FOTO | Festivalul „Ceaunul de Aur”, între hram, inaugurarea centrului cultural și sărbătoare populară la Sânmartinu Sârbesc

https://g4food.ro/?p=116906&preview=true FOTO Ștefan Both

La 30 de kilometri de Timișoara, în satul Sânmartinu Sârbesc, sâmbătă, 8 noiembrie, a avut loc a VI-a ediție a concursului „Ceaunul de Aur”. 24 de echipe de bucătari amatori și profesioniști, dintre care șapte din Serbia, s-au întrecut în prepararea de gulaș la ceaun.  

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

De la primele ore ale dimineții, ceaunele au început să fiarbă pe îndelete, iar aromele de gulaș, tocănițe și ciorbe au umplut centrul satului. Chiar dacă a plouat toată ziua, sătenii au venit în număr mare la festival.  

Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both

Câștigător a fost desemnat echipa Ceaunul Magic, din comuna timișeană Șandra, care a devansat pe podium doi oaspeți din Serbia 

”Am pregătit un gulaș de porc, așa a fost regulamentul. Nu e niciun secret. Trebuie doar să fii atent la prepapare și să îți placă ce faci. În general trebuie să mergi pe echilibru la gust. Nici prea iute, nici condimentat, să nu folosești arome puternice, trebuie să se simtă totul, consistența, legumele, dulcele, săratul. Mie mi-a plăcut mereu să gătesc, am lucrat și în industria restaurantelor, am produs niște plante. Și acum lucrez în agricultură. Nu mă așteptam să câștigăm, mai ales că suntem la prima participare. Și au venit și mulți bucătari din Serbia, care au experiență, cu asta se ocupă”, a spus Cătălin Fulga din echipa câștigătoare. 

Câștigătorul concursului ”Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both

Evenimentul a avut loc în paralel cu hramul Bisericii Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și cu sfințirea Căminului Cultural din localitate, care a costat aproape 1 milion de euro, bani din fonduri U.E. 

”Un trei în unu am făcut astăzi. A sărbătorit hramul Bisericii Ortodoxe Române, după biserică am venit la cămin, să sființim această clădire nouă. Numa ce am făcut recepția. Singurul lucru pe care l-am păstrat din vechea clădire este acel scris de pe fațadă: Dositej Obradovici, din respect pentru concetățenii noștri sârbi din localitate. Cândva erau majoritari, acum au scăzut sub jumătatea din totalul locuitorilor. În rest totul e de ultimă generație. Mai așteptăm să sosească sistemul de sonorizare și cele 200 de scaune. Am avut neașteptat de multă lume, mai ales cu vremea asta urâtă. Ne-am bucurat că am avut șapte ceaune din Serbia”, a spus Gabriel Draga, primarul comunei Peciu Nou. 

Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Căminul cultural de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both

După prânz, scena devine centrul distracției, cu cele trei ansambluri sârbești din comună: Vidovdan, Kruna și Sveti Nicola, urmate de recitalurile unor artiști precum Ramona Roescu, Narcisa Spiridon, Gigi Cărășanu, Branislav Marcov, Petre Vlădulescu și Sura Petrovici. 

Căminul cultural de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both

„Ceaunul de Aur” se înscrie în seria evenimentelor care promovează candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, un demers care pune în valoare diversitatea culinară și tradițiile locale. 

Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Câștigătorul concursului ”Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Festivalul „Ceaunul de Aur” de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Căminul cultural de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Căminul cultural de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both
Căminul cultural de la Sânmartinu Sârbesc FOTO Ștefan Both

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *