FOTO: Colaj G4Food/Dreamstime/Nazife Hatipoglu
Oasele de pui din situri arheologice studiate au oferit cercetătorilor informații valoroase despre relația dintre oameni și una dintre cele mai răspândite surse de carne din lume. Prin analiza acestor oase, oamenii de știință au putut reconstitui evoluția consumului de carne de pui și modul în care domesticirea, creșterea și consumul acestei păsări au fost influențate de factori culturali, economici și tehnologici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Primele dovezi ale domesticirii puilor provin din Asia de Sud-Est, în special din regiunea Thailandei și Chinei, în urmă cu aproximativ 3.500–4.000 de ani. Strămoșul puiului domestic este găina roșie sălbatică (Gallus gallus), iar domesticirea a avut loc, cel mai probabil, inițial pentru lupte între cocoși, nu pentru carne.
În situri din Europa și Orientul Mijlociu, arheologii au observat că oasele de pui apar treptat în context domestic, ceea ce sugerează că, pe măsură ce cultura și agricultura s-au dezvoltat, consumul de carne de pui a devenit din ce în ce mai obișnuit. În Roma antică, de exemplu, puiul era deja un aliment comun, iar dovezile arată că existau metode de îngrășare și reproducere controlată.
Transformări în perioada medievală și modernă
În Evul Mediu, puiul începe să ocupe un loc mai important în alimentație, deși era considerat inferior altor tipuri de carne, precum porcul sau vânatul. Oasele analizate din această perioadă arată o diversificare a raselor și o creștere a dimensiunii păsărilor.
O schimbare majoră apare în epoca modernă, odată cu dezvoltarea agriculturii industriale. Analizele morfologice și izotopice ale oaselor de pui din secolele XIX și XX arată o creștere semnificativă în greutate, dimensiuni și densitate osoasă, semn că selecția artificială și alimentația intensivă au dus la o transformare radicală a acestei specii.
În ultimele decenii, cercetătorii au propus ca puiul domestic să devină un simbol arheologic al epocii moderne – Antropocenul. Acesta este văzut ca o „specie bioindicator” a influenței umane asupra planetei. Oasele de pui din fermele industriale au fost descoperite în toate colțurile lumii și sunt adesea asociate cu sedimente și resturi tipice epocii industriale – plastic, beton, metale grele.
Oasele de pui nu sunt doar relicve ale meselor din trecut, ci mărturii biologice care spun povestea schimbărilor în societate, economie și ecologie. Ele reflectă cum alegerile noastre alimentare au evoluat de la vânătoare și agricultură de subzistență la producție intensivă la scară globală.
