Formula AS: ”România este a doua putere apicolă din Uniunea Europeană”

”România este a doua putere apicolă din Uniunea Europeană, du­pă Spania. În 2021, au viețuit în țară 2.353.000 de familii de al­bine. Prisăcile românești au produs, în acel an, peste 30.000 de to­ne de mie­re, triplu fa­ță de anul 1990. O treime din această cantitate este li­vrată pe piața eu­­ro­peană, în special în Germania, unde mie­rea româ­nească este foar­te bi­ne apreciată. Contributori importanți la viața api­colă națională sunt și bravii apicultori din județul Timiș”, notează revista Formula AS, în reportajul ”Albinarii din Timiș”. 

Petru Doda este președintele filialei Timiș a Asociației Crescătorilor de Albine, constituită la nivel național, cu sediul la București. Am convenit să vizităm împreună un apicultor experimentat, din comuna Ghiroda, lipită de Timișoara. Drept ur­mare, aștept pe marginea șoselei, lângă celebra Fân­tână a Punctelor Cardinale, vis-a-vis de zidurile Bas­tionului habsburgic, renovat, deschis pentru tu­riști. E dimineață, o dimineață friguroasă de februa­rie. Punctual, la ora stabilită, șeful ACA Timiș opreș­te autoturismul lângă mine, urc și traversăm toată partea de est a orașului. Construcțiile se țin lanț, nici nu bag de seamă când intrăm în Ghiroda. În scurt timp, ajungem la poarta unei case, în apro­pierea căreia, în grădină, se află câteva rânduri lungi de stupi colorați, un mic rai apicol amor­țit. Apoi intrăm într-o încăpere căldu­roasă, unde sun­tem luați în primire de gazdă: Gheorghe Stanciu, un băr­bat în etate (peste 80 de ani), dar vioi, afabil, numai zâmbet. Parcă l-ar fi înțepat câteva albine în dimineața asta, și în loc de venin, i-ar fi inoculat bună dispoziție.

Numai că al­binele sunt strânse ghem în stupi, să reziste iernii. Mai e un pic până vor ieși prin urdiniș, la primul cules. Până atunci, pentru apicultori e timp de făcut planuri și de povestit. „Trăia la noi în sat un stupar bătrân, căruia îi zi­ceam uica Niță. Eu eram un puști, băteam toată ziua mingea pe uliță și moșul m-a stri­gat într-o zi să-l ajut în prisacă. L-am ajutat și, drept răsplată, mi-a dăruit un stup. Așa am ajuns eu apicultor, de la stupul ăla”, poves­tește gazda noastră, în timp ce îmi întinde un borcan cu miere de rapiță, albă și densă, să-mi îndulcesc cafeaua. Pasiunea pen­tru stupi a durat. Mai târziu, Gheorghe Stan­ciu a mers la școală, a absolvit Facultatea de Fi­zi­că-Chi­mie, a ajuns profesor, director de școală la Bucovăț, dar nu a re­nunțat niciodată la al­binele lui: „Am 67 de ani de apicultură”, spu­­­ne zâmbind tinerește.

Tot județul îl cu­noaște. Are clienți peste tot, îl sună, îl caută, îi cum­pără mierea. De-a lungul anilor, i-a în­vățat pe mulți să crească albine: „Cred că vreo două­zeci de inși s-au apucat de apicul­tură datorită mie. La școală, am dat stupi la cinci elevi”. Cunoaște toate pădurile de sal­câm și de tei, toate câmpurile bogate în ier­buri melifere, din vestul țării. Ba a ajuns cu stupii lui și în Oltenia cea bogată în păduri de salcâm. Merge în trans­humanță și acum, la senectute: „Mai am vreo 70 de stupi. Merg pe Va­lea Mureșului, la Do­me­niul Regal de la Săvârșin. Puterea pe care o am, vine de la albine”.

( … )

 Uniunea Europeană este a doua mare pu­tere apicolă la nivel planetar, cu o producție anuală de 218.000 tone de miere, în 2020. Cel mai mare pro­ducător este China, cu 444.000 tone, în 2020. În aceste condiții, mierea chinezească inundă pie­țele internaționale, deși nu este chiar de cea mai bună calitate, ba încă sunt studii care arată că o parte din mierea chinezească este contrafăcută („adul­terată”, ca să folosesc termenul de specia­litate).

Desigur, mierea aceasta intră pe piața eu­ropeană cu cel mai mic preț de pe planetă (1,65 euro/kg, în primele șase luni ale anului 2022). „Anul trecut, mierea de salcâm bio românească a fost 27 – 28 de lei/kg, în vrac, față de 36 de lei/kg, în 2021”, îmi spune Petru Doda. Asta în­seamnă că mierea bio românească este plă­tită încă bine, cu peste 5 euro/kg. Este o do­vadă a calității și aprecierii de care se bucură pe piața comunitară. Cu timpul, apicultorii ro­mâni au învățat să își vândă mierea mai bine, o ambalează în borcane cu etichetă per­so­­nalizată, și-au făcut pagini de internet, își promovează marfa pe rețelele de socializare.

Sunt organizate și târguri de profil, unde vi­zita­torii au ocazia să-i cunoască pe api­cultori și să cumpere sortimentele de miere dorite. Chiar aici, la Ghiroda, este organizat în luna martie un târg apicol, ajuns anul aces­ta la a XII-a ediție. Pentru apicultorii ti­mișeni în­cepe un nou sezon, o nouă punere în miș­care spre ma­sivele melifere: în munții Bana­tului, în șe­sul și pe dealurile Olteniei, pe câmpurile gal­bene de rapiță și de floarea soarelui. Camioa­ne­le cu stupi parcurg zeci, sute de kilometri, ca să parcheze, undeva, în marginea unei pă­duri sau în mijlocul unei cul­turi agricole.

Mun­ca aceasta a api­culto­rilor se desfășoară departe de ochii lumii, nu prea are vizibilitate pu­bli­că, nu face specta­col. Până și în presa agri­colă, atenția acordată sectorului apicol este redusă. Au întâietate fermele de cultură mare (grâu, po­rumb, ra­­piță etc.) și cele de creștere a bovinelor și ovi­ne­lor, mai rar dai peste câte un articol de­dicat api­culturii. Cu toate acestea, viața stu­pului depă­șește în complexitate viața din orice altă fermă agri­colă!

Citește articolul integral pe www.formula-as.ro.