carne în zilele de sărbătoare sau cu ocazii speciale ca o rară delicatesă. Pe măsură ce timpul a trecut, însă, cei cu venituri medii au început să-și permită mese mai fastuoase, iar micul dejun nu a făcut excepție. Acest lucru a fost ajutat de standardizarea componentelor, ceea ce a făcut ca găsirea ingredientelor separate să fie mai simplă și, prin urmare, mult mai ușor de achiziționat.

Apoi, așa cum s-a întâmplat mereu în istorie, clasele inferioare au făcut tot posibilul pentru a imita obiceiurile și practicile celor din clasele superioare. Deja la acel moment, micul dejun englezesc, sau o variație a acestuia, era o parte stabilită a stilului de viață al clasei superioare, iar clasa de mijloc emergentă l-a adoptat pe cât posibil.

Micul dejun modern

Pe măsură ce secolul al XX-lea a avansat, progresele în transport și tehnologia de refrigerare au făcut ca transportul și stocarea alimentelor perisabile să fie mult mai ușoare și mai eficiente decât fusese posibil în epocile anterioare. În același timp, a existat o creștere dramatică a implementării agriculturii industriale. Acum, pentru prima dată în istorie, carnea, lactatele, ouăle și alte alimente care erau odată rezervate pentru cei bogați și considerate prea costisitoare pentru orice altceva decât ocazii speciale, au devenit acum disponibile pe scară largă. Până în anii 1950, toți, cu excepția celor mai săraci membri ai societății, aveau acces la tipurile de alimente care alcătuiau micul dejun englezesc. Așa cum fusese cazul în secolele anterioare, accentul special pe micul dejun a devenit un punct de referință cultural, ceva ce era considerat o parte tradițională a tradiției englezești.

Acesta avea să înceapă să fie servit în pub-uri și restaurante modeste care se adresau claselor muncitoare, cunoscute sub numele de „greasy spoons”. Pe lângă faptul că era o parte a culturii, exista și un beneficiu practic. Masa consistentă și bogată în calorii era ideală pentru cei care lucrau în profesii solicitante, cum ar fi muncitorii din fabrici, muncitorii portuari și alții care aveau nevoie de multă energie pentru a-și îndeplini sarcinile. Ceea ce fusese odată privilegiul celor bogați a devenit acum o parte esențială a culturii clasei de mijloc și și a celei muncitoare.
Până la sfârșitul secolului al XX-lea, schimbările de mentaliate privind sănătatea, la pachet cu importurile mai ieftine de alimente din străinătate, care au făcut ca găsirea ingredientelor de calitate să fie mai dificilă și mai costisitoare, au dus la scăderea popularității micului dejun englezesc în rândul publicului larg.

Obiceiurile contemporane

Avea să devină, astfel, mai mult o curiozitate decât o parte standard a tradiției culinare britanice. În plus, deindustrializarea Marii Britanii a dus la închiderea așa-numitelor restaurante „greasy spoon” care se adresau muncitorilor din fabrici sau de pe docuri care acum erau șomeri. Astăzi, foarte puțini mai mănâncă acest tip de mic dejun în mod regulat, fiind rezervat din nou pentru ocazii speciale sau sărbători.
Însă, în ultimii ani, însă, micul dejun britanic a cunoscut o ușoară renaștere. Multe pub-uri și restaurante servesc această masă, parțial pentru localnicii care se recuperează după o noapte în oraș, dar și pentru turiștii care doresc să experimenteze această tradiție culturală locală. Diplomați și demnitari l-au folosit, de asemenea, pentru a impresiona oaspeții străini, ajutând la promovarea culturii britanice în străinătate. Ascensiunea rețelelor sociale pune în evidență, la rândul ei, nenumărați indivizi care împărtășesc fotografii ale acestei părți unice din tradiția britanică cu lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *