Fermierii americani cer permisiunea de a-şi vaccina animalele înainte de debutul migraţiei păsărilor sălbatice / Se tem de gripa aviară, care a devastat efectivele de animale în ultimii trei ani

vaci la ferma Sursa foto: PxHere

Fermierii americani şi-au sporit presiunile asupra Administraţiei Biden, pentru ca aceasta să permită vaccinarea puilor, curcanilor şi vacilor în ideea de a le proteja de infecţia cu virusul gripei aviare, care a devastat efectivele de animale în ultimii trei ani, transmite Reuters, transmite Agerpres.

Toamna aceasta, efectivele în industria cărnii de pasăre din SUA, evaluată la 67 miliarde de dolari, se confruntă pentru prima dată cu un risc dublu de infecţie, atât din partea fermelor de vaci cât şi din partea păsărilor migratoare care răspândesc virusul. Acest virus a ucis peste 100 de milioane de pui şi curcani după 2022.

Rose Acre Farms, al doilea mare producător american de ouă, vrea ca Departamentul american al Agriculturii să permită vaccinarea, a declarat directorul general Marcus Rust, pentru Reuters. Această companie a pierdut milioane de găini ouătoare din cauza grupei aviare şi a decis să multe o facilitate pentru creşterea puilor din statul Indiana, pentru că era amplasată peste drum de o rezervaţie naturală care atrage raţe migratoare.

“Suntem fermieri. Vrem ca animalele noastre să trăiască”, spune Marcus Rust.

Virusul gripei aviare s-a răspândit în rândul efectivelor de bovine din 14 state americane iar cazurile de infecţie descoperite la 13 muncitori care lucrau la fabrici de lactate şi ferme de păsări au provocat îngrijorări în rândul specialiştilor şi oficialilor federali cu privire la riscul unor noi contaminări în rândul oamenilor.

Luna trecută, principalele asociaţii ale producătorilor americani de ouă, carne de curcan şi lactate i-au trimis o scrisoare secretarului Agriculturii, Tom Vilsack, în care au susţinut că impactul economic al epidemiei de gripă aviară justifică vaccinarea. La rândul lor, mai mulţi parlamentari americani susţin că USDA ar trebui să urgenteze studiile cu privire la vaccinuri şi să dezvolte noi metode pentru a-i ajuta pe fermieri să evite noi focare.

Un purtător de cuvânt de la USDA a informat că Ministerul colaborează cu agenţiile locale şi federale, precum şi cu oamenii de ştiinţă pentru a proteja efectivele de animale, fermierii şi muncitorii din ferme şi de asemenea face cercetări cu privire la vaccinarea animalelor.

Cu toate acestea, într-o scrisoare anterioară, trimisă în luna martie membrilor Congresului, secretarul pentru Agricultură, Tom Vilsack, a subliniat că o campanie de vaccinare ar ridica numeroase provocări, inclusiv posibile bariere la export. Multe ţări interzic importurile de carne de pasăre vaccinată din cauza îngrijorărilor că vaccinul ar putea masca prezenţa virusului gripei aviare.

“Vaccinarea pe scară largă a păsărilor din ferme nu este posibilă pe termen scurt”, a scris Vilsack în scrisoarea sa, consultată de Reuters.

Cu toate acestea, mai multe ţări analizează posibilitatea recurgerii la soluţia vaccinării animalelor, care odată era un tabu. Franţa a început anul trecut să vaccineze raţele împotriva virsului gripei aviare. Noua Zeelandă, care nu a înregistrat niciun caz de gripă aviară, testează un vaccin pe cinci specii de păsări sălbatice.

Datele USDA arată că gripa aviară a omorât 17 milioane de găini ouătoare în perioada aprilie-iulie anul curent. În aceste condiţii, în luna august, preţul de vânzare cu amănuntul la un carton cu 12 ouă a ajuns la 3,20 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele 16 luni.

Sectorul ouălor va fi nevoit să crească oferta pentru a coborî preţurile iar perioada de migraţie a păsărilor sălbatice creează incertitudine, a spus Brian Moscogiuri, vicepreşedinte la Eggs Unlimited.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *