Vremea capricioasă a dat peste cap planurile fermierilor. Pentru a recupera timpul pierdut din cauza episoadelor de vreme rea, au ieșit la semănat chiar și în zilele însorite din perioada Paștelui. Autoritățile susțin că întârzierile pot fi recuperate, notează TVR Info.
Unii agricultori au ieșit pe câmp pentru prima dată în acest sezon, în timp ce alții au fost nevoiți să reînsămânțeze, pentru că frigul de la mijlocul lui aprilie a distrus sămânța.
Până acum, în județul Olt, culturile de primăvară au fost semănate pe mai puțin de jumătate din suprafața preconizată.
Întârzierile sunt puse de specialiști pe seama vremii capricioase, care nu a permis utilajelor agricole să lucreze la capacitate maximă.
Autoritățile speră să încheie campania agricolă de primăvară cel mai târziu la începutul lunii mai, dacă vremea le va permite semănătorilor să intre pe teren. Cât privește culturile înființate în toamnă, ele arată bine și promit producții bune.