Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus preţurile la ouă în magazinele din SUA la valori record, transmite AP, conform Agerpres. Printre țările europene contactate de Departamentul american al Agriculturii se numără Germania, Italia, Polonia şi Suedia răspunde la criza ouălor provocată de epidemia de gripă aviară, susţin organizaţiile reprezentantive din Europa.
Însă aprovizionarea americanilor cu ouă ar putea fi o operaţiune complicată pentru producătorii străini, şi asta nu doar din cauza tensiunilor politice provocate de tarifele vamale impuse de Donald Trump pentru unii dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai SUA. Chiar dacă sunt dispuse să ajute, ţările europene nu au un surplus de ouă, pentru că propriile lor efective de păsări au fost afectate de gripa aviară, iar cererea internă este ridicată înaintea Paştelui.
Două sisteme total diferite
Cu toate acestea, unul dintre principalele obstacole este abordarea pe care SUA o adoptă pentru a evita contaminarea cu salmonela. Reglementările sanitar veterinare din SUA impun ca ouăle să fie curăţate şi refrigerate înainte de a ajunge la cumpărători, în timp ce reglementările din UE cer ca ouăle de Categoria A să fie vândute nespălate şi fără o răcire prelungită.
„Sunt două sisteme care nu ar putea fi mai diferite”, spune preşedintele Asociaţiei producătorilor de ouă din Germania, Hans-Peter Goldnick. Polonia, un mare exportator de ouă, a trimis un răspuns la o solicitare venită din SUA cu privire la cantităţile de ouă disponibile pentru export, spune directorul Camerei naţionale a producătorilor de carne de pasăre şi nutreţ, Katarzyna Gawronska. Subiectul ouălor spălate versus nespălate este un aspect important pentru oficialii europeni când analizează astfel de cereri, a adăugat Gawronska.
Cele mai multe țări europene nu reușesc nici ele să acopere consumul din producție internă
În majoritatea ţărilor membre UE, ouăle nu sunt spălate pentru că există îngrijorări că eliminarea stratului natural de protecţie le face mai vulnerabile la salmonela, a precizat Gawronska. Chiar dacă reglementările UE spun că ouăle nu trebuie spălate sau curăţate, ţările membre beneficiază de o anumită marjă de manevră. De exemplu, ouăle spălate sunt standardul în Suedia. Însă Suedia şi Norvegia au informat SUA că nu au excedent de ouă pe care să îl exporte, a declarat directorul general al Asociaţiei producătorilor de ouă din Danemarca, Jorgen Nyberg Larsen.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Pentru moment, orice creştere a importurilor de ouă ale SUA din Europa este posibilă sub formă de ouă liofilizate şi alte produse care pot fi livrate îngheţate sau uscate, a apreciat Larsen.
Oficialii americani au încercat să sondeze terenul şi în rândul fermierilor din nordul Italiei pentru posibile livrări de ouă, potrivit sindicatului Coldiretti. Însă Italia produce suficiente ouă numai pentru a aproviziona piaţa internă, aşa că nu poate ajuta SUA. Iar Germania nu poate ajuta nici ea prea mult. Industria locală produce aproximativ 73% din ouăle consumate în Germania şi „trebuie să importăm la rândul nostru ouă din Olanda în fiecare zi pentru a satisface cererea”, a spus Hans-Peter Goldnick. Printre alte ţări contactate de Guvernul american se numără Austria, Norvegia, Spania şi Danemarca.
Departamentul american al Agriculturii susţine că a obţinut promisiuni de exporturi de ouă din partea Coreei de Sud şi Turciei, dar nu a precizat despre ce cantităţi şi ce tip de ouă ar fi vorba.