foto: G4Food
România vitivinicolă stă bine în statisticile europene: locul 5 ca suprafață cultivată și producție de vinuri. Ocupăm chiar locul I ca număr de exploatații, datorită puzderiei de mici proprietăți rurale.
Producția de struguri de masă este însă mică în comparație cu producția de struguri de vin: 39.727 tone față de 773.711 tone, în 2023. Calitatea prevalează însă asupra cantității.
Biroul fermierului
”Puțini, dar buni”, îmi spun în timp ce urc șoseaua dinspre localitatea Crasna ( jud. Vaslui ) spre est, ca să ajung în orașul Huși, nume pe care îl poartă și podgoria din apropiere, întinsă pe colinele însorite care mărginesc câmpia Prutului.
Urmează să-l cunosc pe viticultorul Petru Pascal, producător de struguri de masă din țara noastră. Fermierul mi-a spus la telefon: ”De la ora 8, eu sunt disponibil”. E 8 fără un sfert și trec dealul spre Huși, într-o zi toridă de august.
Accelerez, ajung în vârful pantei, apoi încep să cobor, remarcând relieful în formă de amfiteatru, la baza căruia se află orașul moldav. O splendoare de peisaj, verde și solar în același timp. O revărsare de lumină matinală peste versanți domoli, un loc ideal pentru cultivarea viței-de-vie.
Îl întâlnesc pe viticultor în fața depozitului de primire, sortare și ambalare a strugurilor, în același timp sediu al firmei cu profil agricol. Biroul e mobilat simplu. În vitrine, dosarele aferente oricărei afaceri. Înțeleg dintr-o privire: aici nu e un loc pentru pierdut vremea. Inima fermierului bate în afara biroului, în plantația de viță-de-vie, întinsă la marginea orașului, și în hala de sortare și ambalare a strugurilor, rampa de lansare către piață, unde sunt clienții, retaileri și cumpărători finali, cu exigențele și așteptările lor.
Munca fermierului și a echipei sale ajunge pe limba noastră și aici este examenul suprem: ne place sau nu ne place. Și dacă ne place, munca fermierului și a echipei sale capătă sens și continuă de la un sezon la altul.
De la pantofi la struguri de masă
”Aici e o afacere de familie: eu, fiul meu și ginerele meu. Lucrăm în prezent 35 de ha cu viță-de-vie, numai soiuri de struguri pentru masă: Victoria, Black Magic, Moldova, Italia, Matilde. Am înființat plantația în 2014, cu butași selecționați cumpărați din Italia. Lucrările au fost efectuate de o firmă românească, practic am primit plantația la cheie”.
Îl ascult, notez, formulez mental următoarea întrebare. Mă gândesc că fermierul duce în spate o tradiție veche, întinsă pe mai multe generații, cu bunei care săpau la vie, în zori de zi. Răspunsul interlocutorului meu mă uimește:
”Eu nu sunt viticultor din tată în fiu, cum se spune. Am fost pantofar, am lucrat, inițial, la fabrica de profil Hușana, apoi, în 1994, am înființat o afacere proprie, am ajuns la 120 de angajați. În 2020, am închis fabrica de încălțăminte. Între timp, înființasem plantația de viță-de-vie. Banii de pe pantofi i-am investit în struguri pentru masă. Am învățat din mers să fac viticultură. Sigur, beneficiez de serviciile și știința unui inginer horticol, din Iași. Știu ca om de afaceri că nu este bine să crezi că le știi tu pe toate. Trebuie să implici în proiectele tale specialiști”.
Decizia de a deveni producător de struguri pentru masă într-o podgorie și, de fapt, într-o țară unde producția de struguri pentru vin este covârșitoare, a fost una bună, consideră antreprenorul.
”Mi-am dat seama că românii vor să consume struguri pentru masă, dar oferta internă nu era una generoasă. Cerere mare, ofertă mică, o situație care m-a stimulat. De la 24 de hectare la început, am ajuns la 35 de hectare. Producția de struguri pentru masă necesită mai multă grijă și un plus de exigență. Strugurele pentru vin ajunge să fie zdrobit, nu aspectul și gustul nu contează în mod absolut. În cazul strugurilor pentru masă, aceste două calități sunt esențiale: boabele trebuie să arate bine, aș zice, impecabil, iar gustul să fie desăvârșit. Strugurii pentru masă sunt destinați consumatorului final, nu intră la procesare”, îmi explică viticultorul din Huși.
Îl am în față pe Petru Pascal, un cunoscut antreprenor în industria încălțămintei, până acum câțiva ani, devenit, între timp, un investitor care a pus brandul viticol ”Huși” pe harta românească a strugurilor de masă. Cum?
”Valorile mele și ale echipei mele, ale companiei Dorexrom, sunt trei: implicare, comunicare, seriozitate”.
Drumul spre marea piață/Certificarea Global GAP
Grija cea mai mare a unui producător agricol este vânzarea. Dorința cea mai mare a majorității producătorilor români, mai ales de fructe și legume, este să vândă unui mare retailer. Acest lucru presupune respectarea unor reguli.
”Cu primele cantități, m-am dus la piața agroalimentară. Am fost la Brașov, la Piatra Neamț. A mers greu. Vindeam puțin, cu kilogramul. Pentru o marfă proaspătă nu e indicat. Se deteriorează rapid, o pierzi, o arunci. Atunci, am avut șansa să încep o colaborare cu Lidl. A fost mâna întinsă, colacul de salvare. Le-am dus mostre de struguri și le-au plăcut. Au apreciat și afacerea noastră.
Recolta de pe zeci de hectare necesită o astfel de colaborare, nu poți să stai la tarabă. Relația cu Lidl a adus câteva schimbări în afacerea mea.
În primul rând, ritmul de livrare. De la o săptămână la alta, primesc comenzi privind cantitățile care urmează să fie expediate în țară, la platformele retailerului. Strugurii de masă din ferma mea ajung până în vestul României, la Lugoj. Totodată, trimit la Ploiești, București, Iernut, Roman, acolo unde mi se cere.
În al doilea rând, Lidl mi-a cerut certificare Global GAP. Când am avut prima întâlnire, reprezentantul hypermarket-ului m-a întrebat din start: ”Certificare Global GAP aveți?”. Imediat am aplicat. Sunt 8 ani de când am această certificare, pe care o reînnoiesc anual. Trebuie să respect regulile de bune practici, care asigură struguri de bună calitate pentru consumatorul final. Nu ne jucăm cu tratamentele fitosanitare. Mai ales că anual suntem inspectați.
În al treilea rând, Lidl ne-a ajutat să descoperim moduri noi de ambalare. De pildă, punem acum o parte din struguri în pungulițe de hârtie de un kilogram. E o idee foarte bună”.
Certificarea nu este, firește, gratuită: fermierul achită către Global GAP o taxă de 2.800 de lei pe an. Un lucru este de subliniat: fermierii care livrează marfă proaspătă la Lidl ( fructe și legume ) trebuie să se certifice Global GAP, garanție a calității produselor. Teza care circulă pe rețelele de socializare cum că fructele și legumele care ajung pe rafturile retailer-ului sunt ”pline de pesticide” este pur și simplu falsă!
E timpul să ieșim din birou și să mergem în plantația de viță-de-vie. Afară sunt peste 35 de grade Celsius, una din zilele caniculare ale verii. Aflu că au fost temperaturi și mai mari: 42 grade Celsius în aer, 65 grade Celsius, la sol.
Mașina de teren șofată de fermier lasă în urmă un nor imens de praf, care ascunde orașul cuibărit la baza amfiteatrului natural. Ajungem la rândurile de viță-de-vie, întinse geometric pe terase săpate în panta lină. Inspir adânc aerul plin de miresme de struguri copți și de ierburi moleșite de căldură. Parcă e și un strop de boare mai suportabilă decât fierbințeala care asfixiază câmpia spre lunca Prutului.
Iazul care se evaporă
Schimbările climatice îi dau bătăi de cap și viticultorului nostru, preocupat zi și noapte ca efectele climei neprielnice să nu se resimtă și în aspectul și gustul boabelor de strugure.
”Am cumpărat un iaz cu o suprafață de 8 ha, situat în marginea orașului. Avea 2- 2,5 m adâncime, acum are 0,5 m. Apa de acolo, atât cât a rămas, o preiau cu pompele și o aduc pe conductă până în plantația de viță-de-vie. Fără această sursă de apă ar fi foarte dificil să reușesc să am producții bune și sănătoase. Chiar și cu irigare și fertirigare, unii struguri sunt afectați, boabele se pipernicesc, nu se mai dezvoltă. De obicei, pompam în plantație 1.000.000 de mc de apă. Anul acesta, am folosit 1.500.000 de mc. Mă tem să nu sece lacul cu totul”.
Ultima ploaie adevărată a fost aici cu două luni în urmă: 90 de litri/mp. Fermierul ia în calcul să sape niște puțuri, dar sondările efectuate până în prezent nu sunt încurajatoare. Apa din adâncuri ar putea să nu fie suficientă pentru necesitățile plantației.
Și asta nu este totul. Fermierul spune că plantele au nevoie de protecție față de grindină și de arșiță ( seceta atmosferică ): ”Pe mine mă îngrijorează aceste schimbări climatice. Via are nevoie de protecție, voi investi în plase care să o protejeze și de arșiță, și de grindină. Soarele arde tot atât de tare, încât poate compromite producția, chiar dacă ai apă să o irigi”.
Întind mâna și apuc un ciorchine mic din soiul alb Victoria. Recoltarea a fost încheiată acum câteva zile. Au mai rămas, pe ici pe colo, mici ciorchini, cu numai câteva boabe, coapte pe deplin. Strivesc în gură boabă după boabă și mă delectez cu gustul convingător, răcoros și înmiresmat. Nu poți să nu iubești aceste fructe care cumulează în miezul lor, sub coaja subțire, puterile cerului și ale pământului și, firește, sentimentele cultivatorilor.
”Calendarul culesului este în funcție de soiul de strugure. Începem cu Victoria, în jurul datei de 1 august, și terminăm cu Moldova, spre sfârșitul lunii septembrie.
Fermierul se luptă și cu stolurile de grauri, care pot devasta bună parte din producție. Un stol de grauri înfometați e ca un nor negru care acoperă soarele. Ca să-i combată, viticultorul folosește tunuri cu gaz ( te poți speria de zgomotul puternic, dacă nu ești prevenit ) și, uneori, suflă, împreună cu angajații, în vuvuzele, ca galeria unei echipe de fotbal.
Depozitul de frig
Strugurii sunt culeși manual, acordându-se atenție calității boabelor. De aici, sunt transportați cu camionul la depozitul de frig din Huși, cu o capacitate de 600 de tone. Temperatura este de 2 grade Celsius. Prima dată sunt aduși în camera de prerăcire, unde sunt ținuți între 4 și 24 de ore. De aici, sunt mutați în camera de păstrare. În funcție de comenzi, strugurii sunt transferați în hala de sortare și puși pe bandă. În final, sunt plasați în lădițe de 6-8 kg. Mai departe, intră pe rutele comerciale, către retailer.
Depozitul de frig unde sunt ținuți și sortați strugurii are o poveste pe care trebuie să o spun. A fost construit în timpul regimului comunist, pentru fructe și legume. După revoluție, a intrat în proprietatea unui antreprenor italian care l-a transformat în depozit de încălțăminte. Apoi, a fost cumpărat de Petru Pascal, el însuși întreprinzător în domeniul încălțămintei, reprofilat în producția de struguri de masă. Viticultorul i-a redat funcția inițială, de depozit pentru fructe și legume.
Privesc stivele de lădițe pline cu struguri pentru masă. Aici sunt 2 grade Celsius, afară peste 35 de grade Celsius. Simt frigul pe piele ca într-o lună de iarnă autentică. De aici, strugurii copți vor ajunge pe rafturile Lidl, în scurt timp. Struguri de masă obținuți într-o podgorie renumită pentru producția de struguri pentru vin. O plantație insulară, cu atât mai valoroasă pentru piața internă.
”Puțini, dar buni”, îmi spun, în timp ce urc șoseaua dinspre Huși, spre Crasna.
Viticultorul Petru Pascal a rămas acolo, în hala de sortare. Lădițele cu struguri de masă vor pleca însă mai departe, la sute de kilometri distanță, ca să ajungă la clienții finali.
