În noiembrie 2019, fructele au fost vândute consumatorului final cu un preț mai mare cu 17% decât anul trecut, potrivit datelor furnizate lunar de Comisia Europeană. Acesta este cel mai mare procent la nivel comunitar. Creșteri mari au mai fost înregistrate în Cehia, cu 16,4%, în Polonia, cu 16,1% și în Bulgaria, cu 12%.
Pe piața românească au fost importate în perioada august – octombrie 2019, cantități de mere mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în august 2019 au fost importate 531 tone, iar în august 2018, 461 tone. În septembrie 2019, au ajuns pe piața din România 1528 tone de mere, iar în septembrie 2018, cantitatea importată a fost 254 de tone. În octombrie 2019, am cumpărat de pe piața internațională 1876 de tone, iar în octombrie 2018, 156 de tone. Diferențele cantitative sunt semnificative.
Cele mai mari cantități au fost importate din Republica Moldova, de unde merele sunt cumpărate cu prețuri mici. Fructele sunt scumpite pe piața românească.
Scăderi de prețuri au fost înregistrate în Portugalia, – 3,8%, în Austria, – 3,1% și în Belgia, – 2%.
Prețul legumelor pe piața românească, de asemenea, a crescut cu 6,3%, dar cea mai spectaculoasă creștere a fost înregistrată în Polonia, 15,8%. Și legumele de pe piața din Cehia s-au scumpit, cu 11,4%.
S-au ieftinit în schimb legumele de pe piața din Cipru, – 9,5 %.